Condiţii inumane de detenţie pentru fosta preşedintă a Băncii Centrale de la Tiraspol Oxana Ionova este ilegal, absolut arbitrar şi fără probe trasă la răspundere penală. La moment, aceasta este deţinută în penitenciarul din oraşul Tiraspol în condiţii antisanitare, riscul de contaminare cu boli periculoase pentru viaţă fiind enorm
PCRM către Chirtoacă: Primăria nu este filiala PL „Primăria nu este filiala Partidului Liberal, cu atât mai mult nu este o subdiviziune a aşa numitului „Comitet” pentru unirea Moldovei cu România. Noi avem alte obligaţiuni – realizarea problemelor cotidiene ale orăşenilor, formulate de către alegătorii noştri”. Aceasta este reacția comuniștilor ce vine în urma propunerii din partea Primăriei municipale de a coborî în bernă drapele de stat în data de 16 mai, curent.
Grecia iese din zona euro ? Europa a cheltuit prea mulți bani pentru a-și pune serios problema excluderii Greciei din zona Euro. Riscul este cu atât mai mare, cu cât Grecia se află actualmente într-un impas politic.
Francois Hollande va fi învestit astăzi în funcţia de preşedinte al Franţei. După ce a întreprins o vizită oficială la berlin pentru a discuta cu cancelarul German Angela Merkel probleme privind viitorul zonei Euro, viitorul șef al Franței .
Voronin se bucură, în continuare, de cea mai multă popularitate, Timofti – de cea mai puţină Preşedintele ţării, Nicolae Timofti, încheie clasamentului, bucurându-se de încrederea a doar 4% dintre moldovenii care au participat la sondaj.
Pitorescul şi magicul de la Văratic (GALERIE FOTO) Văraticul are impresionante defileuri şi stânci. Acestea stau de veghe de parcă ar fi nişte cetăţi. Bijuteriile naturii sunt de o atractivitate deosebită.
Timofti pleacă în Rusia Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, se va afla mâine, 15 mai, în Federația Rusă, cu ocazia reuniunii informale a Consiliului de State membre ale Comunității Statelor Independente (CSI), care va avea loc la Moscova.
Reglementarea diferendului transnistrean va fi discutată la reuniunea grupului de experţi neguvernamentali Șeful Departamentului de Relații Externe al regiunii transnistrene, Nina Ștanski, a avut o întâlnire de lucru cu directorul adjunct al Programul pentru Rusia şi Eurasia privind fondul Carnegie, Matei Rojanski, informează olvia-press.
Moldovenii din Italia vor comemora 200 de ani de la anexarea Basarabiei la Imperiul Ţarist Cu ocazia împlinirii a 200 de ani de la anexarea Basarabiei la Imperiul Ţarist şi a 20 de ani de la izbucnirea conflictului de pe Nistru, Asociaţia „Baştina” din oraşul Padova organizează miercuri, 16 mai o conferinţă de presă la acest subiect.
Tot mai mulți moldoveni sunt interesați de oportunitățile profesionale de acasă: peste 1000 de persoane s-au înscris la Târgul Online de Cariere pentru Diasporă
Grijă pentru blănoși: donează hrană pentru animalele fără adăpost pe 23 și 24 mai, în magazinele Kaufland
La Buiucani s-a deschis Taproom by Litra & Friends — un pub nou cu bere artizanală și smash cheeseburgeri autentici
Grijă pentru blănoși: Alga lansează campania de sterilizare și vaccinare gratuită pentru animale din Nisporeni și Ungheni între 11-16 mai
Lacune în justiție și educație tabuizată. Ce a descoperit noul raport al Coaliției Naționale „Viața fără Violență”
„Reciclează azi pentru spitalele de mâine”. La fiecare recipient -2 lei vor fi donați pentru renovarea Institutului Mamei și Copilului
10 la BAC – certificări IT în timp record sau competențe reale? Dilema educației digitale din Republica Moldova