Plahotniuc, „coțcaru” care a avut șansa de a se afla în preajma lui Voronin

Cea mai mare problemă a omului de afaceri, Vlad Plahotniuc, în acest moment, este să scape de Vladimir Voronin. Asta după ce Plahotniuc, „coțcaru” care a avut șansa de a se afla în preajma lui Voronin, s-a îmbogățit pe seama fostului președinte comunist.

Cel puțin așa asigură fostul consilier prezidențial, Sergiu Mocanu, care s-a lansat astăzi în declarații impresionante în adresa lui Plahotniuc, dar și a actualei guvernări, care, potrivit lui Mocanu, este dirijată și manipulată de controversatul Plahotniuc.

„Acum, că s-a pomenit cu toate în mâinile sale, unica problemă a lui Plahotniuc este să scape de Voronin, care trăiește acum deziluzia unei femei părăsite de amant”, a spus Mocanu, în cadrul emisiunii „Cabinetul din umbră” de la Jurnal TV.

Potrivit lui Mocanu, Vlad Plahotniuc s-a îmbogățit după 2005. „Atunci când a început să preia structurile economice prin mai multe scheme frauduloase ca impozitele de la vamă și importurile din Republica Moldova, Plahotniuc s-a îmbogățit pe seama faptului că Voronin a fost în fruntea statului și i-a permis acest lucru”, a precizat Mocanu.

Fostul consilier al lui Voronin mai spune că, ulterior, Plahotniuc l-a finanțat pe Voronin, dar și pe Marian Lupu. „Lupu n-a fost luat de comuniști în serios. Ei l-au luat ca pe o mascotă cu față umană într-un partid autoritar. Aceasta a fost ideea lui Tkaciuk. Plahotniuc l-a transformat pe Lupu dintr-o mascotă într-o „damă de companie” care vrea să urce în eșaloanele puterii de stat”, crede Mocanu. Acesta a ținut chiar să-i dea un sfat lui Marian Lupu, „să rupă legământul cu Plahotniuc”.

În context, Sergiu Mocanu a lăsat să se înțeleagă că Vladimir Plahotniuc vrea să ajungă în viața publică și că acesta ar putea figura pe listele electorale ale Partidului Democrat.

La rândul său, analistul politic, Nicolae Negru, a venit cu întrebarea de ce aceste dezvăluiri se fac anume acum. „Când apar asemenea declarații în presă, toată lumea se întreabă cine stă în spatele acestor materiale. Acum intrăm în campania electorală și aș întreba de ce anume acum, domnule Mocanu, dezvăluiți aceste lucruri? Pentru că abia acum ați aflat sau pentru că ați lovit la momentul oportun? Toate aceste lucruri necesită argumente și demonstrații”, a explicat Negru.

Alt analist politic, Anatol Țăranu, prezent în emisiune, a conchis: „Dacă se dovedește măcar a zecea parte din ceea ce spune domnul Mocanu, atunci înseamnă că Republica Moldova este un stat mafiot”.

Ieri, Sergiu Mocanu a publicat pe blogul său o serie de afirmații și acuzații despre controverstaul Vlad Plahotniuc. „Este arhitectul Alianței pentru Integrare Europeană, copilul din flori și de pripas al fostului președinte comunist, Vladimir Voronin și numele regimului instalat la putere după ultimele alegeri parlamentare din Republica Moldova. „Pe toate în țara asta le leagă și le dezleagă Plahotniuc”, spune Mocanu.

Aceste acuzații au stârnit reacția imediată a omului de afaceri. „Afirmaţiile făcute de dl. Mocanu sunt neadevărate, nedemonstrate și sunt scrise doar din dorinţa de a-l denigra pe dl. Vlad Plahotniuc. În condiţiile în care dl. Mocanu nu-și va cere scuze în cel mai scurt timp și nu va face rectificările cuvenite, va fi acţionat în judecată”, a fost reacția companiei Global Systems Group, care aparține lui Vlad Plahotniuc.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.