Parlamentul, fără ședințe până pe 18 noiembrie

De Larisa Muntean/ Chișinău / Moldova.ORG/ — Parlamentarii nu se vor mai întruni în şedinţe plenare până la 18 noiembrie, atunci când în Legislativ va avea loc prima încercare de alegere a preşedintelui R. Moldova.

Decizia a fost luată la şedinţa Legislativului. După o pauză, solicitată de deputaţii liberali, Marian Lupu, preşedintele Parlamentului, a propus ca toate proiectele de pe ordinea de zi a şedinţei de astăzi a Legislativului şi a următoarelor trei şedinţe să fie examinate după 18 noiembrie.

Lupu a mai propus ca şedinţele din 10, 11 şi 17 noiembrie să nu aibă loc, iar următoarea întrunire a parlamentarilor să se desfăşoare la 18 noiembrie, atunci când va avea loc alegerea preşedintelui ţării.

Preşedintele Parlamentului şi-a argumentat propunerea prin faptul că în aceste două săptămâni, care mai rămân până la data alegerii preşedintelui ţării, “deputaţii trebuie să-şi concentreze toate eforturile pe această problemă, care este principală, şi să nu acorde atenţia unor subiecte care pot să mai aştepte”.

Propunerea a fost susţinută de majoritatea deputaţilor. 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.