PLR: Partenerii au denunţat de facto Acordul de constituire a Coaliţiei Pro-Europene

Partidul Liberal Reformator va discuta în seara zilei de astăzi la Consiliul Naţional Politic chestiunea denunțării Acordului de constituire a Coaliției de Guvernare, după ce directorul Agenţiei Moldsilva Ştefan Chitoroagă a fost demis de Guvern.

„Iurie Leancă, prin decizia de astăzi, a transformat Acordul de constituire într-o fiţuică, neglijându-l în totalitate”, a menţionat preşedintele PLR, Ion Hadârcă. Liberal-reformatorii au accentuat că demiterea colegului său din Guvern este una abuzivă şi nedreaptă, iar după o atare iniţiativă nu mai pot să-i numească colegi pe cei din PLDM şi PDM.

Totodată, copreşedintele PLR Oleg Bodrug, a atenţionat că în actuala campanie se comit cu adevărat cazuri de utilizare a resurselor administrative în scopuri electorale, dar care sunt trecute cu vederea de Guvern. „Ieri, ministrul Sănătăţii Andrei Usatâi, a convocat timp de mai multe ore cadrele medicale din raionul Străşeni pentru a se întâlni cu liderul formaţiunii PLDM, Vlad Filat. Iar această reuniune a fost trecută cu vederea”, a relevat Bodrug.
Î

n aceste condiţii, liberal-reformatori îl acuză pe Iurie Leancă ca face jocul lui Vlad Filat si Vlad Plahotniuc, fiind numit „o marionetă în mâinile acestora”.

”Pădurea Domnească a pus capăt Alianţei pentru Integrarea Europeană, acum Moldsilva va pune capăt Coaliţiei Proeuropene”, a menţionat Ştefan Chitoroagă, ex-directorul Modlsilva. Totodată, el a menţionat că l-a respectat pe premierul Iurie Leancă, însă după decizia de astăzi a constat că este doar „păpuşa lui Filat”,

Moldova.ORG precizează că Ştefan Chitoroagă, directorul Agenţiei Moldsilva a fost demis astăzi, la iniţiativa premierului Iurie Leancă, pe motiv că ar face agitaţie electorală şi ar folosi maşina de serviciu în scop electoral.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.