„Parlamentul-90” cere eliberarea deţinutului politic G. Stati

Prezidiul Asociaţiei „Parlamentul-90” cere guvernării comuniste eliberarea omului de afaceri Gabriel Stati şi îndeplinirea Rezoluţiei Parlamentului European privind detensionarea situaţiei din R. Moldova. Membrii Prezidiului susţin că nu există nic o probă care ar demonstra implicarea lui Gabriel Stati în evenimentele din 7 aprilie şi că reţinerea acestuia contravine prevederilor codului procesual legal.

Potrivit lor, cererea prin care se contestă reţinerea ilegală a lui Stati a fost trimisă la CEDO şi examinarea acesteia va fi efectuată în regim de urgenţă.Deţinuţii politici din RM „sunt rodul unui regim, dar nu a funcţionării unui sistem constituţional veritabil” şi anume din acest motiv Rezoluţia Parlamentului European „a dat un calificativ foarte dur structurilor de stat care demult au derapat de la obligaţiunile lor constituţionale”, a declarat Petru Sandulache, preşedintele Asociaţiei „Parlamentul-90”, deputat în primul legislativ al R. Moldova.

„Dincolo de declaraţiile sterile ale liderului comunist V. Voronin despre integrare europeană, R. Moldova a înregistrat în ultimele luni un regres semnificativ la capitolele independenţa justiţiei, a presei şi respectarea drepturilor omului”, a mai spus Sandulache.Gheorghe Amihalachioaie, preşedintele Baroului de avocaţi din R. Moldova, implicat în apărarea lui Gabriel Stati, a afirmat că „nu este respectată nicio procedură legală în reţinerea lui Stati, acuzaţiile aduse acestuia fiind generale”. „Dosarul a fost planificat din timp, iar evenimentele din 7 aprilie au fost doar un pretext pentru arestarea acestuia. Eliberarea lui ar putea constitui pentru Uniunea Europeană un semnal că în R. Moldova lucrurile pot reveni la normalitate”, a afirmat Amihalachioaie.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.