Peste o sută de mii de oameni în PMAN. Timofti: Moldova aparține Europei/ VIDEO

Manifestaţia de susţinere a vectorului european al ţării, la care participă de mii de oameni, a început în Piaţa Marii Adunări Naţionale cu intonarea imnului „Limba Noastră” de către soprana Valentina Naforniţă.

Prezent la acţiune, preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a afirmat că: „Ultimii 25 de ani ne-am adunat aici în momente de răscruce. Aici ne-am exprimat voinţa de a fi liberi, de a ne constitui singuri viitorul. Aici am decis ca limba noastră să fie scrisă şi citită şi de noi în grafie latină. Astăzi ne-am reunit din nou pentru a întări legămantul pe care l-am dat în primii ani mişcării naţionale”, a a afirmat şeful statului.

Potrivit lui Nicolae Timofti, trebuie să aducem valorile europene la noi acasă, ele nu ne sunt străine, dar le-am uitat”.

Şeful statului a mai afirmat că integrarea europeană este o şansă pentru a ne reface economia, a asigura un trai mai bun.

Acum câteva minute, organizatorii au anunţat că în Piaţa Marii Adunări Naţionale sunt peste o sută de mii de oameni.

 

sursa video: privesc.eu

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.