Cum „EcoVillage” ajută sătenii din Rîșcova să aibă grijă de natură
Activiștii de mediu sunt rareori văzuți cu ochi buni în sate – o arată exemplele când aceștia fie au fost bătuți de localnici, fie au fost alungați, fie proiectele lor au fost distruse. Însă, pentru ca aceste lucruri să nu se întâmple, iar proiectele de activism să aducă rezultate există o soluție – o comunitate închegată de activiști civici.
Liliana Botnaru, una dintre fondatorii „EcoVillage Moldova”
Mai mult de opt ani în urmă, Liliana Botnaru și soțul ei au început să-și pună întrebări despre ce înseamnă durabilitatea și cum arată ea în realitate, de fapt. Împreună cu alte familii au încercat să înțeleagă cum pot să ducă un stil de viață mai prietenos mediului. Atunci tinerii și-au amintit de „Sciastlivoe”, o comunitate ecologică stabilită lângă s. Donici, Orhei.

Luând niște principii de la ei, schimbând-le pe altele, au înțeles ce căutau și ce vor să facă. Iar la Rîșcova, Criuleni, s-au stabilit după ce au aflat de alți doi ecologiști care trăiau deja în sat și încercaseră mai devreme să implementeze un sistem de colectare separată a deșeurilor.

„Noi am vrut să contribuim cu ceea ce cunoaștem și cu ceea ce putem face. Să încercăm să explorăm practici noi, metode noi. Să vedem dacă ele, într-adevăr, funcționează în condițiile noastre, că e una să citești cărți despre comunități ecologice din alte țări sau chiar să le vizitezi, dar e alta să încerci în contextul tău să creezi, să testezi ceva”, explică Liliana Botnaru.

Astfel, în 2014, în Rîșcova apare centrul comunitar „EcoVillage Moldova”. Și-au dorit ca acele construcții care urmau să apară pe teren să fie făcute din materiale cât mai naturale. Prima dintre ele - „Ciuperca” - este făcută din paie cu lut. Apoi a urmat casa rezidențială, centrul de instruiri și altele. Liliana și soțul ei se mută în sat toamna 2015, iar peste câteva luni, la EcoVillage se stabilește încă o familie.

Principiile după care funcționează
„EcoVillage Moldova” sunt simple și se referă la:
coabitarea mai multor familii;
un mod de viață cât mai ecologic;
împărtășirea cunoștințelor și practicilor cu localnicii.
1. COABITARE
„EcoVillage Moldova” este mereu deschisă spre noi colaborări și noi membri. Condiția este ca oamenii care vor să li se alăture să împărtășească ideile despre o viață cât mai ecologică.

Comunitatea are două opțiuni pentru noii membri: să cumpere o căsuță în sat în care să trăiască sau să se mute într-o căsuță separată de la „EcoVillage”, în care să practice coabitarea cu familiile care deja locuiesc acolo. Pe parcursul anilor, deja trei familii s-au mutat în Rîșcova.
2. CLUBUL ECOLOGIC
Liliana își amintește că, atunci când s-au mutat în sat, au decis să facă un club ecologic în gimnaziu. Împreună cu tinerii, au făcut lecții despre cum să elaboreze și implementeze proiecte, iar asta a dat roade.

Copiii au ales să facă un parc. Pentru organizatori era straniu, pentru că satul este așezat la poalele Codrilor și în jur e foarte multă pădure. Însă argumentarea tinerilor era simplă: pe lângă faptul că nu există niciun fel de infrastructură pentru sărbători, cineva le-ar fi zis: „Să ies cu o prietenă undeva la plimbare, nu-i nicio băncuță în tot satul, în afară de bar, dar eu nu vreau să beau".

Astfel, tinerii au mers la primărie și au negociat să le fie alocat un spațiu. „Mă bucur că primăria a fost deschisă pentru ideile năstrușnice ale tinerilor", comentează Liliana.
Inițial, au făcut niște băncuțe din scânduri vechi, din niște roți... Și, deși tinerii care au creat parcul au crescut și au plecat din sat, ideea a rămas. Pe parcurs, oamenii s-au înțeles între ei să nu mai ducă caprele pe terenul destinat parcului, să nu mai depoziteze acolo lemnele sau materialele de construcție. Cineva din sat a cumpărat gard, altcineva a construit o masă de tenis.

„În fiecare an se făcea câte un pic, pentru că noi am mers pe ideea ca oamenii să se identifice cu acest spațiu”, explică Liliana. Recent s-a construit și o scenă la rugămintea corului din localitate.
3. MULCIREA
În primul an, când încă se construia prima casă din complexul „EcoVillage”, cineva le dăduse niște răsad de roșii la mijloc de vară. Pentru că prețuiesc natura, răsadul a ajuns în pământ, a fost acoperit cu paie și udat din când în când.

„Țin minte că oamenii din sat se uitau chiorâș la noi. Li se părea straniu că noi construiam căsuțe din paie și lut, că plantam roșii în iulie, când iarba e până la genunchi, că nu prășeam în grădină. Dar în toamnă, când la mulți roșiile s-au uscat, la noi încă era roadă destul de bunișoară. Și oamenii chiar au venit la noi să ne întrebe de ce am pus paie la roșii”, spune Liliana. Activiștii ecologici din comunitate le-au explicat simplu - pentru păstrarea umidității și ameliorarea solului.

