Presupusul asasin al lui Valeriu Boboc a fost reţinut

Marţi, 6 aprilie, procurorii secţiei exercitare a urmăririi penale în cauze excepţionale a Procuraturii Generale au reţinut un colaborator al Comisariatului General de Poliţie, bănuit de săvârşirea la 8 aprilie 2009 a omorului lui Valeriu Boboc.

Procuratura Generală menţionează într-un comunicat de presă că până în prezent pe faptul decesului lui Valeriu Boboc, a fost efectuat „un volum impunător de activităţi întru elucidarea cazului sub toate aspectele, inclusiv prin audierea a mai mulţi martori, dispunerea efectuării unui complex de expertize". De notat că Procuratura l-a reţinunt pe presupusul asasin la doar câteva zile de la prezentarea imaginilor video înregistrate de camerele de luat vederi de pe clădirea Guvernului în noaptea de 7 spre 8 aprilie 2009.

Tot marţi, 6 aprilie, liderul sindicatului poliţiştilor „Demnitate", Mihai Laşcu a declarat că Valeriu Boboc ar fi avut antecedente penale, fiind cercetat penal pentru păstrarea drogurilor şi pentru jaf. Potrivit lui Laşcu, membrii sindicatului poliţiştilor sunt împotriva conferirii „Ordinului de Onoare" lui Valeriu Boboc.

Atunci când a murit la datorie poliţistul Sergiu Coipan, familia acestuia nu a primit apartament şi nici ordine. Dar lui Boboc, cu antecedente penale, i s-a conferit un asemenea ordin", a adăugat Mihai Laşcu.
 

Vezi: Sirul evenimentelor 7 aprilie 2009 (foto, video) 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.