PLDM și-a găsit nașii Partidul Liberal Democrat din Moldova și-au format, astăzi, echipa de afaceriști. Ei au constituit o organizație, care va fi condusă de deputatul Valeriu Streleț.
400 de funcții vacante în administrația publică centrală Administrația publică centrală dispune de 400 de funcții disponibile în sfera serviciului public. Printre acestea se numără 40 de funcţii publice de conducere, 139 – funcţii publice de execuţie și 232 – funcţii publice cu statut special.
Prețuri mai mari, aceleași drumuri După ce s-au scumpit toate peste măsură, Uniunea Transportatorilor nu vrea să stea cumva în umbră. Aceștia au expediat o scrisoare ministerului de resort prin care cer majorarea preţurilor la călătoriile interurbane.
Noile tarife la căldură au fost aprobate Agenția Națională pentru Reglementări în Energetică a aprobat noile tarife la căldură. Acestea au intrat, astăzi, în vigoare, odată cu publicarea lor în Monitorul Oficial.
Chiar aşa, dle Ministru Tănase? Chiar aşa??? Timpul trece, dar reformele promise, inclusiv în justiție, întîrzie cu anii să vină.
Australia, lovită de cel mai grav ciclon din istoria sa Ciclonul Yasi, clasat în categorie maximă, a lovit joi coasta nord-estică a Australiei, iar autorităţile se tem că se confruntă cu cea mai cumplită furtună tropicală din istoria ţării.
Ambasada României în Egipt a primit 350 de apeluri de la cetăţeni români Potrivit sursei citate, nu au fost formulate solicitări de repatriere sau evacuare.
Întreruperea internetului a costat Egiptul 90 de milioane dolari ntreruperea internetului vreme de cinci zile de către guvernul egiptean ar fi costat Egiptul 90 de milioane de dolari.
Maib susține arta și patrimoniul cultural național, devenind partener strategic al Festivalului „DescOperă”
S-a încheiat cea de-a șasea ediție a Festivalului Industriilor Creative FIC 2025. Evenimentul a reunit creativi din 7 țări
De la vis la acțiune: 20 de idei de afaceri cu impact lansate în cadrul programul „Antreprenoriat de la Zero”
Participă la cursul gratuit „Design Thinking” la Orange Digital Center și învață să gândești ca un inovator