Pandemia, un pas în urmă pentru feminism. Și în Moldova treburile casnice cad pe umerii femeilor

PE SCURT

Echilibrul dintre viața personală și cea profesională a fost mereu o provocare pentru multe femei, iar unele progrese în domeniul egalității de gen făcute în ultimii ani par să fie anulate de noua pandemie.

The Guardian scrie despre Dusti Arab, mamă a doi copii din Portland, statul Oregon din SUA. Femeia povestește că virusul i-a distrus mica afacere, o agenție de marketing: „E un dezastru”, spune Arab.

Soțul ei, care în mod normal lucra într-un birou din centrul Portlandului, va lucra de acasă cel puțin pentru următoarele două săptămâni, dar acest lucru nu rezolvă problemele familei. „El se descurcă minunat și mă ajută cu plimbările și transportul copiilor, dar acest lucru va cădea în mare parte pe umerii mei”, a declarat aceasta.

PE LUNG

Dusti Arab este una dintre milioanele de femei care vor avea mult mai mult lucru domestic pe timpul pandemiei. 

The Atlantic scrie și despre inegalitățile economice dintre bărbați și femei, care vor fi și mai mari după criza economică provocată de virus. Închiderea școlilor și a grădinițelor face ca îngrijirea copiilor să treacă de la munca plătită la cea neplătită. Coronavirsul distruge pactul încheiat de multe cupluri în care ambii parteneri aveau venituri economice: putem să lucrăm ambii, pentru că altcineva are grijă de copiii noștri. Acum, cuplurile vor trebui să decidă cine își va asuma acest rol.

Vă sună cunoscut? Deși nu avem încă date oficiale referitoare la repartizarea  muncilor domestice pe timpul pandemiei, se pare că și femeile din Moldova au luat asupra lor o mare parte dintre aceste sarcini: gătitul, curățenia, îngrijitul copiilor și altele.  

Am stat de vorbă cu câteva femei de la noi pentru a afla cum s-a schimbat viața lor odată cu instaurarea carantinei. 

Irina, o mamă a trei copii de 4, 13 și 17 ani, este profesoară de artă teatrală. Spune că săptămâna aceasta e mai ușor: „fetița care este la liceu are ore online. Deci de dimineață i se dau sarcini și nu stă cu nasul în telefon. Cea mică este la grădiniță, unde tot i se dau anumite sarcini, dar am epuizat deja toate materialele. În acest timp eu tot fac lecții online. Ne vine greu. Facem online până și bazinul. Tata este programator și lucrează în altă odaie. Este stresant. Tu trebuie să ai grijă de toate, dar soțul mă ajută. Astăzi de exemplu el a gătit o supă. Totuși, aproape la fiecare oră, pentru că suntem toți în casă, se deschide frigiderul. Copii cer ceva să ronțăie. Mai este ceva, când era un regim obișnuit, o supă gătită, putea liber să fie consumată și a doua zi. Veneai de afară, de la lucru sau de la școală, graniță, și se mânca totul. Acum, copiii vin la tine și spun: mamă ești acasă. Vreau plăcinte,sau copturi, iar mama trebuie să facă”. 

Luminița, angajată în sistemul public, mamă a doi copii, spune că acum trebuie să gătească mult mai des. 

„Copiii, imediat ce a fost declarat regimul de carantină, au revenit acasă. Dacă simt că mi s-a împovărat viața? Dar întotdeauna cea mai mare parte a grijirilor casnice îmi revenea mie. Acum totuși, trebuie să dedic mai mult timp gătitului. Trebuie de făcut mai des mâncare și încă să te gândești ce bucate să gătești. Pentru că aceleași bucate a doua zi nu te prea trage să le pui pe masă. Acest regim a picat înaintea sărbătorilor de Paști, iar acum ai de făcut ordine, spălat, aranjat. Este greu pentru că toți membrii sunt în aceeași locuință și vrei-nu vrei, dar dezordine se face mai des și astfel ai de aranjat mai des”.

Toate intervietale au recunoscut că regimul de carantină este greu de suportat, mai ales în cazurile când toți membrii familiei sunt izolați într-un spațiu închis, fără posibilitatea de a merge prea mult afară. Copiii apelează cel mai des la verificatul temelor la mămici, iar atunci când și-au făcut temele mămicile cel mai des sunt cele care trebuie să le ofere celor mici spațiul de joacă. 

În același timp, foarte multe familii din Republica Moldova au unul dintre părinți plecat peste hotare. Femeile care se vedeau nevoite să-și crească copiii de unele singure până acum, după explozia coronavirusului nu pot beneficia nici de suportul oferit de școli, grădinițe sau cei apropiati.

