„Dragostea nu se negociază”

Dacă ești gay, familia te poate
ridica sau doborî
Simt c-am ajuns într-un moment al evoluției umane în care ideea de familie s-a lărgit, a fost regândită și, poate, chiar reinventată. Dincolo de curente care proslăvesc „familia tradițională” sau că animalele sunt noii copii, ce face familia – familie?

Recunosc, întrebarea asta m-a frământat o bună parte din viață din motive personale. M-am întrebat și ce este familia pentru oamenii care s-au simțit dintotdeauna diferiți, pentru oamenii care iubesc altfel? Așa am ajuns să documentez acest material despre poveștile a doi bărbați gay din Moldova și familiile lor. Două istorii diametral opuse, despre cum familia te poate ridica sau doborî. Dar dincolo de asta, despre cum devii liber, într-un final, să definești cine e familia ta.

O copilărie dificilă
Marin Pavlescu e un tânăr gay care a ajuns în atenția publică în 2021, când a făcut coming out (procesul de a afirma public și voluntar orientarea sexuală sau identitatea de gen, n.red.) din armată. Pentru că hărțuirea la care era supus Marin era de nesuportat, băiatul a decis să recunoască public că este homosexual și a refuzat să se întoarcă în unitate. A povestit despre abuzurile la care era supus de către soldați și conducerea batalionului. „Nu mai suportam atâta bătaie de joc”, își amintește Marin cu un nod în gât. Mărturisirea lui Marin Pavlescu a zguduit opinia publică și conducerea Ministerului Apărării. Comunitatea LGBT+ din Moldova și Centrul GENDERDOC-M i-au oferit suportul juridic și psihologic de care avea nevoie, iar procesul de judecată intentat de Marin Pavlescu către Ministerul Apărării continuă și astăzi.
În decembrie 2023 Judecătoria Chișinău a decis că Marin Pavlescu urmează să primească un prejudiciu moral, plus cheltuieli de judecată, în valoare de 120.000 de lei din partea brigăzii unde a avut loc agresiunea, dar și din partea Ministerului Apărării. Tânărul a atacat decizia la Curtea de Apel, insistând pe suma cerută inițial de 1,5 milioane de lei.
Marin stă cu chirie de ceva timp într-un bloc nu prea înalt, construit după anii ‘90. E în relații bune cu proprietarul, care i-a dat voie de curând să-și ia o pisică. De cum intru în apartament, pisica Molly pare intrigată. Cum îi stă bine unei feline, la început nu manifestă niciun interes particular pentru mine, o intrusă în casa ei. „Are opt luni”, spune cu vizibilă adorație Marin. Ca doi părinți de pisici ce suntem, schimbăm detalii despre pieptănat, mieunat și mâncare pentru pisici. Deși interviul e despre Marin, Molly e în centrul atenției pentru câteva clipe. Dar se plictisește repede și ne lasă să revenim la discuție.
Marin locuiește de unul singur într-un
apartament cu o cameră din capitală
Deși a fost un act de curaj incredibil, coming out-ul public l-a costat scump. „Poate fi dificil să-mi găsesc un partener. Mulți oameni nu vor să se asocieze cu o persoană publică”, povestește Marin. A avut situații dubioase în care a fost urmărit până la scară, hărțuit online și amenințat cu răfuiala fizică. Dar cea mai însemnată pierdere a fost ruperea contactului cu familia.

Originar dintr-un sat din raionul Rezina, Marin Pavlescu a avut o copilărie grea alături de o mamă singură și doi frați mai mari. Băiatul a crescut într-un mediu auster, împovărat de munci fizice. Cu o mamă necăjită care îi bătea des, cei trei frați au schimbat 11 case nămale.
Casă nămală (regionalism) - casă, de obicei veche, în satele sau orașele mici, în care nu stă nimeni și unde oamenii pot locui o perioadă fără a plăti bani, cu acordul autorităților locale.
„De la cinci-șase ani mergeam pe deal, la prășit. Pentru că nu puteam ține sapa, mama mă bătea și mă trimitea să smulg buruieni”, își amintește Marin. „Nu am simțit vreodată iubirea familiei”, mărturisește deschis. „Nu-mi amintesc ca mama să-mi fi spus că mă iubește, să mă fi sărutat sau îmbrățișat”. Copilăria, pentru Marin, nu e un loc în care ar vrea să se întoarcă. 

Crescut în acest mediu instabil, Marin a încercat să-și cultive independența și sentimentul valorii de sine. La pubertate, după o întâlnire eșuată cu o fată, băiatul și-a dat seama că e atras de băieți. Acceptarea i s-a dat relativ ușor. „Am citit de mic că homosexualitatea nu este o boală și asta m-a ajutat mult.” Deși voia să-i împărtășească mamei descoperirea, știa că e homofobă după reacțiile la filme sau din indiciile pe care încerca să i le dea. Atunci a decis să-și păstreze orientarea în secret, mințind că are o iubită. 

Cu toate abuzurile care i-au marcat copilăria, Marin era atașat de mama lui și voia să fie sincer cu ea într-o zi. Cu o zi înainte de armată i-a mărturisit mamei că este gay. Mai mult, i l-a prezentat pe iubitul cu care avea o relație atunci. Marin povestește că ea a intrat într-o stare de negare, spunându-i că e „o nebunie care va trece”. Ziua înrolării a venit, iar discuția despre homosexualitatea lui Marin a rămas suspendată. 
„Mai bine mureai”
Frații lui au aflat că e gay odată cu toată lumea, în noiembrie 2021, când Marin a făcut coming out din armată. „Mama a fost cea care l-a instigat atunci pe fratele cel mai mare să mă sune, să mă insulte și amenințe”. L-a durut în mod special această reacție din partea fratelui de care fusese cel mai apropiat. Marin nu s-a pierdut cu firea și i-a declarat că amenințările și răfuiala fizică se pedepsesc, familie sau nu. „M-a blocat peste tot în acea zi și de atunci nu mai vorbim”, povestește Marin. Celălalt frate l-a numit „debil de cap”, cerându-i detalii picante despre viața lui intimă. Curiozitatea dubioasă a fratelui mijlociu l-a făcut pe Marin să rupă legătura și cu el.

După coming out-ul public, mama, care ignorase până atunci mărturisirea, l-a sunat la telefon. Marin tocmai fugise din unitate din cauza hărțuirii și venise la avocata oferită de Centrul GDM. Mama lui, care-i spunea că e amenințată de reprezentanții Armatei cu un dosar penal, și-a revărsat toată supărarea pe Marin. „Mi-a spus că mai bine muream decât făceam această «prostie», că mai bine mă arunca de mic și scăpa de mine”, povestește cu tristețe băiatul. „Mi-a spus că nu mai sunt copilul ei și nu mai am ce căuta acasă”. Această reacție a fost o dezamăgire profundă pentru Marin, care îl apasă și astăzi.

A încercat, la câteva luni de la declarația publică, să reia legătura cu ea. „Am mers în sat cu o orhidee pentru mama. I-am spus că vreau să mă împac cu ea și că ea contează pentru mine.” Aruncând floarea cât colo, femeia i-a repetat cuvintele dureroase spuse la început: mai bine murea decât s-o facă de rușine în tot satul.

Rănit de această respingere, Marin s-a întrebat de ce alți părinți își acceptă copiii gay, iar ai lui – nu. După coming out-ul public și respingerea suferită, Marin a intrat în depresie. Ședințele de psihoterapie și tratamentul l-au ajutat să găsească resursele pentru a depăși, măcar parțial, neacceptarea. „Mi-am dat seama că nu pot cere acceptare de la un om care nu are de unde să mi-o ofere, care nu a primit-o niciodată”, conchide Marin.

„În comunitatea LGBT+ cu siguranță poți găsi oameni potriviți, care să-ți ofere căldura de care ai nevoie.”
De doi ani își vede de viața lui, e activ în comunitatea LGBT+ din Moldova, muncește la un call-centru și are grijă de Molly. Are două procese de judecată în așteptare și se simte mândru că, datorită coming out-ului său, a sporit vizibilitatea persoanelor gay.

