Comsomoliștii comuniști cer demisia Maiei Sandu Comsomoliștii au pichetat sediul Guvernului. Aceștia au cerut demisia ministrului Educației întrucât foarte mulți elevi au picat Bacalaureatul.
Croaţia a devenit cel de-al 28-lea membru al Uniunii Europene Croaţia sărbătorește intrarea sa istorică în Uniunea Europeană, devenind al 28-lea stat membru. Preşedinţii tuturor ţărilor din Balcani s-au întâlnit duminică la Zagreb.
Ploile fac ravagii în toată Europa. O persoană a murit iar zeci de localități sunt inundate Ploile puternice s-au anăpustit asupra Europei de est. O femeie a murit la Moscova iar câțiva bătrâni au ajuns la spital după ce ce un arbore a căzut peste ei din cauza vântului.
Rogozin către unioniștii de la Chișinău: O să vă trimit un album cu poze Vicepremierul rus, Dmitrii Rogozin, nu a întârziat să apară cu o replică la acțiunile unui grup de unioniști care au ars portretul său.
Două persoane au decedat după ce un autocar s-a răsturnat în Antalya Un nou accident cu implicarea autocarelor. Două persoane au decedat iar altele șase au ajuns cu leziuni ușoare la spital.
Viorel Badea doreşte ca România şi R. Moldova să celebreze în comun Ziua limbii române Vicepreşedintele Comisiei pentru românii de pretutindeni din Senat, Viorel Badea, a făcut marţi un apel către autorităţile guvernamentale din România şi din Republica Moldova în vederea sărbătorii, în comun, a Zilei limbii române în data de 31 august, notează Agerpres.
Moldova va obține regim liberalizat de vize dacă va avea frontierele securizate, declarație Republica Moldova va beneficia de regim liberalizat de vize doar atunci când va avea frontierele securizate corespunzător. Declarația aparține șefului Delegației Europene la Chișinău, Dirk Schuebel.
Acțiune la Paris împotriva ocupării Basarabiei: Armata rusă afară!/ FOTO Basarabenii din Paris au comemorat ocupația Basarabiei din 28 iunie 1940. Acțiunea a avut loc ieri, 28 iunie, fiind organizată de Clubul Liberal din Paris. Potrivit organizatorilor, manifestarea a început cu un minut de reculegere în amintirea victimelor ocupației sovietice.
Victimele represaliilor sovietice au fost comemorate și la București/ VIDEO Victimele represaliilor sovietice au fost comemorate aseară și la București. Un grup de tineri au organizat un flash-mob care a început cu un noment de reculegere și a continuat cu piese funerare.
Tot mai mulți moldoveni sunt interesați de oportunitățile profesionale de acasă: peste 1000 de persoane s-au înscris la Târgul Online de Cariere pentru Diasporă
Grijă pentru blănoși: donează hrană pentru animalele fără adăpost pe 23 și 24 mai, în magazinele Kaufland
La Buiucani s-a deschis Taproom by Litra & Friends — un pub nou cu bere artizanală și smash cheeseburgeri autentici
Grijă pentru blănoși: Alga lansează campania de sterilizare și vaccinare gratuită pentru animale din Nisporeni și Ungheni între 11-16 mai
Lacune în justiție și educație tabuizată. Ce a descoperit noul raport al Coaliției Naționale „Viața fără Violență”
„Reciclează azi pentru spitalele de mâine”. La fiecare recipient -2 lei vor fi donați pentru renovarea Institutului Mamei și Copilului
10 la BAC – certificări IT în timp record sau competențe reale? Dilema educației digitale din Republica Moldova