Palanca: Igor Dodon se ingrijoreaza de soarta PD-ului

Partidul Democrat – ţapul ispăşitor al AIE la Palanca?

Membrii Alianţei pentru Reintegrare Europeană (AIE) sunt folosiţi ca şi scut în diferite probleme, cum ar fi şi acordul de dare în arendă a teritoriului de la Palanca, care a fost pus în sarcina Partidului Democrat, pentru a-l face pe acesta vinovat de consecinţe. Aceasta şi alte declaraţii au fost făcute de deputatul comunist, Igor Dodon, în cadrul unei conferinţe de presă.

Potrivit lui Dodon, soluţionarea problemei teritoriului de la Palanca a fost pusă în sarcina Partidului Democrat pentru a-i face responsabili pe aceştia de consecinţele semnării acordului cu Ucraina. "Peste jumătate de an toţi vor spune: Nu noi am cedat teritoriul, Partidul Democrat a făcut-o!”, spune Dodon.

„Mi-e interesant cine va semna actul de cedare a teritoriului de la Palanca, cine va fi trădătorul şi curajosul care va semna acordul de cedare a teritoriului. Conştientizează oare membrii Alianţei că sunt folosiţi ca şi scut? Înţeleg oare toţi membrii AIE că vine campania electorală şi toţi vor începe să-şi pună piedici unul altuia?”, a menţionat ex-ministrul Economiei, Igor Dodon. Deputatul comunist, Dodon, a ţinut să menţioneze că toate aceste întrebări îi sunt adresate, în mod special, viceministrului de Externe, Andrei Popov, în a cărui sarcină a fost pusă problema teritoriului de la Palanca.

Viceministrul de Externe, Andrei Popov, nu a fost de găsit să comenteze spusele ex-ministrului Dodon.

Solicitat de jurnal.md, preşedintele de onoare al Partidului Democrat, Dumitru Diacov, a menţionat că afirmaţiile cu pricina nu-l miră. „Popov nu a făcut decât să iasă cu nişte declaraţii, nu a semnat nimic, nu e de capul lui. În ce priveşte acordul cu Ucraina, vis-a-vis de Palanca, majoritatea documentelor au fost semnate de către comunişti, în timpul guvernării acestora”, a adăugat Diacov.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.