„Sunt prieten bun cu un cuplu gay mai în vârstă care m-a «adoptat», într-un fel”, povestește Marin. „Mă invită de Revelion sau alte sărbători și glumesc că sunt copilul lor.”. Crede că pentru a-și reconstrui relația cu membrii familiei biologice, efortul și acceptarea ar trebui să vină de la ei de data asta.

Marin recunoaște că e indecis când vine vorba de crearea unei familii. „E complicat pentru persoanele gay să creeze o familie sau să adopte un copil. Avem nevoie de legi care recunosc căsătoriile gay sau adopția de către cuplurile gay”. Încă nu știe dacă și-i dorește. Marin recunoaște sincer că pisica e acum familia lui. „Îi spun «vină la tata» și ea vine la mine”, râde Marin.
În URSS nu exista sex... și homosexualitate
Cu Elena și Vladimir Anmeghichean ne dăm întâlnire la Centrul GDM, unde cuplul vine în weekenduri. De 20 de ani cei doi soți, astăzi la pensie, fac parte din grupul de părinți ai copiilor LGBT+ din Moldova.

Era sfârșitul anilor ‘90 când Maxim, fiul lor de 19 ani, le-a mărturisit că este gay. Organizația care apără drepturile persoanelor queer de la noi avea doar câțiva ani de la fondare, iar a fi gay într-o țară abia ieșită din comunism era de neconceput pentru multă lume. „Simțeam că lumea mea s-a prăbușit”, recunoaște Elena, care a aflat prima despre orientarea fiului ei. Simțise că-i ascunde ceva. La scurt timp a aflat și Vladimir, soțul ei. Au avut mereu o relație apropiată cu Maxim, copilul model: calm, inteligent și ascultător. Faptul că e atras de bărbați era de neconceput.

Maxim se aștepta la o respingere. „Credeam că le va fi rușine de mine și va trebui să mă mut”. Primul pas în ziua mărturisirii a fost să-și adune lucrurile. Mama, însă, l-a oprit. „E casa ta și nu trebuie să pleci nicăieri”, i-a spus fără ezitări. Deși vestea i-a lovit ca un trăsnet, iar homosexualitatea fusese mult timp asociată de oamenii crescuți în URSS cu ilegalitatea, cei doi soți nu și-au respins fiul. „Realitatea a fost mult mai bună decât așteptările mele”, recunoaște Maxim Anmeghichean.
Acceptarea care a durat un deceniu
Vladimir și Elena au procesat diferit mărturisirea copilului lor. „Tata avea un sentiment mai puternic de negare, dar nu mi l-a arătat”, crede Maxim, care pare unul din acei oameni care au atins un imperturbabil echilibru interior. „Dar ca timp, tata a acceptat mai repede și mai direct. La un moment dat s-a produs o schimbare bruscă, de parcă a îmbrățișat orientarea mea.” Tatăl spune că a pus cap la cap chestiile care i-au dat de gândit de-a lungul anilor și lucrurile au devenit clare în privința feciorului. Mama, însă, a avut nevoie de timp. Ea se temea pentru fiul ei, care mai era și activist. „Mă gândeam ce-ar putea să i se întâmple, că poate fi bătut, violat, respins de societate”. Nici sentimentul de vină n-o lăsa în pace. Atunci Maxim le-a propus să vină la Centrul GDM, pentru a cunoaște alți părinți cu copii gay.
Elena și Vladimir la sediul Centrul GDM, unde vin
regulat la grupul de suport al părinților cu copii LGBTQ
În 2003 au mers ambii la adunarea părinților de copii LGBT+. Au mers la o tabără împreună și au simțit că durerea lor nu e unică. Împreună, au încercat să-și înțeleagă emoțiile și să accepte că orientarea fiului nu e un defect sau o greșeală de educație. Tot Vladimir a fost cel care s-a încumetat să meargă la primul marș Pride din Moldova în 2002, iar în al treilea an a mers și Elena. Cei doi continuă să vină la întâlniri și astăzi, oferind suport generațiilor noi de părinți.

„Pot spune cu mâna pe inimă că prin 2014 am acceptat definitiv orientarea lui Maxim”, recunoaște Elena. Atunci a simțit că gândul n-o mai doare, că nu mai simte nevoia să se justifice sau să ruleze sentimentul de vinovăție și neîmplinire. Vladimir are acum preocupări de părinte tipic: ca Maxim și partenerul lui să fie fericiți. Împreună de aproape 50 de ani, părinții speră că cei doi le vor urma exemplul de căsnicie trainică.
Dragostea nu se negociază
Soții recunosc că au descoperit o nouă lume în a doua jumătate a vieții lor, intrând în comunitatea LGBT+. Și-au făcut mulți prieteni și au încercat lucruri noi. De aproximativ zece ani Elena și Vladimir joacă voluntar în spectacolele Teatrului Spălătorie, cu care au fost în turneu în Germania. Vizibil entuziasmați de experiența actoricească, Elena povestește cu lux de amănunte despre spectacolul în care s-au jucat pe sine: un cuplu în vârstă cu un fiu gay. Experiența i-a ajutat să exteriorizeze emoțiile prin care treceau și a fost o treaptă adițională în procesul acceptării fiului lor.

Când scriam acest text, părinții lui Maxim se aflau în vacanță în Statele Unite la Maxim și partenerul lui. Toți patru sunt foarte apropiați și călătoresc des împreună. „Tata are o teorie întreagă despre avantajele unui copil gay”, povestește amuzat Maxim. Au colindat întreaga Europă cu mașina și n-au de gând să se oprească. „Părinții mei nu s-au așteptat la un asemenea cadou de la viață, iar tata asociază aceste experiențe cu faptul că are un fiu gay”, glumește Maxim Anmeghichean. Întrebat dacă se consideră norocos că are părinți atât de înțelegători, bărbatul spune că s-a muncit enorm pentru a ajunge aici. „Nu a fost un noroc. A fost un efort considerabil – din partea mea, a partenerului meu și a părinților”, recunoaște el.
Mai crede că coming out-ul persoanelor LGBT în fața părinților este esențial. E nevoie de pregătire din ambele părți, iar persoanele gay trebuie să aibă o rețea de susținere în comunitate în cazul unei respingeri.

Pe un ton meditativ, Maxim spune că un pas important e să accepți în sinea ta că există lucruri pe care nu le poți controla. „Reacțiile părinților nu sunt ale tale. Tu nu ești de vină pentru felul în care simți dragostea. Asta nu se negociază și nu se va schimba. Mărturisirea despre orientarea ta sexuală sau identitatea de gen vă va defini relația: indiferent de reacție, în sfârșit vei ști în ce raporturi ești cu acei oameni.”
„A-ți ascunde orientarea sexuală, această parte importantă din tine, înseamnă a te ascunde pe tine de oamenii pe care-i vrei în viața ta.”
Text de Patricia Mihailă
Editat de Anastasia Condruc
Fotografii de Ecaterina Buruiană, arhiva familiei Anmeghichean
În octombrie, moldovenii vor vota atât la alegerile prezidențiale, cât și la referendumul privind aderarea la UE. Rusia face tot posibilul să influențeze rezultatele. În dimineața devreme a zilei de 11 iunie, la Aeroportul Internațional Chișinău a avut loc un scandal. Mai mulți cetățeni moldoveni care se întorceau de la Moscova, după o întâlnire a coaliției de opoziție pro-rusă „Victorie”, au fost percheziționați de polițiști. Călătorii au fost reținuți timp de câteva ore, iar unii au protestat zgomotos, în timp ce o mulțime obosită, la ora 4 dimineața, urmărea scena, dornică să ajungă acasă. Departe de a fi o simplă anecdotă, această scenă tumultuoasă este destul de simptomatică pentru peisajul politic înfierbântat al Moldovei. Pe măsură ce alegerile prezidențiale din octombrie și referendumul privind aderarea la UE se apropie, un război fără arme se dezlănțuie între președintele pro-UE Maia Sandu și partidele de opoziție pro-ruse. Acestea din urmă sunt acuzate de implicare în campanii masive de propagandă și dezinformare, dar spun că sunt cenzurate și reprimate de autorități. De fapt, se desfășoară deja o campanie electorală neoficială. Sandu a anunțat cu luni în urmă că va candida pentru un al doilea mandat — și are șanse bune să câștige, sondajele arătând că va obține aproximativ 30% din voturi în primul tur al alegerilor. Între timp, opoziția pro-rusă încă nu are un candidat clar. Un lucru este cert însă: oricine va fi principalul adversar al Maiei Sandu, acesta va fi probabil susținut de Moscova. Candidații plasați de sondaje pe locul doi și trei, Igor Dodon și oligarhul fugar Ilan Șor, au legături strânse cu Rusia și Vladimir Putin. Dar, deși retorica lor anti-occidentală și pro-rusă se aseamănă pe alocuri, până acum cei doi erau considerați rivali politici.

