Președintele APCE, Jean-Claude Mignon, vine într-o vizită de lucru în Republica Moldova

Președintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Jean-Claude Mignon, vine pentru trei zile în Republica Moldova.

Astfel, de la 17 până la 19 septembrie, acesta urmează să aibă întâlniri cu mai mulţi politicieni de la noi. Oficialul european va avea întrevederi cu președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Corman, cu şeful statului, Nicolae Timofti, premierul Iurie Leancă, viceministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Valeriu Chiveri, viceprim-ministrul responsabil de reintegrarea țării, Eugen Carpov.

De asemenea, Președintele APCE va purta discuții cu deputații membri ai delegației parlamentare la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, condusă de Vicepreședinta Parlamentului Liliana Palihovici, dar și cu reprezentanții tuturor fracțiunilor parlamentare.

Președintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Jean-Claude Mignon, va efectua o vizită și în regiunea transnistreană a Republicii Moldova.

 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.