Percheziții la sediul Moldovagaz și la domiciliul șefului companiei!

Anchetatorii au descins în această dimineaţă la sediul Moldovagaz şi acasă la președintele companiei, Alexandr Gusev. Percheziţii au loc, de asemenea, la factori de decizie, agenți economici și la alte persoane fizice.

Procurorii și polițiștii caută probe într-un dosar de corupție și de spălare de bani.

Precizăm că la 20 octombrie, procurorii au efectuat percheziții la Moldovagaz, Moldtelecom şi Metalferos, după ce pe 15 octombrie în plenul Parlamentului liderul PLDM Vlad Filat a adus acuzaţii la activitatea acestora.

Atunci, în urma perchezițiilor, au fost ridicate mai multe acte ce se referă la activitatea economico-financiară celor trei întreprinderi. Documentele respective urmau să fie analizate şi încadrate procesual sub aspect de documentare a comiterii abuzurilor şi depăşirii atribuţiilor prevăzute de legislaţie şi actele normative în domeniu, fapte ce ar fi cauzat prejudicii intereselor publice şi ale consumatorilor de servicii.

Moldovagaz este controlată de Gazprom, cu o cotă de 51 la sută. Ministerul Economiei deţine o cotă de 35 la sută din pachetul de acţiuni, 13,4 procente din acestea îi aparțin societății Tiraspolgaz

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.