În următorii ani, câțiva săteni au preluat această practică. Uneori cer și niște paie, pentru că „EcoVillage” cumpără baloții angro.
4. CARTOFUL
Satul Rîșcova este renumit pentru cartofii pe care-i cultivă. Împreună cu „EcoVisio”, ONG-ul cu care împărtășesc aceleași valori, dar și o parte dintre clădiri, au decis să ajute agricultorii din sat să crească cartof natural.

Daniela Luca, coordonatoarea proiectului „Cartoful Rîșcovean”, povestește că în 2018 au pus la cale un proiect pilot în care au ales cinci fermieri din sat. Ei au fost ajutați, sub îndrumarea unui expert, să crească cartofii într-un mod cât mai natural.

În 2020, proiectul s-a extins și a acceptat fermieri din afara satului, pentru că erau foarte mulți interesați. Însă, deocamdată, doar doi dintre fermierii rîșcoveni au început procesul de conversie. Asta înseamnă că într-un an-doi vor primi certificat de „produs ecologic”.
Rîșcova e un sat destul de mic și noi ținem legătura cu mulți dintre fermieri. Unii dintre ei au preluat niște practici. Noi am avut o expertă specializată în cartof cu experiență de 40 de ani, care i-a învățat foarte multe chestii legate de tehnologie. Ei au preluat multe practici de la noi, dar pentru că ei folosesc insecticid pentru gândacul de Colorado, nu putem să spunem că au început să crească ecologic sau natural.

Daniela Luca
coordonatoarea proiectului „Cartoful Rîșcovean”
Aurelia Bugneac este una dintre fermierii care se află în conversie. Anul acesta a recoltat aproape șase tone de produs natural.

Femeia de 56 de ani creștea cartofi și înainte, însă schimbarea a făcut-o în 2018, când a participat la seminarele de la „EcoVillage”. De la centru „a copiat”, așa cum spune Aurelia, mai multe practici. „Eu îmi amintesc prima dată când am văzut aici scris «centru ecologic». Dar eu mă gândeam: «cineva vrea să facă un business aici»”, râde femeia.

Ea povestește că lumea se uita „ca la o minune” cum construiau casele din paie și lut. „Dar acum îmi pare că fără centrul ecologic ar fi pustiu la noi în sat”.
Aurelia Bugnceac este una dintre agricultorii care cresc cartof natural
după ce a învățat cum se face asta la „EcoVillage Moldova”
„Aici am învățat să las natura să decidă, nu noi, să sporim biodiversitatea. Înainte de asta, eu săpam acasă la mine și așa de bucuroasă eram că găinile mâncau râmele. Dar amu - întâi închid găinile!”, recunoaște Aurelia.

A învățat ce este mulcirea și se străduie să adune cât mai multă mâncare pentru râme. „La un seminar am auzit că pe un metru pătrat trebuie să fie o sută de râme și eu mă strădui să le adun", povestește femeia.

A mai copiat alelopatia de la „EcoVillage” pentru a scăpa de insectele dăunătoare. Îi mai place să planteze și niște busuioc printre roșii, pentru că ambele plante iau gust și miros una de la alta.

Tot de la centrul ecologic a copiat ideea de sere. „Pentru că EcoVillage cumpără fructe și legume de la săteni, mulți au început să-și facă sere. Mă uit că și vecinii noștri și-au făcut. Noi am mai făcut două. Fiul meu a mai construit două”, povestește Aurelia. Aceasta spune că fiul ei s-a mutat anul trecut cu traiul de la Chișinău la Rîșcova și a mai preluat niște practici de la centru: „În interior, casa a fost lipită cu lut și paie. La mansardă a suflat cu ecovată. El are o casă mare, dar plătește foarte puțin, menține căldura, are izolare...”
5. RÂULEȚUL
Liliana Botnaru povestește că unul dintre proiectele cele mai recente inițiate de centru este unul de sensibilizare față de situația pârâului din localitate. „Noi avem un mic râuleț în sat, despre care nu se știa că el pornește de aici și se revarsă în lacul din sat. Din lac se varsă în Răut, iar din Răut - în Nistru”, spune femeia.

Pentru a aduce la cunoștință starea deplorabilă a râulețului, au organizat instruiri în fotografie pentru tinerii din localitate. Apoi au mers la izvorul râului, au fotografiat și au făcut o expoziție de hramul satului, iar drept rezultat, s-a făcut și un plan de acțiuni pentru protecția râului.
Sursa foto: Facebook/ EcoVillage Moldova
„S-au plantat niște copăcei pe marginea râului. Dar e nevoie de mai multe fonduri, pentru că trebuie adâncit în unele locuri, deoarece se înnămolește, se evaporă repede și câteodată are porțiuni unde se usucă complet”, explică Liliana.
Instruiri organizate de EcoVillage
și EcoVisio în satul Rîșcova:
70
instruiri în 2021
97
zile în care au fost organizate aceste instruiri
1.392
participanți, în total
„Dar aici s-a găsit loc pentru
copii și jucării...” și alte proiecte
În afară de proiectele descrise mai sus, „EcoVillage” a pus în practică și o grădină comunitară la gimnaziul din localitate, unde elevii învață să crească pomușoare și plante pentru ceai. De asemenea, centrul i-a învățat pe oameni să facă uscătoare de fructe din materiale reciclabile.

