Peste 77% din cetăţenii cu drept de vot din Transnistria au participat la referendumul în problema viitorului regiunii

Peste 77% din cetăţenii cu drept de vot din Transnistria au participat duminică, 17 septembrie, la referendumul în problema independenţei regiunii şi viitorului relaţiilor ei cu R.Moldova şi cu Rusia, a anunţat, luni dimineaţa, Piotr Denisenko, preşedintele Comisiei Electorale Centrale (CEC) a Transnistriei.

Potrivit Agenţiei INFOTAG, Denisenko a informat că pentru plebiscit au fost deschise 262 de secţii de votare, inclusiv 52 la Tiraspol, care au funcţionat de la orele 7 dimineaţa pînă la orele 20.00. Pe listele de votare s-au numărat 389 mii de persoane cu drept de vot. Pentru a se asigura o votare transparentă, au fost instalate cabine speciale şi urne transparente, iar buletinele de vot fuseseră dotate cu cinci grade de protecţie.

Referendumul, potrivit lui Denisenko, a fost monitorizat de peste 170 de experţi, din Rusia, R.Moldova, Germania, Italia, Belgia, Franţa, Kîrgîzstan, Ucraina şi Kosovo, în special, Grupul Britanic Helsinki pentru Drepturile Omului, reprezentanţi ai Osetiei de Sud, Abhaziei, Găgăuziei, ai unor organizaţii obşteşti din Moldova, 12 observatori din SUA, Marea Britanie şi Franţa sub egida CEC a Rusiei, reprezentanţi ai Partidului Socialist Progresist al Nataliei Vitrenco şi ai Partidului Regiunilor al lui Viktor Ianukovici (ambele din Ucraina).

Majoritatea observatorilor au reprezentat Duma de Stat a Rusiei şi organizaţii neguvernamentale (ONG) din această ţară, inclusiv controversatul grup de observatori CIS-EMO, condus de Alexei Cocetcov, şi mişcarea "Naşi", care în ajunul plebiscitului au instalat o tabără de corturi în piaţa "A.Suvorov" din centrul Tiraspolului.

Reporterii Agenţiei INFOTAG, sosiţi în Transnistria pe 17 septembrie, au constatat o activitate sporită a alegătorilor. La multe secţii de votare s-au format cozi din cîteva persoane, deşi comisiile electorale au lucrat în mod operativ. Oamenii acceptau cu bunăvoinţă să acorde interviuri presei, în care se declarau convinşi că referendumul "îi va permite Transnistriei să se unească cu Rusia, să obţină garanţii de siguranţă şi să-şi îmbunătăţească viaţa". Totodată, ei au pledat pentru "relaţii de bună vecinătate cu R.Moldova".

În ajun şi în ziua referendumului, în Transnistria s-au aplicat măsuri de securitate sporită, străzile au fost patrulate în regim non stop de grupuri de miliţieni pe jos şi mobile, a fost întărită paza la graniţă, s-au făcut verificări minuţioase la vamă. Pentru a asigura prezenţa electoratului la referendum, toate pieţele din Tiraspol au fost închise, iar numărul activităţilor în masă a fost redus. Duminică, locuitorii Tiraspolului au putut călători pe gratis cu transportul public. La Tiraspol au stat de gardă patrule întărite de colaboratori ale autorităţilor de forţă, care au verificat teritoriile din preajma secţiilor de votare şi le-au cerut cetăţenilor aparent suspecţi să prezinte actele la control.

Miliţieni şi colaboratori ai serviciului de securitate au stat de gardă la fiecare secţie de votare, pe alocuri, la o distanţă de 20-50 metri de secţii, iar uneori chiar în incinte unde avea loc votarea. La Palatul Republicii din centrul Tiraspolului, unde a votat liderul autoproclamatei Republici Moldoveneşti Nistrene (RMN), Igor Smirnov, şi alţi oficiali transnistreni, o colaboratoare a departamentului de interne verifica minuţios actele celor care intrau în clădire.

Pe tot parcursul zilei de duminică, în satele şi oraşele din Transnistria au fost difuzate emisiuni ale radioului local, în care cetăţenii erau chemaţi să participe activ la referendum. La toate secţiile de votare s-au deschis bufete care vindeau produse alimentare, dar băuturi alcoolice nu au fost. La secţii a cîntat muzica, iar pe alocuri acelaşi aparat de radio îi îndemna pe localnici să participe la votare. Solicitaţi de alegători să explice modul de votare, în multe cazuri, membrii comisiilor electorale le lămureau că trebuie să răspundă "Da" la prima întrebare şi "Nu" – la a doua.

Agenţia INFOTAG a mai informat că la referendum alegătorii transnistreni urmau să răspundă la două întrebări": "Susţineţi cursul de recunoaştere internaţională a RMN şi aderarea ei liberă ulterioară la Rusia?" şi "Consideraţi posibilă renunţarea la independenţa RMN cu intrarea ei ulterioară în componenţa Republicii Moldova?" // Infotag

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.