Popularitatea partidelor (IMAS) – consecințe pentru alegerile locale

Sondajul IMAS dat publicităţii astăzi face un clasament al partidelor în eventualitatea alegerilor parlamentare anticipate. Liliana Barbăroşie a discutat cu mai mulţi politicieni şi experţi, întrebându-i între altele dacă rezultatele ar fi relevante şi pentru alegerile locale de pe 5 iunie.

Analistul Viorel Cibotaru, directorul Institutului de Studii Politice, porneşte de la premisa că la locale oamenii votează în primul rând persoane concrete, şi abia mai apoi echipe şi ideologii, prin urmare tendinţele surprinse de IMAS, companie sociologică considerată de altfel extrem de credibilă de către Viorel Cibotaru, sunt preţioase în general, dar nu pot fi extrapolate asupra rezultatelor scrutinului din vară.

Operează şi cu câteva exemple: “Două fuzionari – PLDM cu AMN şi PL cu MAE – nu au produs multă agitaţie mediatică la Chişinău. Dar în organizaţiile teritoriale acţiunile de fuzionare continuă, în unele locuri ele nu merg chiar bine. Deci, până la urmă ar putea fi un alt rezultat decât se vede de la Chişinău. Apoi, pe lista multor partide vor apărea candidaţi independenţi, care au pondere absolute unicală în localităţi. Aşa că tabloul pe care putem să-l desenăm în rezultatul acestui sondaj poate fi total diferit de ceea ce va fi în realitate.”

Partidele s-ar putea bizui totuşi pe aceste date atunci când îşi gândesc viitoarele strategii de campanie, continuă Viorel Cibotaru. Partidul comuniştilor ar trebui să revină la proiectele megalomane de altădată, în loc să continue să se concentreze pe critica, pe alocuri neîndreptăţită, a alianţei pentru că, în opinia expertului, descreşterea PCRM se explică şi prin această schimbare de tactică.

Analistul Anatol Ţăranu spune că din sondajul IMAS rezultă clar că, pentru comunişti, localele nu vor fi o luptă uşoară. Rămaşi fără armele mediatice propagandistice de altă dată, comuniştii îşi pierd pas cu pas simpatizanţii pentru că împiedică, spune Anatol Ţăranu, alegerea şefului statului şi depăşirea crizei politice.

Anatol Țăranu: “Desigur că sunt alegeri diferite, dar ponderea partidelor de obicei nu scade din punctul de vedere al votului politic. Componenţa politică este foarte bine determinată la alegerea primarului Chişinăului şi la alegerea consilierilor raionali. Sondajul arată clar că PCRM va avea un rezultat mult mai mic acolo decât mizează.”

Partidul premierului ar putea, în schimb, conta pe un rezultat bun, inclusiv la locale, crede analistul politic Octavian Ţîcu, şi asta nu doar graţie cunoscutei obişnuinţe a unei părţi din alegători de a vota pentru partidele aflate la putere.

Octavian Țîcu: “Ascensiunea PLDM-ului este logică, cred. Datorită câtorva factori – dinamismul şi eficienţa liderului, forţa financiară, componenţa echipei şi absorbirea unor personalităţi. În ceea ce priveşte PCRM-ul, rezultatele sondajului confirmă un lucru logic – PCRM va muri încet, deşi are un electorat disciplinat, acesta va fi absorbit treptat de PLDM şi PDM. Surprinde procentajul foarte mic al PL-ului. Acest partid are nevoie urgent de o reajustare, reîntinerire şi reaşezare pe principiile liberale, diferite de cele naţionaliste, pentru că altfel riscă şi rămână doar cu voturile naţionaliste. O chestiune logică este stagnarea PDM-ului, care demonstrează încă o dată că acest partid nu poate lua voturi nici de pe dreapta, nici de pe stânga. Totuşi, stânga este locul unde trebuie să se uite PDM-ul pentru a-şi creşte electoratul.”

Expertul mai spune că din sondaj rezultă că, deocamdată, electoratul nu a asimilat importanţa recentelor fuziuni de pe scena politică, fuziuni care, în opinia lui Octavian Ţicu, vor conferi claritate spectrului politic şi vor întări în ultimă instanţă partidele din alianţă.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.