Chişinău / Moldova.ORG/ — Partidul Liberal din Moldova a convocat, astăzi, într-o şedinţă, Consiliul Republican pentru a face bilanţul rezultatelor alegerilor locale generale, dar şi pentru a stabili priorităţile în procesul de formare a Alianţei pentru Integrare Europeană în teritoriu.
În cadrul şedinţei au fost discutate posibilităţile de formare a Alianţelor pentru Integrare Europeană locale şi condiţiile impuse de către PL pentru formarea acestora. Liderul liberal, Mihai Ghimpu a menţionat, în acest context, că liberalii au fost destul de binevoitori în ceea ce priveşte repartizarea funcţiilor în stat, însă, acum acest lucru nu trebuie să se mai întâmple.
„Noi am propus ca puterea locală să fie formată reieşind din procentul acumulat la nivel de republică. Că altfel, trebuie să punem în funcţie doar pe unii, aşa cum am făcut şi în AIE2”, a declarat Mihai Ghimpu.
Totodată, aleşii locali din teritoriu, membri a-i Partidului Liberal, au semnat o decizie prin care se obligă să nu facă nici un fel de coaliţii la nivel local cu membrii PCRM.
”Noi avem interes naţional şi dacă vreţi cineva să vă faceţi jocurile personale, convoc consiliul şi luăm decizia aşa cum trebuie”, le-a spus Ghimpu aleşilor locali, adăugând că ”am cedat de prea multe ori. Am cedat funcţia de Preşedinte al Parlamentului, unii au luat funcţia şi au uitat de alegerea preşedintelui. De data aceasta nu vom mai ceda. Politica noastră că trebuie să rămână Alianţa, rămâne în vigoare, dar nu chiar atât de darnici”, a mai menţionat Ghimpu.
La rândul său, Primarul general de Chişinău, Dorin Chirtoacă care este şi Prim-vicepreşedintele PL a menţionat că nici nu doreşte să audă că cineva vrea să facă o Alianţă la nivel local cu PCRM. ,,Nu vreau să aud că PL a votat cu PCRM în consilii mai ales să facă coaliţii”, a spus Dorin Chirtoacă.
Acesta s-a arătat mulţumit de rezultatele obţinute la alegerile locale din 5 şi respective 19 iunie şi a remarcat că rezultatele sunt mai bune decât în 2007, la alegerile locale.
De asemeanea, Dorin Chirtoacă le-a spus primarilor aleşi să excludă orice posibilitate de coaliţie cu comuniştii.
,,Noi, primarii PL trebuie să depunem cele mai mari eforturi de creare a Alianţei pentru Integrarea Europeană la nivel local. ştiu că sunt colegi mai răi decât comuniştii, dar până la urmă se va alege grâul de neghină”, a declarat primarul de Chişinău.
Menţionăm că, în urma alegerilor locale generale, Partidul Liberal conduce 107 Primării şi deţine 129 de mandate în consiliile municipale şi raionale şi 1162 de mandate în consiliile săteşti, comunale şi orăşeneşti.