Premierul doreşte ca patronii să plătească salariile pe card şi nu "în plic"

Premierul Vasile Tarlev a anunţat joi că Guvernul pregăteşte o reformă a cadrului fiscal din Republica Moldova şi a declarat că îşi doreşte ca salariile să fie plătite "pe carduri şi nu în plic".

"Accept ca salariile să fie plătite şi în plicuri, dar numai după ce au fost achitate toate impozitele", a spus premierul în cadrul unei întâlniri cu reprezentanţii Confederaţiei Naţionale a Patronatelor. Şeful Guvernului a acceptat că legalizarea plăţilor salariale reprezintă o problemă pentru Republica Moldova.

Directorul companiei Orvento Metal, Igor Crapivca, a spus în cadrul întâlnirii că în RM, potrivit unor date diferite, de la 40 la 70% din sută din salarii sunt oferite cu eschivarea de la plata impozitelor. În acest context, Crapivca a arătat că este nevoie de o reformare puternică a cadrului fiscal. Printre soluţii el a propus stabilirea unui impozit unic social şi instituirea maratoriului în ceea ce priveşte modificarea impozitelor de asigurare medicală.

Crapivca a mai subliniat că, deşi impozitul pe venitul companiilor a fost redus, în ultimii ani, de la 32% la 15%, taxele aferente sunt încă "foarte mari". Potrivit lui, pentru a spori lichiditatea masei monetare în economie, TVA urmează să scadă de la 20% la 18%, iar firmele ce investesc în dezvoltare să fie scutite de plata TVA. Omul de afaceri a mai cerut că Guvernul să anuleze impozitul pe dividende, care în opinia lui reprezintă "o dublă impozitare".

În replică, primul ministru a afirmat că modificarea bruscă a cadrului fiscal este imposibilă, în conformitate cu angajamentele asumate de R.Moldova faţă de organizaţiile internaţionale. "Partenerii externi doresc de la noi o continuitate în sistemul fiscal. Totodată, noi pregătim un pachet de modificări, ajustări ce vor duce la reformarea cadrului existent", a spus Tarlev fără a oferi detalii despre inovaţiile fiscale. Premierul a spus, însă, că Guvernul a ajuns la consens cu mediul de afaceri în ceea ce priveşte impozitele şi în această problemă miniştrii şi oamenii de afaceri "gândesc la fel şi vorbesc acelaşi limbaj". // BASA-Press

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.