Presiuni asupra opoziţiei beloruse

Activistul Partidului Creştin-democrat „Frontul naţional belorus”, Serghei Kovalenko, se află în stare critică, informează postul de radio „Europa Liberă”.  Anterior acesta s-a aflat în arest preventiv în Vitebsk. În ianuarie 2010 Kovalenko a arborat steagul istoric alb-roşu-alb pe vârful bradului din Vitebsk. Iniţial i s-a aplicat pedeapsa cu arest la domiciliu. Acum însă, pentru încălcarea regimului, el riscă 3 ani privaţiune de libertate. Judecata este fixată pentru data de 21 februarie.

Rudele condamnatului se tem că acesta nu va trăi până la începerea procesului. Avocatul Piotr Kovalenko a anunţat că starea de sănătate a clientului său s-a înrăutăţit brusc. Acesta susţine că Serghei Kovalenko s-a aflat aproape 3 luni în greva foamei. La mijlocul lunii ianuarie el a fost forţat să fie alimentat prin sondă. Într-un final a acceptat să mănânce odată în zi, însă acum el din nou a intrat în greva foamei.

Soţiei lui Kovalenko i s-a refuzat de 7 ori să se întâlnească cu soţul său. Ea presupune că acest lucru se datorează faptului că Serghei este chinuit şi extenuat, de aceea i se refuză orice întâlnire, pentru a nu se strecura informaţia în mass-media. 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.