În viitor, își dorește să implementeze și un sistem de pășuni gestionate. „Este un spațiu unde vin văcuțele. Iată, săptămâna asta mănâncă iarbă aici, peste o săptămână mănâncă în altă parte”, ca iarba să reușească să crească.

„EcoVillage” a organizat și niște tururi gastronomice în localitate. „Cineva produce lapte, brânză, și poate să arate turiștilor străini procesul, altcineva gătește dulcețuri deosebite”, menționează Liliana. Deocamdată, sunt implicate trei gospodării, însă, din cauza pandemiei, activitatea a fost stopată.

Iar una din membrele „EcoVisio”, după ce a participat la un seminar al Platformei Egalitate de Gen, a venit cu ideea să creeze un club al femeilor în sat. „Chiar și nora mea, având trei copii acasă, s-a săturat să stea singurică. Ea tot ar vrea să vină, să comunice, dar unde să te duci cu trei copii? Dar aici s-a găsit loc pentru copii și jucării... Îi place foarte mult. Noi comunicăm, ne învățăm a împleti...”, povestește Aurelia Bugneac.

La clubul femeilor vin regulat aproape zece femei. „Noi voiam un spațiu unde să putem discuta despre educația copiilor, despre creștere personală, să încurajăm femeile să încerce ceva nou. De exemplu, o doamnă care vine la club cumva s-a inspirat și a mers să învețe cum se fac unghiile, sprâncenele”, povestește Liliana.
Ce funcționează și care sunt dificultățile
Faptul că au reușit încet-încet să facă o schimbare în viața unor săteni se datorează comunicării și integrării în comunitate a activiștilor de mediu de la centru – este concluzia la care a ajuns peste ani de activitate Liliana Botnaru. „Tu vezi că unele practici nu sunt durabile și vrei să le schimbi. Dar foarte mult contează cum anume faci asta, pentru că, dacă vii și arăți cu degetul sau chemi poliția, nu știu cât de departe poți să ajungi și nu știu dacă ajungi, în general, la conștiința omului”.

„Cred că acesta este un moment important pe care spațiul EcoVillage îl creează: ideea de comunitate. Parcă simți că nu ești singur și nu te lupți cu morile de vânt, dar poți să te ajuți reciproc”, spune tânăra.

În același timp, ea spune că simte nevoia unui „regulament” care ar clarifica statutul membrilor, valorile comunității. „Să ne asigurăm că suntem pe aceeași pagină. Pentru că fiecare poate interpreta într-un alt mod despre ce este și ce nu este EcoVillage”, concluzionează femeia. „Aceste aspecte sunt importante pentru coeziunea grupului...”
Deși au reușit să facă multe în sat, nu totul a fost atât de simplu. Liliana povestește că uneori există rezistență din partea oamenilor. De exemplu, în sat este o lutniță unde a alunecat terenul. Au plantat niște copăcei ca să oprească alunecarea, dar și pentru a împăduri zona. Însă, în primul an de la plantare, unii oameni din mahală „au ridicat întrebarea”: „De ce voi veniți aici cu plantările? Unde să pasc capra? Dacă puneți copaci, nu o să fie pășune”, ar fi zis ei. Respectiv, s-a plantat mai puțin, ca să rămână spațiu pentru pășunat. „E un proces continuu de comunicare”.

Se mai întâmplă să aibă „divergențe”, așa cum spune ecologista, cu primăria localității. De exemplu, asta s-a întâmplat când noul primar voia să amenajeze parcul și să mute canalul de scurgere a apei de ploaie mai aproape de gard, ca să mărească spațiul utilizabil.

„Ca să sape canalul, trebuia să taie niște copaci. Unele sălcii erau bătrâne și era riscul să cadă, dar altele erau tinere și chiar nu era nevoie să fie tăiate”, adaugă Liliana. „De tăiat copaci nu-i greu, de plantat și de avut grijă ca ei să crească suficient ca să dea o umbră durează mulți ani. Haideți întâi să plantăm și apoi să ne apucăm de tăiat”, a fost poziția centrului în acel moment.

Totuși, unii copaci au fost tăiați, alții au fost plantați, iar spațiul utilizabil al parcului s-a mărit. „Unii copaci, dacă noi am fi fost consultați, am fi recomandat să nu fie plantați, cum ar fi tuile, pentru că sunt copaci decorativi și nu rezistă bine în condițiile noastre. Dar s-au pus mesteceni și s-a amenajat frumușel. A apărut cineva care are grijă de spațiul acesta. Vara, cât a fost secetă, a udat copacii ca să supraviețuiască. Am simțit responsabilitate și grijă”, constată Liliana.
Putem să replicăm modelul
„EcoVillage” în alt sat?
Un bărbat cu barba ușor crescută stă în stație și, picior peste picior, urmărește trecătorii. Veaceslav spune că a fost până la magazin și se odihnește la stație.

