Primăria Orhei: Reprezentanții DA au agresat mai mulți angajați

Primăria Orhei comunică despre faptul că, ieri, 12 martie, a avut loc ședința de judecată privind obligarea autorității publice locale de a autentifica listele de subscripție cu semnăturile colectate în favoarea referendumului de modificare a Constituției.

Cererea de chemare în judecată a fost depusă de către colectorul Gurduza Vladimir.

Instanța de judecată a decis amânarea examinării cauzei pentru ziua de marți, 15 martie 2016, motiv pentru care membrii grupului de inițiativă, responsabili de colectarea semnăturilor, au organizat un scandal în sediul Primăriei orașului Orhei.

Mai exact, aceștia au dat buzna în Primărie, în sala de ședințe, și au solicitat să discute cu angajatul Primăriei, responsabil de verificarea listelor de subscripție.

La venirea angajatului, membrii grupului de inițiativă au solicitat să li se elibereze listele prezentate, care, însă, nu au fost verificate și autentificate de către Primăria Orhei.

În cele din urmă, angajatul Primăriei le-a explicat reprezentanților că, potrivit legislației în vigoare, autoritatea locală este în drept să elibereze aceste liste până la data de 14 martie.

De asemenea, membrii grupului au mai solicitat să le fie eliberate și listele depuse de către alți colectori, fapt ce contravine prevederilor art. 42. al. 6, Codul Electoral al Republicii Moldova.

Deși le-au fost explicate prevederile legale, membri grupului de inițiativă au bruscat angajatul Primăriei și l-au amenințat cu răfuială fizică în cazul în care, nu le va elibera listele solicitate.

Mai mult, comunicăm că, aceștia au blocat căile de acces, forțând ușa sălii de ședințe și înjurând și agresând alți trei angajați ai Primăriei.

Totodată, în momentul în care Viceprimarul responsabil de problemele sociale, Valerian Cristea, a încercat, pe cale amiabilă, să le explice prevederile legislației, aceștia au devenit și mai agresivi, motiv pentru care, a fost solicitată intervenția serviciului 902, care la moment investighează cazul.

La fel, specificăm faptu că, reprezentanții Platformei „Da” au părăsit sediul Primăriei la orele 19:00, asta în pofida faptului că, programul de lucru al angajaților autărității publice locale este până la ora 17:00.

De asemenea, menţionăm că, pornind de la rigorile legale, Primăria orașului Orhei va autentifica listele de subscripție după finalizarea colectării semnăturilor în susținerea referendumului și prezentarea acestora în modul stabilit, până pe 14 martie.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.