Moldova.ORG – Presa românească reflectă pe larg declaraţiile Preşedintelui R. Moldova, Vladimir Voronin, făcute vineri, 25 aprilie 2008, într-o intervenţie televizată, conform cărora Bucureştiul l-ar fi împnins pe Mircea Snegur, primul preşedinte moldovean, să înceapă, în 1992, războiul cu Transnistria. Aceste declaraţii au fost calificate de Mircea Snegur ca fiind „nişte aberaţii”. Subiectul este reflectat de: NewsIn, Adevărul, Cotidianul, Gardianul, Evenimentul Zilei, Realitatea TV. Oficialităţile române nu au avut, deocamdată, nicio reacţie. Citiţi mai jos ştirea difuzată de prestigiosul post de televiziune Realitatea TV.
“Primul preşedinte moldovean, Mircea Snegur, a calificat drept "aberaţii care nu merită comentate" afrimaţiile preşedintelui Vladimir Voronin, potrivit cărora autorităţile de la Bucureşti au fost cele care l-au convins să înceapă, în 1992, războiul din Transnistria.
"Este o aberaţie care nu merită comentată. Punct", a declarat Mircea Snegur pentru corespondentul NewsIn la Chişinău.
Preşedintele Voronin a spus, vineri, în cadrul emisiunii "Conversaţii cu preşedintele" de la postul de televiziune NIT că "cei de la Bucureşti l-au convins pe Snegur să înceapă războiul cu Transnistria". "Spun asta pentru că trebuie să cunoască toată lumea ce a fost", a declarat Voronin.
Teza potrivit căreia războiul din Transnistria a fost provocat de autorităţile de la Chişinău cu susţinerea Bucureştiului este ideea de bază a propagandei Tiraspolului, care declară cu orice ocazie că războiul a fost o consecinţă a intenţiei de anexare prin agresiune militară a Republicii Moldova şi Transnistriei de către România, intenţie căreia "poporul transnistrean i s-a opus, cu arma în mână".
Politologul Oazu Nantoi, care în 1991-1992 era consilierul preşedintelui Snegur, spune însă că la originea conflictului transnistrean a stat dorinţa Moscovei de a-şi menţine influenţa, în pofida destrămării URSS, asupra Republicii Moldova, care era pe cale de a-şi proclama independenţa. Greşeala preşedintelui Snegur, în această situaţie, a fost de a nu fi reuşit să evalueze corect situaţia şi de a fi răspuns provocărilor Moscovei, susţine politologul.
"Vladimir Nicolaevici (Voronin) profită de faptul că el controlează mass-media din Republica Moldova şi acreditează teze false", mai spune Oazu Nantoi (Realitatea TV).