Preşedintele Parlamentului susţine ideea unui referendum privind denumirea limbii

Preşedintele parlamentului Igor Corman susţine ideea unui referendum privind denumirea limbii de stat. Aceasta având în vedere faptul că actualul parlament, cu raportul de forţe existent, nu va putea să intervină în această privinţă pentru o eventuală modificare a constituţiei.

”Astfel de decizii importante vizează nu doar clasa politică. Este oportun să fie consultat şi poporul, să se expună cetăţenii şi consider oportun discutatea eventualităţii unui referendum la acest subiect pentru că cetăţenii trebuie să fie consultaţi cum doresc să-şi numească limba”, a declarat Igor Corman, referindu-se la hotărârea de joi a Curţii Constituţionale.

El a menţionat că în actualul parlament va fi imposibil de identificat o majoritate de 2/3 din voturi pentru a opera eventuale modificări ale Constituţiei. ”Nu văd finalitatea unei astfel de decizii în cadrul parlamentului”, a menţionat şeful legislativului.

Menționăm că Marian Lupu a propus dimineață să fie organizat un referendum în privința limbii de stat.  El a precizat că a discutat această chestiune în cadrul Partidului şi că o va aborda şi în Coaliţia Pro-Europeană. 

 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.