Doi cercetători de origine rusă, recompensaţi cu Premiul Nobel pentru fizică Doi cercetători de origine rusă, Andre Geim şi Kostantin Novoselov, au fost recompensaţi cu Premiul Nobel pentru fizică 2010 pentru lucrările lor revoluţionare asupra grafenei bidimensionale,care este o formă a carbonului.
Deversarea de reziduuri toxice în Ungaria ameninţă întreaga Europă de Est Reziduurile chimice toxice care au inundat luni întregul district Veszprém din vestul Ungariei, după explozia produsă la rezervorul fabricii de alumină Ajkai Timfoldgyar al concernului MAL Zrt, au ajuns în pârâuri şi râuleţe şi ameninţă să polueze apele Dunării.
Fostul primar al Moscovei, numit decan al Facultăţii pentru administrarea marilor oraşe Fostul primar al Moscovei Iuri Lujkov va conduce una din facultăţile Universităţii Internaţionale din Moscova.
Liderii europeni şi asiatici au adoptat 'Declaraţia de la Bruxelles' Liderii europeni şi asiatici reuniţi în cadrul Summitului Asia-Europa (ASEM 8) au semnat, marţi, Declaraţia de la Bruxelles privind o guvernanţă economică globală mai eficientă, document în care se subliniază nevoia de consolidare a redresării fragile a economiei mondiale şi de reformare a Fondului Monetar Internaţional (FMI).
Proteste ale profesorilor din toată România Un raport al președinției spune negru pe alb că salariile din educație sunt cu 38% mai mici decât ar trebui să fie.
Persoane? Partide? Programe? Nici gînd: principiul răului cel mai mic! Roman Mihăieș: „Cînd vor fi finanțate de la buget, partidele din Moldova vor scăpa de stigma clientelismului și vor deveni instituții serioase ale societății civile”.
Prefacerile din învățămînt nu înlătură carențe vechi, crează însă probleme noi Optimizarea rețelei de școli aduce cu sine spectrul șomajului sau al navetei, predarea opțională a religiei pune probleme de rit.
Listele electorale ale partidelor – evaluări din afara lumii politice Surprind necunoscuții veniți din mediul de afaceri de pe lista PD – contrariază puzderia de jurnaliști – propagandiști de la PCRM.
Importanța unui buget funcțional De Vasile Botnaru Iurie Gotișan: „Nu prea văd un raţionament economic ca să se meargă în 2011 cu un bloc de cheltuieli şi venituri planificate cu un an în urmă”.
Tot mai mulți moldoveni sunt interesați de oportunitățile profesionale de acasă: peste 1000 de persoane s-au înscris la Târgul Online de Cariere pentru Diasporă
Grijă pentru blănoși: donează hrană pentru animalele fără adăpost pe 23 și 24 mai, în magazinele Kaufland
La Buiucani s-a deschis Taproom by Litra & Friends — un pub nou cu bere artizanală și smash cheeseburgeri autentici
Grijă pentru blănoși: Alga lansează campania de sterilizare și vaccinare gratuită pentru animale din Nisporeni și Ungheni între 11-16 mai
Lacune în justiție și educație tabuizată. Ce a descoperit noul raport al Coaliției Naționale „Viața fără Violență”
„Reciclează azi pentru spitalele de mâine”. La fiecare recipient -2 lei vor fi donați pentru renovarea Institutului Mamei și Copilului
10 la BAC – certificări IT în timp record sau competențe reale? Dilema educației digitale din Republica Moldova