Candidatul Moscovei

Dar e posibil ca acest lucru să se schimbe? Și cum ar putea o eventuală alianță a opoziției să influențeze rezultatele alegerilor? Ideea unui candidat comun al opoziției a fost exprimată de câteva săptămâni. Deși membrii blocului „Victorie” al lui Ilan Șor nu au participat la niciuna dintre cele două întâlniri menite să discute opțiunile potențiale, unul dintre principalii reprezentanți ai lui Șor în Moldova, Marina Tauber, a declarat în aprilie că nu „exclude” posibilitatea unui candidat comun. Deputatul socialist Grigore Novak, însă, spune că echipa lui Ilan Șor „niciodată” nu a făcut parte din negocieri și că, dacă ar fi găsit un candidat comun, blocul „Victorie” nu s-ar încadra sub umbrela acestuia. Există motive să credem că lucrurile sunt încă destul de neclare în culise. „I-am văzut pe cei de la PSRM și Șor colaborând în mai multe ocazii. Relația lor este clară: sunt împotriva referendumului, ambii promovează propaganda fake news și nu condamnă invazia Rusiei în Ucraina,” spune șeful de cabinet al Maiei Sandu, Adrian Baluțel. Dar public, PSRM s-a distanțat de Ilan Șor, condamnat la 15 ani pentru frauda bancară de milioane de dolari. El este, de asemenea, acuzat de canalizarea banilor ruși în Moldova pentru a finanța activitățile partidului și a mitui alegătorii. În aprilie, autoritățile au confiscat peste un milion de dolari americani după ce au percheziționat călătorii care au participat la lansarea blocului „Victorie” în Rusia. Primul partid al lui Șor, Partidul Șor, a fost dizolvat de Curtea Constituțională anul trecut, după ce a fost acuzat de încercarea de a destabiliza țara în colaborare cu agențiile de informații rusești. „Suntem un partid clasic, folosim metode diferite,” spune Grigore Novak de la PSRM, în timp ce stă în biroul său cu pereți bej, înconjurat de decorațiuni chinezești și fotografii ale lui Vladimir Putin și liderilor din Azerbaidjan.

Noii favoriți

Dar liderul socialist Igor Dodon este implicat și el într-un proces judiciar. Este acuzat de abuz de autoritate în interesul unui grup infracțional organizat. Iar războiul Rusiei în Ucraina l-a pus într-o poziție delicată din cauza prieteniei sale de lungă durată cu Putin. Dar, deși legăturile dintre Kremlin și PSRM sunt încă puternice, sprijinul Rusiei pentru partid a scăzut în ultimii patru ani, potrivit analistului politic Victor Ciobanu. „Când Dodon a pierdut ultimele alegeri în fața Maiei Sandu, Rusia a decis să-și schimbe favoritul, care este acum Ilan Șor. Au văzut că era mai eficient. Este, de asemenea, mai ieftin decât să se meargă printr-o structură de partid politic consacrată, cum ar fi PSRM. Iar socialiștii sunt frustrați de acest lucru,” explică Ciobanu. Fiind o țară mică situată între România și Ucraina, certurile politice din Moldova pot părea, la început, lipsite de interes. Dar adevărul este că ceea ce se întâmplă în alegerile viitoare ar putea stabili un precedent puternic. Până la urmă, Moldova nu este singura țară vizată de propaganda care promovează agenda Rusiei. Dar încercarea de a limita influența rusă nu este o sarcină ușoară, iar banii nu sunt singurul vector al intereselor Kremlinului în străinătate. Câteva sute de mii de cetățeni moldoveni sunt vorbitori de limbă rusă și consumă media și divertisment în limba rusă, deși româna este limba oficială predată în majoritatea școlilor. În unele regiuni, ideologia sovietică rămâne adânc înrădăcinată, iar nostalgia pentru era sovietică este propagată la televizor și prin intermediul politicienilor locali. Acest lucru a dus la opinii polarizate cu privire la aderarea Moldovei la UE.

Alegerile prezidențiale „nu sunt ținta principală”

În decembrie, Comisia Europeană a dat undă verde pentru începerea negocierilor de aderare cu Moldova și Ucraina. Iar discuțiile au început oficial pe 21 iunie. De atunci, campaniile de criticare a UE și de discreditare a Maiei Sandu au devenit tot mai puternice. Și nu este o coincidență. Pe 20 octombrie, cetățenii moldoveni nu doar că își vor alege următorul președinte: vor fi, de asemenea, chemați să participe la un referendum pentru a spune dacă sunt de acord ca Moldova să se alăture UE. Acest lucru este ceva ce Rusia încearcă activ să prevină, turnând milioane de dolari în țară. „Acest referendum și alegerile parlamentare din 2025 sunt ținta principală pentru Kremlin. Nu alegerile prezidențiale,” adaugă Ciobanu. Pentru el, un candidat comun pro-rus la prezidențiale nu a fost niciodată o ipoteză. „Pentru a face ca referendumul să eșueze, este mult mai convenabil pentru Kremlin să aibă mai mulți candidați, care să profite de perioada de campanie și de timpul de emisie pentru a spune că nu ar trebui să ne alăturăm UE,” explică el. Pentru guvernul moldovean, succesul referendumului ar însemna o legitimitate crescută pentru continuarea negocierilor la nivelul UE. Ar face, de asemenea, mai puțin probabil ca viitorii lideri și guverne să devieze Moldova de pe calea sa către aderarea la UE. Partidele pro-ruse ar putea avea o șansă de a câștiga alegerile parlamentare de anul viitor. „Rezultatele referendumului vor consfinți voința poporului și va fi foarte greu pentru oricine va fi în viitoarele parlamente să le ignore. De aceea, este important să facem referendumul cât mai incluziv posibil,” spune Adrian Baluțel. Conform estimărilor recente, peste 55% dintre moldoveni intenționează să voteze „da” la referendum. Cu toate acestea, sondajele nu includ de obicei moldovenii care trăiesc în străinătate, care, în general, înclină rezultatele către politici mai occidentale.

„Agenți ai războiului”

Pentru a înclina balanța, figuri pro-ruse răspândesc narațiuni coordonate pentru a ajunge la cât mai mulți cetățeni posibil. Obiectivul este clar: generarea fricii față de apropierea Moldovei de Vest. „În următoarele săptămâni și luni, partidele pro-ruse cu sprijin din afară vor folosi orice mijloace legale și ilegale la dispoziția lor pentru a distorsiona informațiile despre UE și pentru a prinde oamenii în capcana de a crede informații false despre aceasta. Acesta este cel mai mare pericol pentru referendum până acum,” adaugă Baluțel. O strategie recentă include descrierea UE și a Statelor Unite ca agenți ai războiului. Acest lucru a fost documentat pe larg într-un raport publicat recent de ONG-ul WatchDog. „Publicul este inoculat cu ideea că un vot pro-UE este un vot pro-război și că boicotarea referendumului este un vot pentru pace,” se arată în raportul ONG-ului. Organizația a monitorizat că, pe parcursul a 15 zile, Igor Dodon, Ilan Șor, precum și fostul prim-ministru Ion Chicu, fostul guvernator regional al Găgăuziei Irina Vlah și purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe rus Maria Zakharova, au propagat cu toții acest punct de vedere. Acuzarea Maiei Sandu că își trage țara în război, în timp ce nu denunță acțiunile Rusiei în Ucraina, poate părea surprinzătoare la început. Analiștii WatchDog au concluzionat: „Unii ar putea spune că acesta este apogeul ipocriziei, dar este doar o metodă folosită în războiul hibrid. Agitatorii campaniilor menite să influențeze opinia publică moldovenească urmează strict metodele propagandei naziste: „o minciună, oricât de mare ar fi, va fi crezută dacă este repetată de un număr suficient de ori.”

