Premierul polonez Donald Tusk a fost desemnat sâmbătă de liderii europeni reuniți la Bruxelles drept viitor președinte al Consiliului European. “Consiliul European l-a ales pe premierul (polonez) Donald Tusk drept viitor președinte al Consiliului European”, a precizat Van Rompuy într-o postare pe Twitter.
Tot acolo, Van Rompuy a anunţat că ministrul italian de externe, Federica Mogherini a fost desemnată drept Înalt Reprezentant pentru afaceri externe și politica de securitate.
Președintele la final de mandat al Consiliului European a făcut acest anunț la puțin timp după summitul UE în cadrul căruia se vor lua în discuție noi sancțiuni împotriva Rusiei, acuzată de o nouă escaladare în Ucraina.
Donald Tusk, în vârstă de 57 de ani, membru al Partidului Popular European, îi va succeda în decembrie în funcție lui Herman Van Rompuy, care a fost primul președinte permanent al Consiliului. Un post strategic de coordonare a pozițiilor șefilor de stat și de guvern și de reprezentare a UE în străinătate alături de președintele Comisiei. Această nominalizare va trimite un mesaj de fermitate Rusiei, în condițiile în care Polonia, un fost stat din blocul comunist, se numără printre statele membre ale UE cele mai vocale în susținerea Ucrainei de la începutul crizei, comentează AFP.
Moldova.org reaminteşte că premierul Poloniei Donald Tusk este apreciat de autorităţile de la Chişinău drept „colegul şi prietenul R.Moldova”. Premierul polon a susţinut intens decizia Parlamentului European şi a Consiliului Uniunii Europene privind eliminarea vizelor pentru cetăţenii moldoveni , dar şi semnarea de către ţara noastră a Acordului de Asociere şi celui de Liber Schimb.
În ultima sa vizită la Chişinău, ce a avut loc la 28 martie curent, Donald Tusk a anunţat că Polonia va acorda un împrumut în condiţii extrem de avantajoase pentru dezvoltarea zootehniei din Republica Moldova şi a industriei legumicole. De asemenea, a anunţat alocarea a 132 mii de euro pentru studioul I al Televiziunii Publice a Republicii Moldova „Moldova 1″