Omul de afaceri român, Dinu Patriciu, a respins afirmațiile președintelui Partidului Comuniștilor, Vladimir Voronin, precum că i-ar fi împrumutat bani, în campania electorală, președintelui Partidului Liberal Democrat din Moldova, Vlad Filat.
Dinu Patriciu a declarat, pentru Mediafax, că afirmațiile lui Vladimir Voronin sunt false, dezinformează și le-a calificat drept „prostii”.
„Este o prostie. Eu nu am avut niciun fel de relaţie comercială sau financiară cu domnul Filat, vreodată, de niciun fel. L-am văzut o singură dată în viaţa mea”, a spus omul de afaceri, pentru agenția de știri din România, Mediafax. Acesta a mai spus că nu l-a susținut financiar sub nicio formă pe Vlad Filat în campania electorală.
Declarațiile omului de afaceri din România intervin după ce astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, preşedintele PCRM, Vladimir Voronin, a declarat că Dinu Patriciu i-a cerut liderului PLDM, Vlad Filat, să-i întoarcă banii pe care acesta i-ar fi oferit în campania electorală. Vladimir Voronin a mai spus că Vlad Filat a pregătit mai multe TIR-uri cu ţigări de contrabandă, pentru a le duce în România și, respectiv, pentru a întoarce datoria lui Dinu Patriciu din banii obținuți.