Tăierea crengii de sub picioarele Rusiei

Guvernul moldovean, susținut de aliații săi occidentali, încearcă activ să lupte în acest război hibrid. Acest lucru include sancționarea și interzicerea partidelor afiliate cu Rusia și închiderea instituțiilor media care răspândesc propaganda rusă. O lege privind trădarea de stat a fost modificată recent și ar putea duce la sancționarea membrilor blocului „Victoria” pentru întâlnirea lor la Moscova. Și unele partide ar putea fi în curând interzise, urmând modelul partidului Șor din 2023. Cât de eficiente vor fi aceste metode rămâne de văzut. „Blocul Victoria poate fi rebranduit în 24 de ore. Avem în jur de 80 de partide, este foarte ușor să cumperi unul dintre ele,” spune Victor Ciobanu. Pe măsură ce măsurile de tăiere a crengii de sub picioarele Rusiei devin mai intense, Maia Sandu se confruntă, de asemenea, cu critici atât interne, cât și externe, inclusiv din partea unor organizații occidentale. Deși guvernul neagă că ar încălca vreun principiu democratic, a fost criticat pentru noua lege privind trădarea de patrie, pentru închiderea instituțiilor media fără o decizie judecătorească sau pentru unele limitări ale libertății de exprimare. Mulți în Moldova văd însă aceasta ca pe o măsură necesară pentru a preveni ca politicienii pro-ruși să preia conducerea. „Suntem într-un război hibrid, și într-un război poate exista o anumită cenzură,” recunoaște Ciobanu. „Nu vreau să mă trezesc în 2025 și să mă găsesc cu un parlament care să-mi spună că ne era mai bine în Uniunea Sovietică.”
Material realizat de Journo Birds, pe care le poți găsi pe Facebook sau Instagram.
Autoare: Maria Gerth-Niculescu /JournoBirds
Maib în parteneriat cu UTM au lansat cu succes Programul de Burse „You drive IT”, dedicat studentelor de la Universitatea Tehnică a Moldovei (UTM), care își fac studiile în domeniile IT și STEM (Știință, Tehnologie, Inginerie și Matematică). În cadrul programului maib a acordat cinci burse studentelor UTM, fiecare în valoare de 15 000 de lei, pentru a aprecia performanțele academice excelente, implicarea în activități extracurriculare și de voluntariat, a încuraja incluziunea pe piața muncii din Republica Moldova, a susține tinerele să opteze pentru o carieră în IT și STEM și a sprijini leadershipul femeilor în tehnologie. Cele 5 beneficiare ale burselor „You drive IT” au fost premiate la Gala Absolvenților Universității Tehnice a Moldovei, învingătoare devenind:
  • Arina Carauș – Anul III, Facultatea Calculatoare, Informatică și Microelectronică
Arina este pasionată de IT, perseverentă și activă. Cu numeroase certificate, diplome, participări la hackathoane și voluntariat, a adus schimbări pozitive prin experiențele acumulate în Japonia, România și la Michigan State University.  
  • Iulia Berghii – Anul IV, Facultatea Calculatoare, Informatică și Microelectronică
Iulia este ambițioasă, pozitivă și perseverentă. A participat la numeroase evenimente IT, deține diplome și certificări, și se implică activ în comunitatea tech, inspirându-i pe cei din jur.  
  • Alexandra Țaranu – Anul III, Facultatea Calculatoare, Informatică și Microelectronică
Alexandra are capacități remarcabile de comunicare și organizare, fiind atentă la detalii. Ca Project Manager la Liga Studenților IT, a coordonat proiecte în domeniul Inteligenței Artificiale și a mentorat, organizând evenimente cu meticulozitate și ambiție.  
  • Ilinca Osipov – Anul III, Facultatea Electronică și Telecomunicații
Ilinca îmbină studiile cu munca de reporting analyst și a participat la mai multe programe de internship. Scriind articole și dezvoltându-se continuu, a demonstrat o ambiție remarcabilă încă din școală, participând la diverse olimpiade.  
  • Ariana Țenu – Anul III, Facultatea Electronică și Telecomunicații
Ariana este ambasadoare a Woman IT și militează pentru eliminarea stereotipurilor despre femeile în IT. Cu idei bine definite și empatică, participă activ în diverse activități din domeniul tech, demonstrând că femeile au un loc important în această industrie. Giorgi Shagidze, Președintele maib: „A fost o onoare să mă aflu în fața tinerilor și talentaților absolvenți UTM, la începutul vieții lor profesionale și să împărtășesc mesaje inspiraționale, inclusiv propria mea poveste. Reiterez – gândirea la scară mare, flexibilitatea și stabilirea unui scop pot schimba și transforma viețile, indiferent de provocările care pot fi întâmpinate. Prin programul de burse „You drive IT”, ne propunem să sprijinim dezvoltarea personală și profesională a viitorilor lideri, cu un accent special pe liderele din domeniul tehnologiilor, ca parte integrantă a viziunii noastre pentru o piață a muncii incluzivă și echitabilă.”   Viorel Bostan, Rectorul UTM: „Într-o lume din ce în ce mai interconectată și dependentă de tehnologie, este esențial să avem o reprezentare diversă și incluzivă în toate domeniile STEM. La Universitatea Tehnică a Moldovei încercăm să creăm un mediu academic care permite și încurajează femeile să își dezvolte cariere de succes în știință, tehnologie, inginerie și matematică. Cred cu tărie că viitoarele femei lidere vor juca un rol crucial în modelarea și îmbunătățirea lumii noastre tehnologice.   În acest context, menționez că învingătoarele Programului de burse „You drive IT” au demonstrat performanțe academice deosebite și un angajament remarcabil în activitățile extracurriculare și de voluntariat. Doresc să reafirm angajamentul nostru de a sprijini viitoarele femei lidere în tehnologie și de a promova o cultură a excelenței. La Universitatea Tehnică a Moldovei credem în potențialul fiecărui student și suntem dedicați să oferim toate resursele necesare pentru ca acest potențial să fie realizat pe deplin.”   Maib sprijină excelența academică și promovează sustenabilitatea, incluziunea, inovația și responsabilitatea socială. Prin Programul de Burse „You drive IT”, banca încurajează femeile să opteze pentru facultățile IT și STEM, să devină ambasadoare ale schimbării, contribuind la dezvoltarea unei industrii tehnologice echitabile și durabile. Tu conduci cariera ta. maib

Eram complet dezbrăcată. Simțeam toate privirile ațintite asupra mea. Bunicul dezgustat, mama extrem de mândră, tata încurcat și speriat, un coleg de muncă interesat, diriginta oripilată, foștii colegi de liceu batjocoritori, vecina, vânzătoare la magazinul din colțul străzii, oarecum curioasă, un unchi îndepărtat ușor amețit.

Păreau că discută aprins, deși era pentru prima dată când se strângeau toți și se cunoșteau. Se străduiau să mă ignore, dar pe pielea mea alergau emoțiile lor ca o herghelie de cai turbați. Toropeala și aburul fierbinte îmi creșteau frecvența cardiacă, iar transpirația mi se prelingea pe gene până simțeam înțepături și lacrimi în ochi. Cu cât clipeam mai des, cu atât apăreau mai mulți cunoscuți, parcă de nicăieri, toți îmbrăcați și inconștienți de căldura sufocantă din încăpere.

