PDM cere anularea ordonanţei prin care s-a deschis dosar pentru uzurparea puterii de stat. În caz contrar, o va ataca în judecată

PE SCURT

Un grup de deputați PDM i-a cerut astăzi procurorului general interimar, Dumitru Robu, să-şi anuleze ordonanţa prin care a dispus pornirea unui dosar penal în privinţa uzurpării puterii de stat.În caz contrar, ordonanţa va fi atacată în instanţa de judecată chiar la începutul săptămânii viitoare.

Potrivit democraților , ordonanța este ilegală şi trebuie anulată.

PE LUNG

„PDM tratează acest dosar penal ca unul exclusiv politic, intentat la indicaţia politicienilor de la guvernare cu scopul de a se răzbuna pe opoziţia democrată. Este de remarcat şi faptul că aceşti politicieni din alianţa PSRM-ACUM nici nu se sfiesc să dea deschis indicaţii procurorilor şi să anticipeze anumite procese, care sunt în competenţa exclusivă a procuraturii generale”, se arată în comunicatul PDM.

Procurorul general interimar Dumitru Robu a dispus pe 5 august inițierea unei cauze penale pe faptul uzurpării puterii de stat, în perioada 7 – 14 iunie, de către fosta guvernare a Republicii Moldova.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.