Tradiții, amintiri și folclor – cu oamenii de la Inești

Tradițiile frumoase nu se pierd atâta timp cât mai rămân oameni care și le amintesc, le duc dorul și ne povestesc despre ele.

În satul Inești, Telenești, unde „dacă arunci un băț dai de un Druță”, după cum glumesc localnicii, este și un ansamblu care cântă poveștile satului, oamenilor și despre iubire.

„Frunza Nucului” este un ansamblul fondat în 1976 de un grup de localnici, care nu și-au pierdut entuziasmul nici măcar după patru decenii de urcat pe scenă, încins hore în mijlocul satului și alinat dureri. Ansamblul este cel care adună oamenii, le trezește zâmbetul și le amintește de tradițiile care îi făceau fericiți, în special în timpul Crăciunului. 

Sunt jurnalistă din 2015. Dacă la început m-am delectat cu presa tipărită, din 2018 am pășit în lumea presei online. În toată această perioadă am descoperit oameni, locuri și istorii. Toate acestea mi-au arătat că viața e o paletă de culori pe care-mi place să o descriu prin cuvinte și condimentez cu fotografii.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.