Connect with us

Economie

Premieră pentru sectorul vitivinicol. R.Moldova va prelua o funcție importantă în cadrul Organizației Internaționale a Viei și Vinului

Publicat

pe

Republica Moldova va avea un cuvânt de spus în cadrul Organizației Internaționale a Viei și Vinului (OIV). În următorii trei ani, comisia Siguranță și Sănătate a OIV va fi condusă de directorul Oficiului Național al Viei și Vinului al RM (ONVV), Gheorghe Arpentin.

Noul președinte al comisiei devine astfel primul cetățean al Republicii Moldova cu o funcție importantă în cadrul organizației internaționale care studiază din punct de vedere științific și tehnic sectorul vitivinicol mondial, vinul și produsele derivate din viță-de-vie.

Gheorghe Arpentin a fost ales la începutul lunii iulie, în timpul Adunării Generale a OIV desfășurate la Paris, cu votul tuturor celor 46 de țări-membre. Comisia Siguranță și Sănătate, subordonată direct Comitetului Tehnico-Științific al organizației internaționale, este responsabilă de politicile europene care reglementează relația dintre consumul de vin sau băuturi obținute din struguri și sănătatea consumatorilor.

Vasile Luca, secretar de stat, Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului al RM a menționat că cel mai important moment pentru Republica Moldova a urmat odată cu anunțarea candidaturilor și a procedurii de vot pentru președinții comisiilor de profil ale OIV.

„Pentru prima dată în istoria vinificației Republicii Moldova un reprezentant al țării noastre a fost ales într-o funcție importantă în OIV. Este o realizare importantă pentru unul dintre sectoarele de importanță majoră ale economiei și o recunoaștere a eforturilor personale ale dlui Arpentin depuse pentru dezvoltarea ramurii.”

Gheorghe Arpentin, director, Oficiul Național al Viei și Vinului a spus că gestionarea activității unei comisii strategice din cadrul OIV este un pas important înregistrat de Republica Moldova și sectorul vitivinicol.

„În următorii trei ani, poziția țării noastre ca fiind un producător de vinuri de înaltă calitate va fi consolidată la nivel internațional. Mai mult, vom avea oportunitatea de a asigura fluxul de informații și cunoștințe necesare pentru o creșterea continuă a calității Vinului Moldovei și recunoașterea acestuia în rândul consumatorilor din întreaga lume. De asemenea, vom întreprinde toate măsurile pentru promovarea unui consum responsabil și moderat al vinului de calitate și vom îmbunătăți normele europene pentru recunoașterea vinului ca produs alimentar.”

Doctor habilitat în științe tehnice, directorul ONVV a reprezentat Republica Moldova timp de mai mulți ani la OIV. Începând cu anul 2016 este membru al Comitetului Tehnico-Științific și conduce unul din cele două grupuri de experți specializați în Consum, Nutriție și Sănătate, aflate în componența comisiei al cărui președinte a devenit recent.

Comisia Siguranță și Sănătate a OIV este responsabilă de promovarea și cercetarea valorilor nutriționale și de sănătate ale vinului și ale produselor derivate din viță-de-vie. Astfel, subdiviziunea cercetează și creează baze de date specializate, care permite evaluarea corectă a produselor vitivinicole, pentru a fi ulterior diseminate guvernelor statelor membre, instituțiilor medicale, producătorilor, consumatorilor și altor actori importanți din sector.

Organizația Internațională a Viei și Vinului (OIV) a fost fondată în anul 1924 pentru studierea sectorului vitivinicol. În prezent asociația numără 46 de membri, state în care se produce 85% din cantitatea mondială de vin și se consumă 80% din totalul global.

Republica Moldova este membră a Organizației Internaționale a Viei și Vinului (OIV) din anul 1992, fiind prima țără din spațiul ex-sovietic care s-a bucurat de acest statut.

Este angajată în domeniul media încă din 1999. Timp de 14 ani, a fost reporter la Agenția de Stat Moldpres, apoi a lucrat la Flux și portalul Arena. Face parte din echipa Moldova.org din 2014.

Citește mai departe

Economie

Noul Cod Funciar: Terenurile agricole vor putea fi cumpărate doar de cetățenii Republicii Moldova

Publicat

pe

De către

Terenurile cu destinație agricolă, dar și cele din fondul forestier, vor putea fi cumpărate și vândute doar de cetățenii Republicii Moldova. Astfel, persoanele străine și apatrizii nu vor putea procura aceste terenuri, iar în cazul în care vor deveni proprietari prin moștenire, vor fi obligați să le vândă în termen de un an.

O prevedere în acest sens este inclusă în noul Cod Funciar, aprobat astăzi de Executiv.

Documentul reglementează relațiile dintre deținătorii terenurilor și autoritățile publice, dar și responsabilitățile proprietarilor – aceștia vor fi obligați să înregistreze dreptul asupra terenului în Registrul Bunurilor Imobile, dar și să întreprindă măsuri de protecție a solului.

De asemenea, Codul include o nouă clasificare a terenurilor în funcție de destinația acestora. Astfel, terenurile se clasifică în terenuri cu destinație agricolă, cu destinație specială, terenuri din fondul forestier, din fondului apelor, terenuri pentru construcţii și amenajări și cele destinate ocrotirii naturii și de valoare istorico-culturală.

Controlul asupra utilizării și protecției terenurilor publice și private va fi preluat de autoritățile publice locale (APL). Astfel, reprezentanții APL vor verifica terenurile pentru a depista încălcările în întreținerea acestora și a preveni degradarea solului.