Iar eu tremuram și scrâșneam din dinți. Voiam să fug, atât de mult îmi doream să fug de acolo, dar tălpile îmi alunecau pe gresia fierbinte și îmi era aproape imposibil să mă țin pe picioare de față cu toată lumea, darămite să o iau la sănătoasa. Nu aveam nici măcar un mâner metalic de care să mă agăț sau vreo cârpă pe care să o arunc peste mine. Simțeam că-mi pierd tot aerul și că mă dor plămânii de rușine. Dar cum mai puteam să fiu același om după această experiență, chiar de scăpam de acolo? Cum mai puteam să mă privesc în oglindă știind că nu-mi mai cunosc doar eu goliciunea?

M-am trezit brusc, simțindu-mi gura uscată. Cearșafurile erau mototolite și umede, iar aerul din cameră părea greoi și irespirabil. Slăbită, am deschis fereastra și mi-am obișnuit ușor ochii cu întunericul. Un păianjen țesuse o pânză lipicioasă pe sita protectoare. Mirosea a muguri de brad din curtea de lângă, iar din depărtare se auzea vag o cucuvea. M-am întrebat dacă ea visează ziua, în încercarea de a-mi distrage atenția de la apăsarea coșmarului. Apoi, pulsul s-a normalizat, urmând liniștea din noapte. Am realizat că decizia pe care am luat-o și femeia pe care am cunoscut-o cu o zi în urmă îmi vor schimba într-adevăr viața.

Mă întreabă blând de ce am venit la ea, iar eu zâmbesc încurcată, ușor tremurând. Parcă devine din ce în ce mai copleșitoare atmosfera și mă eliberez privind în spatele ei, pe fereastră. Mă concentrez pe claxonul șoferului înfuriat și pe vrabia agitată. O bucată mică de tencuială se clatină pe clădirea alăturată. Lumina îi alunecă printre buclele blonde și o înconjoară. Mi s-au lipit coapsele transpirate de canapea și încerc să-mi încordez mușchii; nu vreau să își dea seama că simt frică. Poate dacă m-aș deschide, măcar un pic, față de ea, aș prinde mai mult curaj să continui. Este o străină, dar pare răbdătoare și dispusă să asculte. Cu toate acestea, poate acum ocup locul altcuiva care ar avea nevoie mai mare de ea și probleme reale. Îmi repet că pot renunța oricând, dacă simt că nu mă ajută discuțiile cu ea. Respir din ce în ce mai ușor. Îmi desfac palmele transpirate și îmi privesc surprinsă degetele lungi și subțiri, aproape transparente în lumina albă a amiezii. Chiar așa, de ce am venit aici?

De ce venim la psiholog?

Bunicul ar spune că rezolvi orice problemă cu un pahar de rachiu. Mama m-ar aștepta la o cafea tare și fierbinte și m-ar strânge în brațe, mirată că nu funcționează. Tata m-ar declara nebună. Tipul de la muncă ar fi flatat dacă ar afla că am amintit de el în ședința de psihoterapie. Diriginta și-ar face semnul crucii și ar fi nemulțumită că îmi fac familia de râs. Foștii colegi de liceu ar fi amuzați dacă ne-am întâlni pe holurile clinicii, oricum eram visătoare, cam tăcută și ciudată de mică. Vecina, vânzătoare la magazinul din colțul străzii, ar fi extrem de curioasă să afle la ce psiholog merg și de ce merg.

De ce alegem să vorbim cu un străin despre noi înșine? Îi spun râzând că am venit pentru că mă simt copleșită de vocile din capul meu. Conștientizez cât de periculos este să afirm în fața psihologului că aud mai multe voci, dar dacă sunt toate ale mele, nu se încadrează la halucinații auditive, nu? Am o voce care mă critică pentru cât de împiedicată sunt, o alta care mă apostrofează pentru fiecare nucă în perete pe care o arunc în mijlocul unor așa-zise conversații civilizate, o alta care mă ceartă că nu am făcut suficient, o alta, înfumurată, care îmi repetă, convinsă, că nu voi reuși.

Și uneori, doar uneori, aud o voce obosită care mă îndeamnă să dorm, pentru că mâine poate va fi o zi mai bună. Îi spun că vreau să îmi cresc stima de sine, că vreau să descopăr ce mi s-a întâmplat de am devenit atât de critică față de mine și că vreau să devin o variantă îmbunătățită pentru viitorii mei copii. Vreau să fiu refugiu pentru copiii mei, cum nu am putut să fiu pentru mine. Vreau să mă pregătesc să îi sprijin în dezvoltarea lor și să învăț să îi înțeleg atunci când ei nu vor avea capacitatea de a se înțelege.

Cu toate că mă simt pe aceeași lungime de undă cu ea, nu pot stăpâni această senzație apăsătoare, de parcă ea m-ar privi pe mine complet dezbrăcată.

Venim la psiholog ca să ne analizăm hainele pe care le-am îmbrăcat încă din copilărie și instinctul de a alege un anume cardigan, fabricat dintr-o lână înțepătoare, care să acopere cele mai urâte părți din noi. Apoi, venim la psiholog ca să învățăm să descoperim alte haine și să îmbrăcăm rochia vaporoasă și colorată, care să ne pună în evidență și să nu ne ascundă. Ne dezbrăcăm de emoții și gânduri, vulnerabili și temători, pentru a dezvolta noi capacități de analiză și înțelegere față de propria persoană. Ne curățăm alte haine vechi și ponosite, pe care am uitat să le purtăm, dar care ne-au ajutat să ne protejăm cândva.

Învățăm să catalogăm și să identificăm scheme de asocieri de culori și materiale, erori de gândire și vestimentații incompatibile. Ne repezim către achiziționarea unor mecanisme de supraviețuire la reducere: subjugare, supunere, sacrificiu de sine și evitarea cu stoicism a tuturor puloverelor care ne-ar putea scoate din zona de confort. Dar psihologul ne redirecționează la timp. Mai mult, alături de îndrumarea unui psiholog specializat în terapie cognitiv-comportamentală, reușim să înlăturăm scenarii înfricoșătoare și imposibile din mințile noastre acoperite pentru mult prea mult timp. Găsim soluții și devenim flexibili. Ne dezbrăcăm de anxietate, respirăm și îmbrăcăm cașmir.

Zâmbesc acum. Continui să merg să discut cu ea de mai bine de doi ani, și de fiecare dată când simt o durere toracică și un nod în gât înainte să îi împărtășesc gânduri intime, îmi amintesc de acel vis din prima noapte, după ce am cunoscut-o. Acel vis în care eram complet dezbrăcată și rușinată de propria persoană. Acel vis în care toți cunoscuții mei mă priveau cu adevărat, numai eu nu. Acel vis pe care l-am avut după ce am mers prima dată la psiholog.

Autoare: Efimia Gîncu

Fie că ai de gând să mergi la mare, să ieși în weekend la piscină sau să stai acasă în încercarea de rezista caniculei, ai nevoie de cărți pentru vară. Și parcă s-ar cere ceva care adie a Mediterană, a dulce zăpușeală și, pe alocuri, a melancolie.   Sunt Patricia și ți-am pregătit o listă de cărți citite de mine, pe care ți le recomand cu încredere pentru vara asta: 

Fiica ascunsă de Elena Ferrante 

Recunosc, am o slăbiciune pentru cărțile autoarei italiene. Ferrante sondează cu o precizie uluitoare condiția de femeie. Eroina, aflată prima dată singură în vacanță la mare, trăiește o călătorie interioară în care explorează rolul de mamă, singurătatea cuibului părăsit și libertatea care vine în viața unei femei când societatea o lasă, în sfârșit, în pace.  

Strigă-mă pe numele tău de Andre Aciman  

Nimic mai torid decât o idilă de-o vară în Italia. Un adolescent îl cunoaște pe tânărul student venit să stea în vila părinților lui. Începe un flirt pe fundalul unei Italii seducătoare. O poveste despre explorarea sexualității, obsesie și experiențe care marchează și transformă. Recomand și ecranizarea cărții în regia lui Luca Guadagnino, cu Timothée Chalamet și Armie Hammer în rolurile principale.

