Presa rusă califică vizita lui Rogozin la Chişinău drept un eşec diplomatic

Publicația rusească „Pravda” califică vizita lui Dmitri Rogozin, reprezentantul special al Kremlinului în regiunea transnistreană drept un eşec. Mai mult, autorul articolului susţine că la moment relaţiile ruso-moldoveneşti sunt în regres, aceasta inclusiv din cauza lipsei compentenţelor diplomatice ale lui Rogozin.

Replica lui Rogozin „Nicolae Timofti să spună ce vrea el, eu am negociat cu premierul Filat” este catalogată de către publicaţia rusă drept una nerespectuoasă.

Totodată, publicaţia „Pravda” a menţionat că Dmitri Rogozin a reacţionat dur şi emotiv. „Dacă până acum Rogozin susţinea reintegrarea Republicii Moldova în contextul acordării Tiraspolului unei autonomii, acum acesta a declarat că nu vede perspective reale de soluţionare a conflictului”, adaugă autoru rus.

În acelaşi context, publicaţia rusească a subliniat că dialogul între cele două maluri ale Nistrului este blocat din cauza orientării pro-românești a autorităţilor de la Chişinău.

 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.