Ana, angajată la o fabrică și mamă a doi copii de 1 și 11 ani, are soțul plecat în Israel și se descurcă de una singură. 

„Este greu să faci unul și același lucru în fiecare zi. Speli, ștergi praful. Vrei, nu vrei dar îți găsești singură de lucru câte ceva. Copii fac dezordine și întorc casa pe dos. Este greu în primul rând  din punct de vedere psihologic. Când băiatul mergea afară era mai ușor. Acum în fiecare zi, copilul cere prăjituri, învârtită sau plăcinte. Soțul de peste hotare, când vorbim la telefon, glumește: băiete, tu atâta aluat n-ai mâncat de când ești tu! Și toate mămicile cu care vorbesc îmi zic: o să ieșim  din carantină ca niște chifle. Stând în casă, îți zici: ia să mai spăl și să ascund niște haine de iarnă, să-mi fac ordine din casă. Și parcă tot ce nu ai reușit să faci până acum, le faci acum – speli, gătești, faci ordine. Și cel mai greu este că oricât nu ai face ordine și nu ai aranja în casă în câteva ore totul este la fel, ca până la curățenie”.

Și Nadia Darie, jurnalistă din Republica Moldova, spune pe Facebook că nu prea mai are timp liber în aceste zile.

Svetlana Andrieș, coordonatoare programe UN Women Moldova, a menționat că pandemia de COVID-19 afectează disproporționat și mai mult femeile. Aceasta în condițiile în care și până acum aceste sarcini erau duble pentru femeile de la noi. Situația creează presiuni psihologice, fizice și morale, la care femeile, în special mamicile cu mai mulți copii, trebuie să le facă față. „Familia necesită multă atenție, iar recomandarea mea este ca femeile să implice în treburile casnice și partenerii și să convină asupra partajării sarcinilor casnice”, a menționat ea. Sarcina casnică a fost completată și cu asigurarea procesului de învățământ de la distanță. Aceasta pentru că mamele trebuie să-și asume rolul de educatoare,  profesoare, ș.a.

În opinia Svetlanei Andrieș sunt mamele singure. Atunci când trebuie să meargă la magazin ca să cumpere alimente sunt nevoite să-și lase copiii nesupravegheați. În acest caz, recomandarea ar fi să apeleze la vecini. „Pentru că avem un fel de stereotipuri în ceea ce privește răspunderea la solicitările comunitare. Atunci când avem o bucurie, o împărtășim cu toții din preajmă, dar în situații dificile ezităm să apelăm, dar și să ajutăm atunci când cei din preajmă au nevoie de ajutor”, a menționat Svetlana Andrieș.  

În plus, din propria experiență, experta spune că munca de la distanță a făcut ca numărul orelor de muncă să crească. „Sfatul ar fi să echilibrăm viața profesională cu cea personală. Pentru că încă nu am învățat să divizăm orele de muncă în condițiile în care lucrăm de acasă, se întâmplă cazuri când ora de muncă se termină seara târziu”, a menționat ea.

Totodată, Svetlana Andrieș a relatat că UN Women Moldova lucrează la realizarea unui sondaj, care va avea loc pe parcursul a două-trei săptămâni, care va arăta inegalitățile dintre  activitatea femeilor și cea a bărbaților în această perioadă, dar și va identifica care sunt necesitățile ambelor sexe.

Conform studiului „Bărbații și egalitatea de gen din Republica Moldova”, realizat la cererea Centrului de Drept al Femeilor, ponderea bărbaților care, actualmente, se ocupă zilnic de îngrijirea copiilor este foarte mică. Conform relatărilor bărbaților, aceasta este o activitate realizată de obicei sau întotdeauna de parteneră. Totuși 1/4 dintre bărbați consideră că participă în egală măsură la îngrijirea copilului, pe când doar 15,7% dintre femei au semnalat acest fapt, ceea ce înseamnă că deși unii bărbații au declarat că participă la îngrijirea copilului, ei percep îngrijirea într-un mod diferit. Cu toate că unii bărbați au menționat că au fost învățați în familiile de origine să realizeze unele activități în cadrul gospodăriei, totuși împărțirea responsabilităților în familiile/cuplurile nou create relevă aspectele familiei tradiționale. Astfel, responsabilitățile femeii se referă la spălarea hainelor, prepararea mâncării șii curățenia casei. Responsabilitățile ce țin de cumpărarea produselor alimentare și achitarea facturilor sunt realizate împreună, iar bărbațiii, cel mai frecvent, în cadrul familiei rămân cu responsabilitatea de a realiza reparațiile minore ale casei.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.