Preşedintele Bulgariei, Georgi Pîrvanov, va efectua între 12 – 13 martie curent, o vizită oficială în Republica Moldova, anunţă Serviciul de presă al Preşedintelui. Conform programului vizitei, Vladimir Voronin şi Georgi Pîrvanov vor avea o întrevedere tete-a-tete, apoi va avea loc întâlnirea celor două delegaţii în format extins.
Şeful statului bulgar va depune flori la Monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt şi la Monumentul dedicat voluntarilor bulgari. De asemenea, preşedintele Bulgariei va participa la solemnitatea de inaugurare a Centrului cultural informaţional în cadrul Universităţii Slavone.
Preşedintelui bulgar îi va fi conferit titlul de Doctor Honoris Causa.
În cea de-a doua zi a vizitei sale, Georgi Pîrvanov va efectua o vizită în oraşul Taraclia. Preşedintele bulgar va depune flori la monumentul lui Olimpii Panov şi va vizita Universitatea de Stat din Taraclia.