Premieră! Militarii moldoveni şi americani au depus flori la complexul memorial „Eternitatea”// FOTO

Militari moldoveni şi cei din Regimentul 2 Cavalerie din Statele Unite ale Americii, care participă la exerciţiul comun „Dragon Pioneer” desfășurat în Republica Moldova, au comemorat astăzi la Chişinău victimele celui de-al doilea Război Mondial.

Iniţial, aceştia au participat, în Piața Marii Adunări Naționale, la o expoziţie de tehnică militară unde a fost expus echipamentul care este utilizat la exercițiul moldo-american „Dragon Pioneer”, dar și tehnică sovietică, ce aparține Armatei Naționale a Republicii Moldova.

Ulterior, câte un grup de militari din fiecare ţară au participat la o ceremonie de depunere a florilor la Focul Veşnic de la complexul „Eternitate” din capitală. În mod simbolic, militarii au dat onorul în memoria tuturor celor care au şi-au dat viaţa pentru Victoria asupra fascismului în cel de-al Doilea Război Mondial.

Este pentru prima dată în Moldova, când militarii americani participă la acţiuni de comemorare a victimelor celui de-al Doilea Război Mondial.

De notat că astăzi ministrul Apărării Anatol Şalaru a anunţat că la aceste acţiuni au fost invitaţi şi militarii ruşi din forţele pacificatoare, însă aceştia nu au dat curs invitaţiei. În aceste condiţii, Ministerul Apărării a decis ca aceste acţiuni să fie organizate  duminică, întrucât, în Occident, Ziua Victoriei împotriva Germaniei naziste, la care Statele Unite au avut o contribuție esențială, este sărbătorită în fiecare an în data de 8 mai.

militari moldoveni si americani

militari moldoveni si americani

militari americani si moldoveni

militari moldoveni si americani

Foto: Facebook/Ministerul Apărării/ Dmitrii Vosimeric

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.