Grădinile Finzi-Contini de Giorgio Bassani 

Rămânem în Italia. Mergem în timp, în perioada interbelică. Un bărbat evreu își rememorează adolescența când se întoarce să viziteze ruinele orașului în care a crescut. Își amintește despre o vreme lipsită de griji, cu prânzuri lungi de vară și plimbări cu bicicleta, care nu prevestea ce va urma după instituirea regimului fascist și prigoana evreilor italieni. O proză densă despre prima iubire și tragism.  

Motanul care voia să salveze cărțile de Sōsuke Natsukawa 

Se știe, japonezii au o obsesie pentru pisici. Și se mai știe că pisicile au puteri miraculoase. Asta descoperă eroul poveștii, un puști orfan care are grijă de anticariatul de cărți al bunicului său. Motanul și băiatul, firi opuse, se aliază pentru a salva cărțile de oamenii care nu știu să le prețuiască. Așa băiețandrul descoperă curajul, prietenia și forța nebănuită a cărților.    

Ciudățenii amoroase din Bucureștiul fanariot de Doina Ruști

Sute de documente istorice despre Bucureștii secolului XVIII s-au materializat în 47 de povestiri savuroase și scrise cu umor despre dorință și iubiri neverosimile. Detaliile despre cutumele, vestimentația, limbajul epocii fanariote sunt atât de exacte, încât aproape simți că îmbraci șalvarii și pornești pe ulițele prăfuite ale imensului târg bucureștean.    

Legată cu funia de pământ de Lorina Bălteanu 

O călătorie imaginară în satul sovietic moldovenesc, alături de o fetiță înfiptă și curajoasă. Fără clișee și sentimentalism, autoarea lipește bucăți din biografie și din imaginație, făcând portretul unei copilării tumultoase pe care-l aruncă în ochii cititorului neștiutor. După lansarea cărții în 2023 am stat de vorbă cu autoarea la ea acasă. 

Citește interviul cu scriitoarea Lorina Bălteanu 

Zorba Grecul de Nikos Kazantzakis 

Dacă termenul joie de vivre (din fr.: bucuria de a trăi) s-ar materializa, ar deveni cartea asta. Alexis Zorba e un personaj fundamental în literatura modernă. Un om în aparență simplu, care se întâlnește din întâmplare cu un tânăr intelectual, naratorul, pe care-l ajută să exploreze chestiuni existențiale complexe, să înțeleagă lumea și să aprecieze viața. 

Visul unei nopți de vară de William Shakespeare

Și ce ne-am face fără clasici? O piesă de teatru atemporală, care nu-și dezminte numele pentru că se simte exact ca un vis. Regi și regine, cavaleri și zâne, actori și bufoni construiesc o istorie magică despre datorie și răzbunare, joc și iubire, care amintește de miturile Greciei Antice.     Tu ce mai citești vara? Aștept recomandările tale. 
Parascovia Petrea este una dintre femeile care țes covoare la Clișova Nouă, raionul Orhei, în cadrul Complexului de Meșteșuguri „Arta rustică”, fondat de Ecaterina Popescu. Lucrează aici de 15 ani, dar relația ei cu covoarele este una foarte lungă. Păstrează acasă zeci de țoluri și covoare făcute cu mâinile ei sau moștenite de la mama, le scoate la soare în fiecare vară, ca să le protejeze de molii. Le-a ținut ca zestre pentru copiii ei. Acum se asigură că vor rămâne ca moștenire. Urmărește celelalte episoade din seria Artiștii, dedicată patrimoniului cultural imaterial din țara noastră:
Dacă ai văzut recent fotografii de la o expoziție unică de ii la Chișinău și ți-au plăcut, să știi că nu ești singur/ă. Am mers și noi la expoziția „IA – rădăcini spre infinit” și îți povestim ce-am văzut.   Expoziția se află în sectorul Botanica, pe bulevardul Dacia, 39, în încăperea Facultății de Urbanism și Arhitectură a Universității Tehnice din Moldova. De la intrare am văzut simboluri folosite în broderie și am urmat firul Ariadnei pentru a găsi labirintul expozițional, în formă de ou.  Expoziția este deschisă publicului până pe 20 iulie. Aici vei găsi nouă cămăși din Moldova istorică din colecția Grădina Hestiei, cămăși din perioada sfârșitului secolului al XIX-lea – începutul secolului XX, aduse de curatorul expoziției Simona Laiu, și 24 de ii brodate de femeile din comunității Măiestria, fondat de Stela Moldovanu. 

Labirintul cămășii tradiționale 

Abordarea stilistică a expoziției accentuează ia ca elementul de bază a portului popular. De partea vizuală și design s-au ocupat Victoria Peev și Oxana Szydlowskiy, creând o experiență complexă, pe muzica lui Grigore Leșe. Aici găsim ii din diverse zone românești: Vrancea, Oltenia, Bucovina, dar și diverse modele de ii, de la cămăși încrețite la gât, la cămăși drepte sau cămăși cu mâneca răsucită.  Am discutat cu Parascovia Lepădatu, mentoră din comunitatea Măiestria despre unicitatea acestei expoziții. „Aceste cămăși de Bucovina au fost primblate prin lume, o mare parte dintre ele au ajuns și în Statele Unite ale Americii ”, spune Parascovia despre colecția iilor istorice. 

Butucul, lănțișorul, șinătăul… 

Altița este elementul dreptunghiular de pe umerii iei și este inclus în Lista reprezentativă a Patrimoniului cultural imaterial al umanităţii UNESCO. În cadrul expoziției practic toate cămășile încrețite la gât au acest element.  Tehnicile folosite pentru coaserea acestor ii sunt complexe, departe de „cruciulița” pe care am învățat-o noi la școală. „În mare parte tehnicile cele mai arhaice chiar și echivalentul sau alternativa pentru cruciuliță sunt de exemplu butucul, șinătăul, lănțișorul și pas înaintea actului”, explică Parascovia. Diferențele dintre iile create de Măiestria și cele din colecția Grădinei Hestiei sunt greu de sesizat.  

IA și mândrIA 

În trecut ia nouă era scoasă la purtat la slujba de Paști, momentul cel mai oportun, iar confecționarea ei dura aproximativ un an. Materialele erau alese dintre cele mai calitative pentru a rezista mai multor spălări. Până a trece la partea creativă, de cusut, se țeseau pânzeturile, se colora ața și doar după asta urma brodatul. Ornamentele iei erau inspirate de la alte femei și cusute în singurătate, ca să nu fie repetat modelul.  Întrebată cât ar costa iile expuse, Parascovia spune că„fiecare cămașă este unică și este greu să dăm un echivalent financiar. Ele toate sunt prețioase una ca una, prin semne, cromatică, povestea acestor cămăși. Nu putem spune că aceasta este mai valoroasă ca cealaltă. Exact așa și cu cămășile noi, chiar și în colecția personală dacă vei coase o cămașă după a doua, a treia, când te voi întreba care cămașă a fost mai de suflet nu vei ști să-mi răspunzi”.  Încă nu ai trecut pe aici? Parascovia Lepădatu îți dă cinci motive să vii la expoziție: „să-ți bucuri ochii, să-ți bucuri sufletul, să înțelegi rostul acestor cămăși, să cunoști poveștile lor și, de ce nu, să devii mai bogat și spiritual”. 
Lansăm concursul de eseuri personale Subiectiv 2024!
La Moldova.org știm că istoriile ne ajută să mergem înainte, să ne apropiem unii de alții și să înțelegem lumea mai bine. În 2023 am primit 347 de eseuri pentru concurs și foarte multe recenzii pozitive, iar cele mai bune texte au fost adunate într-un volum la editura Cartier. Astfel, suntem convinse că trebuie să continuăm.
Tradițional (putem spune asta în cel de-al doilea an? 😀), evenimentul de premiere va avea loc de Ziua Limbii Române, pe 31 august, la Chișinău.

Tema de anul acesta este: ALEGERI.