Pentru soluționarea problemelor terenurilor nelucrate sau abandonate, noul Cod prevede posibilitatea de transmitere a acestora în arendă autorității publice locale pe un termen de minim 5 ani.

Contractul va putea fi încheiat cu proprietarii care nu cultivă terenului agricol mai mult de 2 ani succesiv. În acest caz, primăria va deschide un cont special unde va transfera 70% din plata arendei proprietarului – celelalte 30% vor rămâne pentru cheltuielile administrative.

Proprietarul va putea reveni la cultivarea pământului său în orice moment, printr-o declaraţie scrisă, adresată autorităţilor publice locale.

O altă noutate a Codului ține de folosirea sistemului informațional automatizat pentru păstrarea datelor despre terenuri. Informația în cadrul sistemului va fi actualizată în termen de 30 de zile de la luarea deciziei privind schimbarea destinației terenului sau modul de folosință a acestuia.

În prezent, informațiile sunt colectate de APL pe suport de hârtie, iar anual acestea sunt prezentate Agenției Relații Funciare și Cadastru.

Citește mai departe

Economie

Produsele ecologice din Republica Moldova vor putea fi exportate mai ușor în UE

Publicat

pe

De către

Certificatele eliberate pentru produsele agroalimentare vor fi recunoscute pe piața europeană, iar producția ecologică va fi exportată mai ușor în UE. Aceasta potrivit proiectului Legii privind producția agroalimentară ecologică și etichetarea produselor ecologice, aprobat astăzi de Guvern.

Documentul prevede recunoașterea la nivel internațional a autorităților de certificare din Republica Moldova – aceste modificări vor permite producătorilor să exporte în UE produsele cu mențiunea „ecologic”.

În același timp, organismele de certificare internaționale acreditate în UE nu vor mai fi obligate să se reacrediteze și în Republica Moldova. Acest fapt va permite producătorilor să acceseze subvențiile, chiar dacă își certifică producția la autoritățile internaționale.

Până în prezent, de subvenții beneficiau doar producătorii care apelau la autoritățile naționale.

Proiectul stabilește normele aplicabile producției ecologice – astfel, nu este permisă utilizarea organismelor modificate genetic (OMG-uri), fertilizatorilor pentru sol și a altor produse contraindicate în agricultura eco.

Produsele etichetate ca fiind ecologice vor conține cel puțin 95% de ingrediente bio. Pentru a crește astfel de produse, agricultorii vor folosi doar semințele obținute prin metode organice, iar, ulterior, produsele eco vor fi păstrate separat de cele neecologice.

Totodată, legea instituie un sistem de supraveghere în domeniul agriculturii ecologice și stabilește atribuțiile autorităților competente. Pentru asigurarea unui control mai riguros în procesul de certificare este inclusă Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor.

De asemenea, legea stabilește modelul unic pentru certificatele care vor fi eliberate producătorilor – până acum, fiecare autoritate elibera certificate de formate diferite.

Produsele ecologice sunt cele obținute fără intervenții genetice și utilizarea substanțelor chimice. În prezent, în Republica Moldova activează 136 de companii specializate în cultivarea produselor ecologice.

Anul trecut, în țările membre UE au fost exportate circa 52 mii de tone de produse certificate ecologic.

Foto: Poză simbol

Citește mai departe

Economie

O companie germană, interesată să investească în sectorul energiei regenerabile din Republica Moldova

Publicat

pe

De către

Compania germană Ellmann EE Engineering și-a manifestat intenția de a investi în sectorul energiei regenerabile din Republica Moldova. În cadrul unei întrevederi cu ministrul Economiei și Infrastructurii Chiril Gaburici, reprezentanții companiei germane au menționat că doresc să promoveze și implementeze noile tehnologii privind producerea biogazului.

În context, reprezentanții companiei au făcut o prezentare a domeniului de activitate, menționând că au o experiență de peste 20 ani în proiectarea, implementarea, asamblarea și punerea în funcțiune a centralelor de biogaz, atât pe piața națională, cât și pe cea internațională.

Actualmente, Ellmann EE Engineering are reprezentanțe în mai multe țări ale lumii, inclusiv în Emiratele Arabe Unite, Malaezia, Mexic, Pakistan, Vietnam și altele.

La rândul său, Chiril Gaburici a subliniat că investițiile în acest domeniu, precum și transferul de noi tehnologii, dar și asigurarea unor costuri mai mici pentru utilizatorii de energie sunt printre obiectivele Ministerului Economiei și Infrastructurii.

„Ne dorim mai multă independență și o diversificare a surselor de energie. Ne dorim dezvoltarea și promovarea utilizării energiei regenerabile. Suntem interesați de costuri și prețuri mici, pentru a oferi consumatorului cele mai avantajoase servicii. Toți utilizatorii de energie electrică și biogaz sunt de fapt câștigătorii finali”, a punctat Chiril Gaburici.

Totodată, părțile au discutat și despre implementarea tehnologiilor noi în domeniul IT.

Potrivit unui comunicat al MEI, investitorii germani au apreciat facilitățile sectorului și în context, urmează un șir de alte întâlniri, inclusiv cu reprezentanții Ministerului Economiei și Infrastructurii, pentru prezentarea obiectivelor de dezvoltare și investiții în Republica Moldova.

Foto: Poză simbol

Citește mai departe
WP Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com