Formula 1: Sfârşitul conflictului dintre Ford şi Ferrari Presa internaţională LEquipe a anunţat încheierea conflictului dintre Ford şi Ferrari, legat de numele viitorului monopost al echipei italiene de Formula 1.
Ungaria sprijină aderarea României la spaţiul Schengen Kover Laszlo şi Roberta Anastase au semnat un acord de cooperare între parlamentele celor două ţări.
Organizaţia Naţiunilor Unite doreşte să coordoneze ajutorul umanitar către Libia Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon (foto), a organizat joi o video-conferinţă cu reprezentanţii agenţiilor Naţiunilor Unite şi ai instituţiilor internaţionale pentru coordonarea ajutorului umanitar către Libia
Turcia: Noi arestări în rândul jurnaliştilor de opoziţie 11 mandate de arestare au fost emise de justiţie, iar poliţia a efectuat percheziţii la domiciliul presupuşilor suspecţi.
Franţa: Vălul islamic, interzis mamelor care însoţesc elevi în activităţi extraşcolare Potrivit lui Chatel, părinţii care însoţesc elevi în activităţi extraşcolare trebuie asimilaţi personalului ocazional al ministerului, având, prin urmare, aceleaşi drepturi şi îndatoriri ca şi personalul permanent.
Fostul preşedinte Hosni Mubarak se află în continuare în Egipt Fostul preşedinte egiptean Hosni Mubarak se află în continuare în Egipt, a asigurat justiţia egipteană, citată de presa de vineri.
Revoluţiile arabe ar putea împiedica aderarea României şi Bulgariei la Schengen, susţine un expert bulgar Expertul bulgar crede că revoluţiile din lumea arabă reprezintă un factor impredictibil, care ar putea aduce extinderea şi consolidarea spaţiului Schengen cu România şi Bulgaria, sau dimpotrivă, UE ar putea să păstreze statu-quo şi să refuze orice schimbare.
Facebook, evaluat la 65 miliarde dolari, după finalizarea unei noi investiţii Facebook, evaluat la 65 miliarde dolari, după finalizarea unei noi investiţii
Egipt: noul premier se adresează mulţimii în Piaţa Tahrir Numirea lui Essam Charaf a fost destinată să calmeze manifestanţii, care au continuat să se adune în Piaţa Tahrir pentru a cere ca guvernul să fie curăţat de elemente ale fostului regim.
Tot mai mulți moldoveni sunt interesați de oportunitățile profesionale de acasă: peste 1000 de persoane s-au înscris la Târgul Online de Cariere pentru Diasporă
Grijă pentru blănoși: donează hrană pentru animalele fără adăpost pe 23 și 24 mai, în magazinele Kaufland
La Buiucani s-a deschis Taproom by Litra & Friends — un pub nou cu bere artizanală și smash cheeseburgeri autentici
Grijă pentru blănoși: Alga lansează campania de sterilizare și vaccinare gratuită pentru animale din Nisporeni și Ungheni între 11-16 mai
Lacune în justiție și educație tabuizată. Ce a descoperit noul raport al Coaliției Naționale „Viața fără Violență”
„Reciclează azi pentru spitalele de mâine”. La fiecare recipient -2 lei vor fi donați pentru renovarea Institutului Mamei și Copilului
10 la BAC – certificări IT în timp record sau competențe reale? Dilema educației digitale din Republica Moldova