Presa din opoziţia rusă supusă măsurilor fiscale

Presa de opoziţie rusă poate dispărea din Rusia, după ce o inspecţie fiscală lasă imposibilitatea de achitare a salariilor.

Astfel, Novaia Gazeta, trece printr-o criză de lichidităţi, după ce peste 130 de inspectori fiscali au luat sub control banca miliardarului Aleksandr Lebedev, coproprietarul publicaţiei.

“O inspecţie fără precedent, efectuată de 130 de persoane, este în curs la banca NRB, a lui Lebedev, iar conturile lui Lebedev sunt blocate”, a declarat redactorul-şef al publicaţiei. “Am suspendat plata salariilor timp de o lună, dar Novaia Gazeta va continua să apară”, adaugă el.

Lebedev a menţionat că conturile sale nu au fost blocate, dar este în incapacitate de a finanţa Novaia Gazeta din cauza prezenţei a “peste 130 de inspectori” financiari la banca sa.

Menţionăm că inspecţia la banca lui Lebedev au apărut cu doua săptămâni înaintea scrutinului prezidenţial în care premierul Vladimir Putin este favorit.

Novaia Gazeta are o atitudine foarte critică la adresa puterii. Publicaţia este deţinută în proporţie de 49%, în comun, de Aleksandr Lebedev şi de fostul preşedinte sovietic Mihail Gorbaciov. Amintim că jurnalista Anna Politkovskaia, asasinată în 2006 la Moscova, lucra pentru această publicaţie.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.