Discuția noastră este despre cum un centru de instruire ecologică încearcă, prin exemplul propriu, să schimbe viața comunității. „Menirea lor e simplă: de a face bine”, spune Veaceslav despre „EcoVillage”. „Satul în care trăiești este mai bine să-l vezi aranjat, să-l vezi curat. Să vezi că sunt tomberoane de gunoi, că lumea își dă seama și nu mai aruncă pe sub gard și nu-l duce în Codrul Orheiului, ca înainte”, spune bărbatul.

„Omul trebuie trezit. El doarme, mai ales acel din sat. Sunt tineri care-și dau interesul. Și iată tomberoane sunt, vin și strâng gunoiul... Ei s-au implicat și fac lucruri bune”, adaugă bărbatul cu ochi albaștri.

Chiar dacă se fac nenumărate instruiri legate de mediu, se observă că nu toți ajung la ele. Mai sunt din cei care dau foc „gunoiului” din frunze și iarbă. În unele urne pentru gunoi sortat stau pungi pline cu de toate.
Veaceslav, locuitor al satului Rîșcova, zice că „se fac lucruri bune în sat”
„Eu cred că dacă nu ar fi fost EcoVillage, Rîșcova ar fi fost ca oricare alt sat din raionul Criuleni”, constată Daniela Luca, coordonatoarea proiectului „Cartoful Rîșcovean”. „Centrul a dat un imbold de dezvoltare foarte mare multor săteni. Ei au ieșit din carapacea lor și unii s-au învățat să construiască eco, o parte lucrează la EcoVillage Farms... Mai lucrează cu străinii, au învățat chestii noi la bucătărie”, spune Daniela.

Ea crede că un asemenea centru ar putea să aibă succes și în alte localități, singura condiție fiind ca fondatorii să fie pasionați. „Iar oamenii din sat, deși sunt reticenți la început, odată ce văd altă viață, alte practici, se inspiră și le implementează în propriile gospodării”, concluzionează Daniela.
„Se teme de activist”
Relația dintre activistul de mediu și cetățean pare să fie una fragilă. Lilia Curchi, directoarea executivă a Asociației Jurnaliștilor de Mediu și turism ecologic, spune că activistul de mediu, și nu numai, este perceput de oameni ca fiind un pic „departe de realitate!. „Nu știu de ce lumea crede așa. Sau se teme de activist. Dar ceea ce vine de la activist nu este perceput ca niște sfaturi, dar ca un fel de agresivitate”, spune tânăra.

Dar față de un centru ecologic ar putea să existe o altă atitudine, menționează activista.
Dacă în localitate ar exista un centru, o comunitate activă, grupuri de tineri, și să aibă o activitate continuă în domeniul mediului, educației de mediu, lucrurile ar lua o turnură mai bună. Lumea ar vedea că acolo se adună oameni cu un anumit interes, care interacționează, văd bune practici, le aplică... Noi vrem schimbări, dar ele nu vin din senin, chiar dacă se fac campanii.

Lilia Curchi
directoarea executivă a Asociației Jurnaliștilor de Mediu și turism ecologic
Reportaj de Georgeta Carasiucenco
Editare de Marta Sterpu
Fotografii de Ecaterina Buruiană

De câte ori ai auzit de la părinți sau de la rude că mergeau la club din sat să privească filme indiene? Sau câte evenimente frumoase se petreceau acolo?

Inspirate de amintirile celor din jur, noi am pornit în vara 2021 să vedem ce a mai rămas din casele de cultură și am făcut un reportaj despre ce am găsit.

Acum, cu ajutorul unui prieten al redacției Moldova.org, am obținut fotografii cu casele de cultură de cândva. Te invităm să le vezi și tu și poate le arăți și părinților.

Sursa fotografiilor este Agenția Națională a Arhivelor.

Casa de cultură din satul Alexăndreni, raionul Edineț, 1958.

Autor: Liseikin

Casa de cultură a colhozului „Molodaia Gvardia”, raionul Călărași, 26 mai 1952.

Autor: Liseikin

Casa de cultură din satul Isacova, raionul Orhei, 28 august 1952.

În prim-plan sunt: muncitoarea Ochinca F. E. și profesoara Simac V. O.

Autor: N. Maiorov.

Casa de cultură din satul Copanca, raionul Căușeni, în timpul lucrărilor de construcție, 29 septembrie 1954. 

Autor: N. Maiorov.

Casa de cultură din satul Nișcani, raionul Călărași, mai 1952. 

Autor: A. Raskin.

Lucrări de construcție a casei de cultură din raionul Drochia, 1955.

Autor: N. Maiorov.

Casa de cultură din satul Cioburciu, 4 noiembrie 1956. 

Autor: N. Maiorov.

Casa de cultură din satul Cojușna, raionul Strășeni, martie 1959.

Autor: N. Maiorov.

Casa de cultură din satul Chiperceni, raionul Orhei, 24 august 1949.

Autor: Liseikin.

Lucrări de construcție a casei de cultură din raionul Ceadîr-Lunga, 25 august 1949. 

Autor: Samir.

Grup de tineri în fața casei de cultură din satul Căinari, raionul Căușeni, 1952.