Aproape jumătate din oamenii globului vor vota în 2024, de aceea am decis că e un moment bun să ne gândim la toate alegerile din viața noastră. Cum ne-au ales părinții numele și ce-a însemnat asta pentru viața noastră de adult? Cum ne-am ales facultatea sau partenerul de viață? Ce facem atunci când nu ne putem asuma o decizie și petrecem viața înghețați de spaimă? Poți aborda alegerile oricât de creativ vrei. De fapt, vom aprecia textele cu subiecte cât mai neașteptate, dar și contemporane, legate de problemele actuale.
E important ca textele să fie aliniate cu valorile Moldova.org: drepturile omului, incluziunea și diversitatea, mediul înconjurător, migrația, parentingul, relațiile dintre oameni, viața profesională, inovații, feminism, idei constructive și altele.
Cum scrii un eseu bun?
  • În primul rând eseul personal trebuie să fie bazat pe o istorie reală, o experiență pe care ai trăit-o tu.

  • Un eseu personal are un narator în care ai încredere, pe care te poți baza și care știi că-ți va spune povestea cât poate de bine, atât în ceea ce ține de stilul și corectitudinea scriiturii, cât și de detaliile din text. Dacă poți, chiar îți recomandăm să faci fact checking cu „personajele” din eseu, în special pentru detaliile care sunt importante sau simbolice. De exemplu: Când v-ați întâlnit pentru prima oară, era iunie sau iulie? Ce culoare avea haina ta în prima zi de muncă?

  • Scrie ca să spui o poveste, nu ca să te pui pe tine sau pe altcineva într-o lumină bună sau invers. De cele mai multe ori în viață, la fel ca în eseurile personale, nu există oameni buni și oameni răi, ci doar oameni pe care nu-i cunoaștem suficient.

  • Un eseu personal trebuie să aibă personaj sau personaje, un conflict și un deznodământ. Textul nu vine neapărat să spună adevăruri absolute despre lumea în care trăim, ci să arate doar o felie din ea, în toată complexitatea și uneori absurditatea ei.

  • Chiar dacă vorbești despre o experiență personală, gândește-te că eseul tău trebuie să atingă o trăire comună, cu care cititorul să poată rezona.

  • Și nu în ultimul rând, un text bun este un text la care se lucrează. Îți recomandăm să scrii din inimă, dar nu pe ultima sută de metri. Scrie, lasă textul să „respire” și revino la el peste câteva zile sau chiar săptămâni. Vei vedea că, pe lângă micile greșeli care trebuie eliminate, vei găsi și abordări mai proaspete sau fraze, idei care pot fi îmbunătățite.

Regulamentul concursului:
Cine poate participa?
Anul acesta am decis să deschidem concursul tuturor vorbitorilor și scriitorilor de limbă română, indiferent de cetățenie. Deci da, pot trimite eseuri inclusiv autoare și autori din România. Pot participa toți cei pasionați de scris, indiferent dacă au publicat sau nu, care au împlinit 18 ani, oriunde s-ar afla. Subiectiv e un concurs incluziv, care își propune să aducă împreună generații și perspective cât mai diverse.
Detalii importante
Nerespectarea oricăreia dintre cerințe va duce la descalificarea din concurs.
1
1
Pentru concurs pot fi trimise doar texte scrise în limba română, care nu au mai fost publicate anterior, integral sau parțial. E nevoie de texte originale, scrise pentru acest concurs și care să respecte tema concursului.
2
2
La concurs nu pot participa membrii echipelor Moldova.org și ale organizațiilor partenere ale concursului, precum și membrii juriului sau membrii familiilor acestora.
3
3
Eseurile trebuie să aibă cel puțin 5 mii de semne și nu depășească 10 mii de semne, cu tot cu spații (aproximativ între 900 și 1500 de cuvinte).
4
4
Eseurile trebuie să aibă un titlu.
5
5
Eseurile trebuie să respecte gramatica limbii române, să fie redactate corect și să aibă diacritice. Trimiterea unui text fără diacritice va duce la descalificarea din concurs.
6
6
Trimite eseul tău la adresa [email protected]. Folosește un email activ (se vor evita mail.ru și yandex.ru din motive de securitate), la care să te putem contacta ulterior.
7
7
Fiecare autoare sau autor poate trimite un singur text pentru concursul Subiectiv.
8
8
Deși în cazuri excepționale am putea accepta un eseu cu autor anonim, pentru a-l proteja, preferăm textele asumate, în care explorezi cu grijă și atenție relațiile interumane. 
Ce premii vor fi acordate?
Premiul mare: 1000 de euro
Eseul câștigător va fi determinat de juriu și va primi premiul mare de 1000 de euro (net). Alți doi autori sau autoare vor primi premii de câte 500 de euro.
În funcție de eseurile primite ar putea exista și alte premii speciale de la organizațiile partenere Moldova.org.
Până când poți trimite eseul tău?
3 august 2024, ora 23:59
Eseurile trimise mai târziu sau pe o altă cale decât cea menționată mai sus vor fi descalificate.
Când vor fi anunțate rezultatele?
de Ziua limbii Române
Rezultatele concursului vor fi anunțate în cadrului unui eveniment organizat de Moldova.org pe 31 august 2024.
Membrele juriului
  • Ioana Burtea
    jurnalistă, scriitoare, autoarea colecției de eseuri „Fără instrucțiuni de folosire”
  • Anastasia Condruc
    redactoră-șefă Moldova.org
  • Paula Erizanu
    jurnalistă și scriitoare
Cum vor fi jurizate eseurile?
Toate eseurile primite vor fi revizuite de membrii redacției Moldova.org, din care se va crea o listă scurtă între 20 și 30 de eseuri. Acestea vor fi anonimizate și trimise spre jurizare către membrele juriului: Ioana Burtea, Paula Erizanu și Anastasia Condruc.

*punctajele nu vor fi făcute publice
Ce se întâmplă mai departe cu eseurile?
Prin participarea la concurs autoarele și autorii oferă Moldova.org dreptul de a publica și promova eseurile trimise pe toate platformele Moldova.org.
Așteptăm eseul tău la [email protected]
Partenerii noștri
Dacă vrei să susții concursul Subiectiv, scrie-ne la [email protected].
„Queers for Palestine” – astfel de pancarte au putut fi văzute la Chișinău în 2024, în cadrul Marșului Feminist pe 8 martie și al Marșului Pride pe 16 iunie. Asta pe lângă mesajele de bază, obișnuite, din fiecare an.   Mesajele de susținere a Palestinei au trezit întrebări și nedumeriri în mediul activist, dar și printre internauți. Am încercat să aflăm ce au activiștii de la noi cu Palestina și cum se schimbă în Moldova felul în care se protestează. 

„Queers for Palestine” și în Moldova? 

Constanța Dohotaru, activistă, directoare de programe „Laolaltă”, spune că pentru ea a fost important să iasă cu mesaje pro-Palestina la ambele marșuri.   „Pentru o mare parte din comunitatea queer ceea ce se întâmplă în Gaza este o crimă și trebuie să vorbim despre asta. Nu putem tăcea, pentru că victimele, palestinienii, au nevoie de suportul nostru. Fix așa cum are nevoie și Ucraina”, punctează activista.  Rafael Raețchi, activist, membru al comunității queer și unul dintre cei care au ieșit la ambele marșuri cu mesaje pro-Palestina, spune că în Moldova nu avem o mișcare „Queers for Palestine” propriu-zisă. În schimb, există grupuri de activiști solidari cu cauza palestiniană, printre care platforma Moldova pentru Palestina.   „Niciodată nu ne-am numit Queers for Palestine și nu a existat o lansare oficială. Când s-au plâns oamenii că am venit [la Marșul Feminist], atunci ni s-a atribuit denumirea aceasta, pentru că aveam o pancartă cu Queers for Palestine. Atunci a fost prima oară când eu am ieșit în suportul Palestinei în Republica Moldova”, explică activistul.  

Queers for Palestina este denumirea unei mișcări din comunitatea LGBTQ+, prezentă în multe țări de pe glob, care își manifestă deschis suportul pentru Palestina, condamnând genocidul din fâșia Gaza.

