Ponta: Acum, trebuie să fim inteligenţi şi să nu-i încurcăm pe moldoveni cu declaraţii stupide

Autorităţile române au acum obligaţia să îi ajute pe cetăţenii Republicii Moldova în procesul de integrare europeană şi să nu îi încurce prin declaraţii stupide la TV, care îl pot ajuta pe Vladimir Voronin să câştige alegerile în Moldova în toamna anului viitor, a declarat premierul Victor Ponta.

"Sunt foarte bucuros că Republica Moldova a făcut un pas decisiv către Europa. Acum, noi avem obligaţia să-i ajutăm şi să nu-i încurcăm, adică să nu dăm apă la moară nici domnului Voronin, nici celor care vor să ţină Moldova cât mai departe de Europa, să fim inteligenţi, să nu ne gândim la interese pe termen scurt, cum dă bine să mă daţi la televizor vorbind de cine ştie ce lucruri. Deci, trebuie să-i ajutăm cu asistenţă tehnică, cu proiecte de infrastructură, cu sprijinul politic pe care l-au avut necondiţionat, dar, într-adevăr, pasul făcut de Moldova la Vilnius este un pas uriaş şi trebuie să fim foarte inteligenţi şi deştepţi în a-i spijini ca acest drum să nu cumva să se întâmple să se oprească undeva la alegerile din toamna anului viitor. Dacă mai dăm multe declaraţii stupide, s-ar putea să-l ajutăm pe Voronin să câştige alegerile şi s-ar strica tot ce s-a făcut bun până acum", a spus Ponta, citat de Mediafax.

Menţionăm că Traian Băsescu a declarat, miercuri seară, la TVR, că următorul proiect de ţară pentru România este întregirea ţării, menţionând că este convins că dacă în Republica Moldova va exista un curent unionist, România va fi pregătită.

În replică, premierul Ponta a declarat că preşedintele Traian Băsescu nu poate îngrăşa porcul înainte de Crăciun vorbind pe tema unirii cu Republica Moldova, pe final de mandat, după ce timp nouă ani nu a făcut nimic decât, eventual, a ciocnit pahare cu fostul preşedinte al Republicii Moldova Vladimir Voronin pe la petreceri, iar astfel de declaraţii pot încuraja chiar Partidul Comuniştilor din Moldova.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.