O delegație a Partidului Liberal Reformator din Moldova a participat la ceremonia de lansare a candidaturii lui Călin Popescu-Tăriceanu, președinte al Senatului României și președinte al PLR România, în alegerile prezidențiale din luna noiembrie.
Din delegaţie a făcut parte președintele PLR, Ion Hadârcă, co-președintele Oleg Bodrug, vicepreședinte al Parlamentului și vicepreședintele Tatiana Potîng, viceprim-ministru.
„În calitatea mea de lider al Partidului Liberal Reformator din cel de-al doilea stat românesc, împreună cu colegii mei, dna viceprim-ministru, Tatiana Potâng, şi vicepreşedintele Parlamentului, Oleg Bodrug, ţinem să remarcăm, cu deosebită mândrie, că avem un partener politic direct de această parte a Prutului, un partid liberal-reformator, și un lider care nu a abandonat ideile liberalismului în schimbul comodităţii şi conformismului. Constatăm cu bucurie că la București s-a păstrat un urmaș demn al Brătienilor, un autentic partid liberal”, a declarat președintele PLR Ion Hadârcă.
În mesajul de susținere, Ion Hadârcă a explicat de ce Călin Popescu-Tăriceanu este singurul care poate să-și ducă până la capăt promisiunile.
„Domnul Tăriceanu este premierul care a adus România în Uniunea Europeană. Este liberalul care a crezut în reforme, a știut să modernizeze în ritm alert statul și economia românească pentru a accelera dobândirea statutului firesc de membru a marii familii europene! Domnul Tăriceanu și-a asumat și decizii deloc ușoare, în repetate rânduri a plasat interesul național deasupra celor de partid, niciodată nu a acționat circumstanțial, a scrutat viitorul ca un adevărat vizionar.”
Atât în timpul evenimentului, cât și la final, președintele PLR România, Călin Popescu-Tăriceanu a mulțumit pentru prezență și susținere reprezentanților Partidului Liberal Reformator din Moldova.