Constanța a mers la Marșul Feminist cu steagul palestinian și o pancartă pentru femeile din Palestina. „Nu putem fi libere și în siguranță, pentru că nu toate femeile din lume sunt libere și în siguranță. Nedreptățile oriunde în lume ne afectează pe noi toți”, crede ea. 
Constanța (centru) la Marșul Feminist 2024 cu o pancartă în susținerea femeilor din Palestina. Sursa imaginii: Coaliția Națională „Viață fără Violență”.

Împotriva pink-washingului 

Rafael spune că solidaritatea unor persoane LGBTQ+ față de cauza palestiniană ține și de pink-washing, tehnică pe care Israelul ar folosi-o în acest conflict.  

Pink-washingul se referă la practica de a promova activ presupusul sprijin pentru drepturile persoanelor LGBTQ+, adesea pentru a obține profit sau a distrage atenția de la anumite acțiuni nocive.

„Israelul a folosit pinkwashing-ul ca tactică de propagandă pentru a-și spăla crimele și imaginea publică, pentru a se lăuda câte drepturi au pentru comunitatea queer în comparație cu Palestina”, crede acesta. „Comunitatea queer refuză să accepte aceste crime doar pentru că Israelul are o campanie de marketing care spune «Veniți la Pride Month în Tel Aviv». Aproape 40.000 de palestinieni au murit. Cum să nu susții o cauză și o țară care trece prin așa ceva?”, explică acesta.  

Queers for Palestine = pui pentru KFC? 

Și la nivel internațional, dar și la noi, există voci care spun că susținerea unui stat homofob de către membrii comunității LGBTQ este absurdă. Rafael Raețchi consideră expirate argumentele de tipul „pui pentru KFC” – luarea în derâdere a unui grup pentru că susține o comunitate care i-ar persecuta.   Ca persoană non-binară, înțelege că, probabil, nu s-ar simți în siguranță în Palestina. „Dar eu nu lupt pentru că ei n-ar fi o populație homofobă. Un copil rămas fără mâini după bombardamentele israeliene nu cred că va fi foarte preocupat să se asigure că nu-i homofob”, completează activistul.  
Rafael la Marșul Pride 2024. Sursa imaginii: moldova.org
Și Constanța crede că una nu anulează pe alta. „Noi susținem un stat musulman, arab, la fel cum am susține un stat creștin, ortodox, în care oamenii sunt supuși genocidului. Bombele nu cad selectiv în Gaza, ele cad inclusiv pe persoane queer. Faptul că în Palestina nu sunt respectate drepturile persoanelor LGBT nu este o scuză că ei pot fi omorâți. Mai întâi palestinienii trebuie să se elibereze de sistemul apartheid care îi oprimă și apoi se vor lămuri cu lupta de egalitate de gen și libertatea persoanelor LGBT.” Totodată, activista ține să menționeze că nu susține conducerea Hamas sau atacurile teroriste.  
Marșul Feminist 2024. Sursa imaginii: moldova.org

Ce spun organizatorii? 

„Nu mesajele erau problema, dar drapelele, și lucrul ăsta cumva a divizat co-organizatorii”, spune Alina Andronache, activistă și co-organizatoarea marșului feminist. „Pentru că în mod tradițional noi nu ieșim cu steaguri la marșul feminist – nici al Moldovei, nici al UE, cu excepția când a fost marșul dedicat împotriva războiului din Ucraina.”     Ea mai spune că s-a discutat despre prezența mesajelor pro-Palestina și la etapa de organizare. Solidaritatea pentru victimele din Palestina a fost exprimată atunci unanim, iar Alina crede că mesajele de susținere pentru victime sunt necesare. „Suntem alături de victimele din Palestina. Dar afișarea unui drapel se asociază cu susținerea unui stat și nu toți au fost de acord cu asta”, explică ea. 
Marșul Feminist 2024. Sursa imaginii: moldova.org
Deși nu s-a ajuns la un compromis și unii activiști au ieșit cu simbolistica Palestinei, Alina nu crede că mesajul de bază a fost distorsionat. „Noi ne-am atins scopul – să avem un subiect vizibil, să avem foarte multă lume alături. Sincer, eu n-am avut nimic împotriva să merg chiar în față, alături de aceste mesaje și steaguri. Asta arată nivelul nostru de libertate și acceptare a diversității umane”, adaugă Alina Andronache. 

Nu a participat la marș din cauza steagului Palestinei 

Nu toți membrii comunității LGBTQ din Moldova susțin mișcarea Queers for Palestine. Angelica Frolov, directoarea Centrului de Informații Genderdoc-M, a făcut o postare post-eveniment în care a vorbit despre motivele care au făcut-o să nu vină la marșul feminist.  „Vorbesc doar din numele meu, nu din numele organizației. Sunt absolut ok cu mesajele care vin în suportul oricăror victime. Dar când se vine cu «Queers for Palestine», cu steagul, cu mesajul «De la râu până la mare», nu pot să mă asociez cu ele. În primul rând, pentru că legile din Palestina sunt homofobe, dar și pentru că eu percep asta ca pe un mesaj antisemit”, declară activista. „Le respect acest drept, este libertatea lor de opinie și de exprimare. Dar eu am viziunile și pozițiile mele”, completează ea, adăugând că nu s-ar asocia cu steagul niciunei alte țări în care persoanele queer sunt persecutate.   Ulterior, la Marșul Pride din iunie s-a luat în premieră decizia ca participanții să se grupeze în coloane, pentru ca fiecare să se solidarizeze cu mesajul dorit. „Cred că a fost o decizie destul de înțeleaptă. Ca să nu se întâmple că nu ajungem la un numitor comun și încercăm să ne cenzurăm unii pe alții.”  Unii activiștii cu mesaje pro-Palestina la marșul Pride consideră, însă, că organizarea în coloane le-a limitat dreptul la protest pașnic.  

Marșul, un loc pentru multe mesaje 

Andrei Lutenco, activist, director de programe la Centrul de Politici și Reforme, spune că la proteste sunt binevenite o multitudine de poziții și mesaje. „La niciun marș nu o să se vorbească despre o singură problemă.”    Vizavi de mesajele pro-Palestina, acesta declară că asemenea subiecte sensibile pe agenda zilei nu pot trece pe alături. „Când au loc încălcări foarte grave asupra drepturilor omului, noi, ca activiști, trebuie să vorbim despre asta. Să spui că așa un subiect nu-și are loc într-un protest esențialmente politic și legat de drepturile omului nu mi se pare serios.” 
Marșul Pride 2024. Sursa imaginii: moldova.org
El punctează că marșurile nu aparțin organizatorilor, ci sunt o platformă deschisă. „Cum filtrăm mesajele înainte de protest? Cum balansăm numărul de mesaje? Astea sunt probleme majore, care pun foarte multe întrebări despre libertatea de exprimare, despre cenzură și autocenzură.” 

Se schimbă cultura protestului în Moldova? 

Angelica Frolov adaugă că e normal pentru o comunitate mare ca LGBT să aibă poziții diferite. „De fapt, suntem mai multe comunități. Și a venit timpul să nu mai punem toate persoanele LGBT în aceeași oală, pentru că noi nu avem asemenea așteptări de la persoanele heterosexuale.”  Și Lutenco crede că aceste diferențe sunt un proces natural și nu reprezintă o scindare a societății civile. El se arată optimist despre felul în care se protestează în Moldova. „Internetul îți dă o portavoce puternică ca să ajungi la alții. Noi avem o cultură a protestului destul de bine pusă la punct și cred că lucrurile vor deveni doar mai bune.” 
Oamenii sunt mai conștienți despre dreptul lor de a protesta. E inevitabil să apară diferențe de opinie la orice subiect și eu văd asta ca pe o oportunitate de a ne uni după ce am depășit diferențele astea. 

Cariera mea a început în 2015 cu traduceri și copywriting. De atunci am cochetat sporadic cu presa, am învățat cu ce se mănâncă marketingul și am făcut comunicare pentru organizații non-guvernamentale din domeniul cultural. În 2023 am ajuns în echipa și comunitatea Moldova.org, unde fac ce-mi place cel mai mult: jurnalism constructiv cu normă întreagă.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Advertorial