Președintele Nicolae Timofti efectuează o vizită oficială în România

Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, va efectua în zilele 16-17 februarie, o vizită oficială la București. În România, șeful statului va avea întrevederi cu omologul său, Klaus Iohannis, cu premierul Dacian Cioloș, cu președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, precum și cu alți înalți oficiali.

În cadrul discuțiilor vor fi abordate subiecte ce țin de relațiile bilaterale, agenda europeană a Republicii Moldova, colaborarea în plan economic, politic și social.

De asemenea, președintele Timofti urmează să înmâneze, cu ocazia acestei vizite, distincțiile oferite anterior președintelui român, Klaus Iohannis, șefului Departamentului pentru Situații de Urgență al Ministerului Afacerilor Interne al României, Raed Arafat și actorului român, Florin Piersic.

Până în prezent, Nicolae Timofti şi Klaus Iohannis au avut două întâlniri oficiale, una la Chișinău și alta la Suceava, în România.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.