Primarul de Balti considera ca omologul sau din capitala trebuia sa-si ceara scuze de la autoritatile centrale pentru ca, in iunie, a vizitat Romania

Presedintele Asociatiei Primarilor si Colectivitatilor Locale din Moldova si primarul de Balti, Vasili Panciuk, considera ca omologul sau chisinauean, Dorin Chirtoaca, urma sa-si ceara scuze de la autoritatile centrale pentru gestul sau de a vizita Romania imediat dupa ce a fost ales in functia de primar general al Chisinaului.

Seful administratiei baltene a facut aceasta declaratie, joi, in cadrul sedintei Clubului local de presa, solicitat de reporterul Agentiei DECA-press sa aprecieze relatiile dintre municipalitatea capitalei si puterea centrala a tarii.

Potrivit lui Panciuk, primarul nou ales al Chisinaului trebuia sa comunice mai intai cu autoritatile centrale. „Nerecunoasterea propriei tale greseli, in timp ce ai in spate mii de oameni, echivaleaza cu moartea”, a declarat metaforic primarul de Balti.

Nu pot da o apreciere relatiilor dintre primaria Chisinaului si autoritatile centrale, din moment ce intre acestea lipseste dialogul, a spus Panciuk. Chiar daca nu mi-ar fi placut cineva, eu mi-as fi pus o masca si as fi comunicat cu autoritatile centrale chiar si pe pipaite, a declarat primarul, exprimandu-si convingerea ca „nu poate o regiune sau un oras sa determine si sa dicteze politica statului”.

In acelasi timp, Vasili Panciuk a evitat sa aprecieze cine se face cel mai mult vinovat de deteriorarea relatiilor dintre primaria capitalei si autoritatile centrale.

Primarul de Balti Vasili Panciuk, a fost ales in functia de presedinte al Asociatiei Primarilor si Colectivitatilor Locale din Moldova acum cateva zile. El va detine aceasta functie publica in urmatorii patru ani.

In alegerile locale din 3 iunie, Vasili Panciuk, a invins detasat la Balti, fiind sustinut de PCRM. El a acumulat circa 66% din sufragii. // DECA-Press

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.