Casa de cultură din satul Brătușeni, raionul Edineț, 18 ianuarie 1954.

Autor: Drobniev.

Lucrări de construcție a casei de cultură din satul Parcani, raionul Slobozia, iulie 1958. 

Autor: Prusacov.

Fațada casei de cultură a fabricii de conserve din Călărași în timpul lucrărilor de construcție, decembrie 1960. 

Autor: Draișner.

Casa de cultură din satul Trușeni, mun. Chișinău, 1955.

Casa de cultură din satul Parcova, raionul Edineț, 1957. 

Autor: Șlamovici.

Casa de cultură din satul Răciula, raionul Călărași, în prezent Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului”, 1960.

Autor: Talvierin.

Dragă M., Sunt Maria, am 21 ani. De câteva luni observ schimbări în comportamentul meu, la modul de gândire și felul în care reacționez în diverse situații. Înainte nu dădeam multă importanță la ceea ce mi se spunea în legătură cu persoana mea. Nu mă lăsam influențată de părerile altor persoane despre mine și puteam să trec ușor peste critici care nu aveau un scop constructiv, ci doar de a mă întrista. Însă, de ceva timp, situația a început să se înrăutățească. Îmi amintesc că prima dată când am reacționat a fost atunci când mama a făcut o glumă despre noua mea tunsoare. Mama este cea mai importantă persoană din viața mea și probabil am avut altfel de așteptări de la ea. Cu timpul, am început să dau atenție mai multor lucruri pe care le spunea și încercam să îi aduc la cunoștință faptul că acele cuvinte mă rănesc. Și asta deoarece eu consider că, odată ce vociferez emoțiile, oamenii din jur vor da mai multă atenție la cum își enunță gândurile. Însă de fiecare dată când îi vorbeam despre asta, simțeam că vorbesc cu un perete și că orice spun nu este luat în serios. De asemenea, am devenit mai sensibilă la glumele pe care prietenii le făceau în legătură cu mine. Eu tot îmi permit să fac astfel de glume și, de obicei, cele făcute pe seama mea nu aveau valoare pentru mine. Dar la un moment dat, un prieten mi-a zis: „What is wrong with you?” (n.red. Ce este în neregulă cu tine?) – această întrebare m-a pus pe gânduri. Aș vrea să știu ce este în neregulă cu mine, de ce am atâtea gânduri obsesive care nu mă lasă să mă relaxez, cum să mă eliberez de ele… Îmi dau seama de problema pe care o am și încerc să mă concentrez pe altceva. Încerc să mă conving că lucrurile cărora le ofer atâta atenție, de fapt, nu prezintă nimic pentru mine sau nu sunt atât de importante pe cât eu le consider. Însă în majoritatea cazurilor eșuez. Și chiar dacă reușesc totuși să alung gândurile obsesive, periodic ele apar brusc. Uneori au o atât de mare putere asupra mea, încât sunt nevoită să îmi provoc durere fizică pentru a o diminua pe cea psihologică. Astfel, întrebarea mea ar fi: Cum aș putea să limitez forța gândurilor obsesive care nu mă lasă să mă bucur de momentele frumoase? Vă mulțumesc și aștept răspunsul dumneavoastră. Cu drag, Maria. RĂSPUNS Dragă Maria, Îți mulțumim că ai avut încredere și ne-ai scris. Mesajul tău, de fapt, ar putea să ajute pe foarte multe persoane să simtă că nu sunt singure cu aceste dificultăți. Sprijinul emoțional este unul dintre marile beneficii ale relațiilor. Atunci când te confrunți cu provocări, cei dragi îți pot oferi empatie și confort, ascultându-ți necazurile și validându-ți sentimentele. Relațiile interdependente – cel mai sănătos tip de relație – se încadrează la mijloc. Interdependența înseamnă că poți recunoaște propriile nevoi emoționale și le poți acoperi sau poți răspunde la ele. Atunci când nu le poți îndeplini singură, s-ar putea să te adresezi la cei dragi. Cu alte cuvinte, depinzi de ei pentru unele nevoi emoționale, dar nu pentru toate. La celălalt capăt se află dependența emoțională. Aici, de obicei, ajungi să te bazezi pe alții pentru a-ți satisface aproape toate nevoile. Dacă simți că nu poți trăi fără sprijinul emoțional al celorlalți, asta poate sugera că relațiile tale au virat către un nivel nesănătos de dependență. Dificultatea de a-ți satisface propriile nevoi emoționale poate afecta semnificativ relațiile cu cei din jur, dar și celelalte părți ale vieții tale. Dacă ai adesea sentimente de nesiguranță sau de îndoială de sine, s-ar putea să ai nevoie de