Parlamentarii europeni au cerut Rusiei să-şi retragă trupele şi muniţiile de pe teritoriul Moldovei

Parlamentul European /PE/ a adoptat, ieri, o rezoluţie prin care a cerut Guvernului Federaţiei Ruse să-şi îndeplinească obligaţiile asumate la summitul de la Istanbul, în 1999, privind retragearea trupelor şi muniţiilor sale de pe teritoriul Republicii Moldova, informează MOLDPRES.

Potrivit site-ului oficial al Parlamentului European, în rezoluţia adoptată deputaţii europeni au denunţat complet rezultatele referendumului transnistrean şi au criticat sever încercarea administraţiei titaspolene de a proclama unilateral independenţa regiunii prin desfăşurarea unui refenendum.

Parlamentul European a cerut Guvernului Federaţiei Ruse "să nu susţină regimul de la Tiraspol" şi "să sprijine eforturile multilaterale de identificare a unor soluţii în conflictele din vecinătatea ei".

În rezoluţia adoptată, legislatorii europeni şi-au exprimat îngrijorarea în legătură cu lipsa unui progres în soluţionarea diferendului transnistrean. PE a optat pentru identificarea unei soluţii paşnice în acest conflict, care ar respecta suveranitatea şi integritatea Republicii Moldova recunoscută internaţional. // Moldpres

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.