Președinții tot mănâncă harbuz

De Paula Munteanu/ Chişinău / Moldova.ORG/ Președinții tot mănâncă harbuz, iar asta e una dintre plăcerile vieții de paparazzi și jurnalist.

De ce?

Pentru că nimic nu poate fi un subiect la fel de incitant ca poza președintelui țării mușcând hapsân dintr-o felie de harbuz, în timp ce i se vede un canin.

Așa au considerat și redactorii de la un ziar regional din Rusia, “Izvestia Kaliningrada”, care au publicat pe prima pagină fotografia lui Dmitri Medvedev mâncând harbuz, iar sub ea au scris “lui îi vom spune totul”.

Păcat doar că poliția rusă a confiscat întregul tiraj de 40 de mii de exemplare, motivul oficial pe care l-au invocat fiind conținutul extremist al unor articole.

Articolele care au servit ca pseudo-motive pentru a sustrage din vânzare ziarul au fost considerate critice la adresa autorităților locale, conținând îndemnuri la demisia acestora. Redacția ziarului a publicat o scrisoare deschisă a locuitorilor Kaliningradului către președintele țării, în care aceștia se plâng pe noul guvernator al regiunii. Acesta este acuzat că a promovat la putere rude și persoane corupte cu trecut criminal.

P.S: Daca soarta unui ziar a fost decis de harbuzul-de-Kalinigrad, atunci ce ar face “harbuzul” moldovenesc?

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.