aprobarea lor pentru a te simți bine cu tine. Această nevoie poate declanșa temeri de ceea ce s-ar putea întâmpla dacă pleacă sau încetează să-ți ofere asigurarea de care ai nevoie. Iar dependența emoțională duce la relații eșuate. Există totuși câteva acțiuni pe care le poți face, pentru a preveni acest lucru. Fii mai confortabilă cu emoțiile tale. Primul pas către satisfacerea nevoilor emoționale presupune să înveți să-ți recunoști emoțiile pe măsură ce le experimentezi. Este în regulă dacă acest lucru se dovedește provocator la început. Este destul de normal să întâmpini dificultăți în a fi în contact cu emoțiile neplăcute. Emoțiile pe care le vezi ca fiind negative sunt la fel de importante ca și cele pe care le vezi ca fiind pozitive. Ele te ajută să recunoști când lucrurile nu sunt deloc corecte. În loc să te ascunzi de sentimente mai puțin decât ideale sau să te bazezi pe cineva care să le facă să dispară, intră în contact cu sentimentul tău de curiozitate. Întrebă-te care este, totuși, mesajul lor. Spune ce simți și cum simți și încearcă să-ți satisfaci propriile nevoi de siguranță și securitate. Dependența emoțională se referă adesea la copilărie. Lipsa unui atașament sigur față de părintele sau îngrijitorul principal poate crea probleme de atașament în relațiile adulte. Iar unele stiluri de atașament pot juca un rol în crearea dependenței emoționale. Acest lucru poate complica depășirea unor astfel de comportamente pe cont propriu. Un psihoterapeut te poate ajuta să explorezi problemele din trecut care contribuie la preocupările actuale de relație și să navighezi prin strategii mai sănătoase de a-ți satisface nevoile emoționale. În psihoterapie, poți lucra și pentru a rezolva alte probleme care adesea se leagă de dependența emoțională prin:
  • dezvoltarea unei mai mari compasiuni față de sine;
  • creșterea încrederii în sine și a stimei de sine;
  • recunoașterea a ceea ce înseamnă relațiile sănătoase;
  • recadrarea gândurilor negative.
Dacă ai o stimă de sine scăzută, valorifică puterea gândurilor și convingerilor tale pentru a schimba felul în care te simți. Stima de sine scăzută poate afecta negativ practic fiecare aspect al vieții tale, inclusiv relațiile personale, la locul de muncă, dar și sănătatea ta. Ia în considerare acești pași, bazați pe terapia cognitiv-comportamentală:
  1. Identifică condiții sau situații tulburătoare/stresante/provocatoare. Ce declanșează stima scăzută de sine?
  2. Devină conștientă de gânduri și convingeri. Odată ce ai identificat situațiile declanșatoare, acordă atenție gândurilor despre ele. Acest proces include ceea ce îți spui (auto-monolog) și interpretarea ta a ceea ce înseamnă situația dată. Gândurile și convingerile tale pot fi pozitive, negative sau neutre. Ele pot fi raționale, bazate pe rațiune sau fapte, sau iraționale, bazate pe idei false. Întreabă-te dacă aceste convingeri sunt adevărate. Le-ai spune unui prieten? Dacă nu le-ai spune altcuiva, nu ți le spune nici ție.
  3. Lucrează cu gândirea negativă sau inexactă. Gândurile tale inițiale ar putea să nu fie singura modalitate de a vedea o situație – așa că testează acuratețea cu care vezi lucrurile. Întrebă-te dacă punctul tău de vedere este în concordanță cu faptele și logica sau dacă alte explicații ar putea fi mai plauzibile. Fii conștientă de faptul că poate fi greu să recunoști inexactitățile în gândire. Gândurile și convingerile de lungă durată pot fi normale și reale, chiar dacă multe sunt doar opinii sau percepții.
De asemenea, acordă atenție tiparelor de gândire care erodează stima de sine:
  • Tipul de gândire „totul sau nimic”. Vezi lucrurile fie ca toate bune, fie ca toate rele. De exemplu: „Dacă nu reușesc această sarcină, sunt un eșec total”.
  • Filtrarea mintală. Vezi lucrurile doar negativ și te oprești asupra acestei impresii, distorsionându-ți viziunea față de o persoană sau o situație. De exemplu: „Am făcut o greșeală și acum toată lumea își va da seama că nu sunt la înălțime”.
  • Transformarea elementelor pozitive în negative. Îți respingi realizările și alte experiențe pozitive insistând că ele nu contează. De exemplu: „M-am descurcat bine doar la acel test pentru că a fost atât de ușor”.
