Papa pledează pentru ca Egiptul să-şi recapete liniştea şi climatul de convieţuire paşnică

Papa Benedict al XVI-lea şi-a exprimat, duminică, îngrijorarea cu privire la situaţia din Egipt şi a pledat pentru ca această ţară ‘să-şi redobândească liniştea şi climatul de convieţuire paşnică’, având ca obiectiv binele comun al tuturor cetăţenilor ei.

Papa a făcut această declaraţie, prima exprimată în mod public cu privire la situaţia din Egipt, înaintea mai multor mii de persoane care au asistat în Piaţa San Pietro la slujba de duminică.

‘În aceste zile urmăresc cu atenţie situaţia delicată cu care se confruntă iubita noastră naţiune egipteană. Îl rog pe Dumnezeu ca acest pământ, binecuvântat de prezenţa Sfintei Familii, să-şi redobândească liniştea şi climatul de convieţuire paşnică, proces care să se bazeze pe angajamentul asumat pentru binele comun’, a mai declarat Sfântul Părinte.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.