Parlamentul dă asigurări că prețul la viniete nu va crește

Prețul la viniete, impozitul funciar, dar și alte taxe vehiculate anterior nu vor fi majorate. Potrivit Președintelui Parlamentului, Andrian Candu, în cadrul majorității parlamentare există un consens, iar inițiativele venite de la Guvern privind majorările nu vor fi susținute.

Deși guvernul a venit cu inițiativa legislativă care este și cu propunerile în codul fiscal privind majorarea pe unele elemente, în cadrul majorității parlamentare există un consens. Parlamentul nu va accepta majorarea nici a prețului vinietelor, cum a fost propus de guvern, nici majorarea taxei sau impozitului funciar cu 15 la sută, și nici nu va accepta modalitatea nouă de impozitare a autovehiculelor. Deci subiectele respective au fost discutate inclusiv cu ministerul finanțelor. Eu personal am avut discuții cu ministru Finanțelor. Am discutat și cu conducerea Guvernului și Parlamentul prin majoritatea sa parlamentară, atunci când va veni votul, nu va accepta aceste majorări, a declarat oficialul.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.