Prețuri mai ridicate în domeniul industriei

Luna februarie este carcterizată prin noi majorări de prețuri, de data aceasta, prețurile au crescut în domeniul industriei.

Potrivit datelor furnizate de Biroul Național de Statistică, prețul producției industriale s-a majorat cu 0,7 la sută față prețurile lunii ianuarie a anului curent și cu 6,6 puncte procentuale, comparativ cu perioada similară a anului trecut.

În sectorul energetic în februarie 2012 preţurile s-au majorat cu 10,4% faţă de februarie 2011.

 Alta este situația în sectorul industriei prelucrătoare, domeniu caracterizat de majorări după cum urmează: 0,8% faţă de ianuarie curent, 2 la sută – faţă de decembrie 2011 şi tocmai cu 6 puncte procentuale comparativ cu februarie 2011.

În luna februarie, comparativ cu luna ianuarie curent, preţurile s-au majorat în industria bunurilor de folosinţă îndelungată cu 2,9% și în industria bunurilor de uz curent – cu 0,7%.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.