PD a inițiat consultări în teritoriu înainte de a anunța candidatul la prezidențiale

Partidul Democrat din Moldova a inițiat consultări în organizațiile teritoriale de partid înainte de a anunța candidatul său la funcția de Președinte al Republicii Moldova.

Potrivit unui comunicat de presă, secretariatul General al Partidului Democrat din Moldova a pus în sarcina tuturor organizațiilor să intensifice consultările la nivel local pentru a pregăti desemnarea candidatului formațiunii la apropiatele alegeri prezidențiale.

Discuțiile interne au loc în perioada 18-25 august curent. Ele vor fi totalizate la nivelul forurilor de conducere ale Organizațiilor Teritoriale ale PDM.

Potrivit conducerii PDM, în procesul de consultare vor fi implicați toți membrii de partid, de la fiecare organizație primară, care își vor exprima liber ideile și opțiunile privind participarea partidului în alegerile prezidențiale de pe 30 octombrie. Membrii PDM vor face propuneri și pentru temele care să fie incluse în viitorul program electoral al candidatului formațiunii.

“La finalul acestor consultări, reprezentanții din fiecare Organizație Teritorială în cadrul Consiliulului Politic Național al PDM vor analiza opțiunile exprimate și vor lua deciziile privind candidatul și strategia partidului în campania electorală penru alegerile prezidențiale.
Serviciul de presă al PDM”, se arată în comunicat.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.