  • Saltul la concluzii negative. Ajungi la o concluzie negativă chiar dacă dovezi care s-o susțină sunt puține sau deloc. De exemplu: „Prietena mea nu mi-a răspuns la telefon, așa că trebuie să fi făcut ceva pentru a o enerva”.
  • Ceea ce simt este realitatea. Confunzi sentimentele sau convingerile cu faptele. De exemplu: „Mă simt ca un eșec, așa că trebuie să fiu un eșec”.
  • Discuție negativă despre propriul eu. Te subevaluezi, te lași jos sau folosești umor autodepreciant. De exemplu: „Nu merit nimic mai bun”.
Pentru a schimba aceste tipare de gândire, ar fi util să utilizezi următoarele practici: Ajustează-ți gândurile și convingerile. Înlocuiește gândurile negative sau inexacte cu gânduri precise și constructive. Folosește afirmații pline de speranță, tratează-te cu bunătate și încurajare. În loc să crezi că prezentarea ta nu va merge bine, încearcă să-ți spui lucruri precum: „Chiar dacă este greu, pot face față acestei situații”. Iartă-te. Toată lumea face greșeli, iar greșelile nu sunt reflectări permanente asupra ta ca persoană, acestea sunt momente izolate în timp. Spune-ți: „Am făcut o greșeală, dar asta nu mă face o persoană rea”. Evită afirmațiile care încep cu „trebuie”. Dacă descoperi că folosești acest cuvânt prea des, este posibil să ai așteptări exagerate față de sine sau de alții. Eliminarea acestor afirmații din gândurile tale poate duce la așteptări mai realiste. Concentrează-te pe partea pozitivă. Gândește-te la aspectele din viața ta care funcționează bine. Ia în considerare abilitățile pe care le-ai folosit pentru a face față situațiilor provocatoare. Ia în considerare ceea ce ai învățat. Dacă a fost o experiență negativă, ce ai putea face diferit data viitoare pentru a crea un rezultat mai pozitiv? Re-etichetează gândurile supărătoare. Nu trebuie să reacționezi negativ la gândurile negative. În schimb, gândește-te la ele ca la semnale pentru a încerca modele noi, mai sănătoase. Întreabă-te: „Ce pot să gândesc și să fac pentru ca acest lucru să fie mai puțin stresant?” Încurajează-te. Acordă-ți meritul pentru că ai făcut schimbări pozitive. De exemplu: „Prezentarea mea poate să nu fi fost perfectă, dar colegii mei au pus întrebări și au rămas implicați – ceea ce înseamnă că mi-am îndeplinit scopul.” Gândurile negative nu trebuie controlate, schimbate sau acționate asupra lor. Scopul este să diminuezi puterea gândurilor negative și influența lor asupra comportamentului tău. Acești pași ar putea părea incomozi la început, dar vor deveni mai ușori, dacă exersezi. Pe măsură ce începi să recunoști gândurile și convingerile care contribuie la scăderea stimei de sine, le poți contracara sau poți schimba modul în care gândești despre ele. Acest lucru te va ajuta să îți accepți valoarea ca persoană. Pe măsură ce stima de sine crește, este posibil ca încrederea și sentimentul de bine să crească. Pe lângă aceste sugestii, încearcă să-ți amintești zilnic că meriți o grijă deosebită. În acest scop, asigură-te că ai grijă de tine! Fă-ți o listă cu activitățile care îți plac și încearcă să faci ceva din acea listă în fiecare zi. Petrece timp cu oameni care te fac fericită. Nu pierde timpul cu oamenii care nu te tratează bine. Vorbește cu un psiholog/psihoterapeut! Când vine vorba de identificarea și ruperea tiparelor, lucrul cu un psihoterapeut de încredere poate avea multe beneficii majore. Poți apela cu încredere la specialiștii în domeniul sănătății mintale, care activează în cadrul centrelor comunitare de sănătate mintală din Moldova.  Rubrica „Dragă M.” este realizată de Moldova.org în parteneriat cu proiectul moldo-elvețian MENSANA – „Suport pentru reforma serviciilor de sănătate mintală în Moldova”. Răspunsurile la scrisorile primite de la cititori sunt pregătite de specialiști în sănătate mintală. Oricine ne poate scrie anonim despre problemele cu care se confruntă, completând acest formular, având și posibilitatea să lase o metoda de a fi contactați pentru întrebări de concretizare din partea specialistei/ului în sănătate mintală care va prelua cazul. Confidențialitatea datelor cu caracter personal este asigurată. Ilustrație de Natalia Gârbu


