Partidul Nostru cere anulara deciziei privind majorarea tarifelor și demisia întregii componențe ANRE

Partidul Nostru a emis o declarație prin care cere anularea necondiţionată a ultimei decizii adoptate de ANRE privind majorarea tarifelor la energia electrică şi gazele naturale, dar și demisia întregii componențe ANRE.

În aceeași declarație semnatarii cer introducerea unui moratoriu cu privire la orice majorare a tarifelor pentru energie și apă până la majorarea salariilor, pensiilor și indemnizaţiilor, dar și efectuarea unei investigaţii, cu implicarea tuturor organizaţiilor neguvernamentale interesate, privind justificarea majorării tarifelor la energia electrică, gaze naturale şi apă în ultimii cinci ani.

“Ultima decizie ANRE, luată hoțește, la miez de noapte, este una inumană şi criminală. Adoptată în interesul oligarhilor, decizia de majorare a tarifelor a încălcat în primul rând prevederile Constituţiei Republicii Moldova, în care demnitatea omului reprezintă o valoare supremă şi garantată”, se arată în declarație.

Totodată, în comunicat se spune că “Partidul Nostru va susţine şi va participa la toate acţiunile de protest ale cetăţenilor faţă de majorarea tarifelor”.

“Scumpirea tarifelor la electricitate și gaze naturale este o provocare serioasă pentru producătorii autohtoni, care va conduce inevitabil la un val de scumpiri la majoritatea produselor şi serviciilor – produsele alimentare, medicamentele, serviciile comunale şi de transport, ceea ce poate provoca o catastrofă socială”, se mai arată în declarație.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.