Am epilepsie și oamenii
dau cu piciorul în mine
Când ți-e frică, te ascunzi; când ești urmărită, fugi; când ești rănită, te aperi. Dar ce faci când monstrul stă încolăcit în interiorul tău și te sugrumă în momentele cele mai neașteptate?
Ilinca este o tânără care zâmbește larg și în ochi are o sclipire discretă care te molipsește. Când îi este trist, se strânge într-un colț și stă cuminte. Iar când simte că este în pragul unei crize – îngheață. Atunci vrea să fie invizibilă pentru cei din jur, dar și pentru „cel” care o poate răni. „Alerg cât mă țin picioarele. Privesc speriată în urmă și nu văd pe nimeni, dar simt că e acolo. Încerc să-i atenționez pe oameni, dar nu pot scoate niciun sunet. Îl simt tot mai aproape. E aici”, povestește Ilinca, amintindu-și de noaptea când diagnosticul din certificat a prins formă, a devenit ceva vizibil și palpabil. S-a trezit agitată. Ceasul indica ora 5:00 dimineața. Gura îi era uscată. Transpirația i se prelingea pe corp. S-a ridicat de pe pat, întrebându-se: ce-a fost asta?!

Până la vârsta de 16 ani, Ilinca era un „titirez neliniștit”, așa îi spunea bunica, când o vedea cum pleacă la școală plină de entuziasm, iar energia nu-i seca nici măcar seara, când intra în casă doar să se întindă pe pat. „Nu-mi puteam imagina cum aș sta zile în șir închisă în casă, fără să vreau să văd pe cineva”.
Leșinul
Însă, „a liniștit-o” un leșin. A fost atât de rapid și scurt, încât nici nu l-ar fi observat. Era o zi toridă de vară. Oamenii se grăbeau la lucru, la poștă, la magazine. Mulți se îmbrânceau și în troleibuzul dublu articulat în care a urcat Ilinca și sora ei mai mare. A întins mâna printre umerii oamenilor, să se țină de bară și a căzut. Era un leșin fără pretenții, ca un oaspete neașteptat cu care te trezești în prag. Sora a pierdut-o din vedere. A făcut un cerc cu privirea și s-a oprit la un grup de oameni care șopteau: „Ce-a pățit? A căzut și gata? Cum așa?”. A găsit-o pe Ilinca ghemuită, inconștientă pe podeaua prăfuită. Părea și mai mică, și mai firavă.

Și-a revenit după două minute. Luminile făceau raliuri în fața ochilor. „Nu înțelegeam unde mă aflu și de ce toți se uită la mine. Mi-a trebuit ceva timp să-mi revin și să aranjez realitatea în cap”, povestește tânăra.

Însă acest incident nu a îngrijorat-o: „De vină este soarele prea puternic”, i-a spus surorii. Același lucru și l-a repetat atunci când întrebările îi tot dădeau târcoale. Apoi a uitat. Continua același ritm și stil de viață. Avea impresia că poate modela timpul ca pe o bucată de plastilină. „Nu sunt prima și nici ultima care leșină”, și-a liniștit apropiații. „Adolescența nu are timp de medici și consultații”, și-a spus în sinea ei, zâmbind la acest gând.

Peste trei săptămâni, în drum spre școală, a căzut. De această dată, era o criză acompaniată de convulsii. Se apropia de stație, iar pământul de sub picioare a luat-o la goană. Încerca să-și mențină echilibrul, dar mușchii i-au înțepenit. Erau atât de încordați încât nu-i mai putea mișca. „Era o senzație tare nașpa. Parcă ești impus să faci ceva, dar tu nu vrei”.
Apoi a simțit o zgârietură înțepătoare care s-a plimbat din ceafă până în piept. Avea impresia că se sufocă. Cerul s-a întunecat, iar luminile felinarelor neaprinse au început să joace. „Mă întrebam de unde așa de multă lumină rece de bec. Apoi… nimic”. A căzut și s-a lovit tare la umăr. Însă nu a simțit durerea. Nu a simțit nici când oamenii s-au apropiat. Nu i-a auzit. Nu le-a răspuns. Nimerise într-un neant în care s-au scurs câteva minute, despre care nu știe nimic, decât ceea ce i-au povestit oamenii pe care i-a văzut când și-a revenit. Era năucită, confuză. Depunea tot efortul să înțeleagă unde se află și cine e.
Așteptarea
Mama a luat-o de mână și s-au grăbit la medic. Nu era timp de pierdut. Era îngrozită că poate să-și piardă copilul. S-au adresat la cel mai bun medic, lăudat de cunoscuți. Stăteau într-un hol luminos și tăcut. Nimeni nu rostea niciun cuvânt, de parcă lucrurile s-ar putea agrava în caz contrar. „Eram și mai confuză. Simțeam că vreau să vorbesc cât mai tare, să produc cât mai mult zgomot, să-mi acopăr fricile și întrebările care-mi răsunau în cap. Aveam nevoie de zgomot…”, spune Ilinca.

În biroul neurologului s-a cocoțat pe o masă rece de examinare. Dintr-o răsuflare i-a descris medicului ce i s-a întâmplat. „Deja nu mai puteam da vina pe soare”. Internetul a „ajutat-o” să facă o listă lungă de boli cu final tragic.

După câteva analize, medicul, cu o indiferență de colecție, îi spune că ceva nu este în regulă, poate are cancer, poate altceva. Trebuie să se programeze la analize mai complexe peste o lună. „Am început să plâng, iar mamei i-a picat fața”, își amintește Ilinca de ziua când a simțit pentru prima dată frica că ar putea să moară. Mama a luat-o de mână și a ieșit din birou ca un fulger, aruncându-i medicului că ar fi bine să ia cursuri de empatie.
În timp ce neurologii se întreceau la stabilirea bolii, crizele se întețeau. La început erau câte una pe lună, apoi câte două, câte cinci… „Este de parcă mergi și mereu te împiedici”.

Într-o seară i-a văzut pe părinți cum stăteau într-o cameră și plângeau șoptind: Doamne, ajut-o pe Ilinca să trăiască! Acest lucru a întristat-o și mai mult. Se simțea vinovată pentru îngrijorarea și tristețea lor.
Epilepsia
Într-o zi, medicul i-a spus că are epilepsie. Însă, acest lucru nu trebuie să o sperie. „Ai o formă ce poate fi tratată”, i-a explicat el. Împreună au încercat să înțeleagă de unde pornesc rădăcinile acestei boli, cum a reușit să-i „sape șanțuri” în creier.
Ce este epilepsia
Epilepsia este o boală cronică care apare ca urmare a unei activități anormale în creier. Aceasta este asemeni unei furtuni care duce la convulsii repetate, episoade scurte (de 2-3 minute) de mișcare involuntară ce pot implica o parte a corpului (epilepsie parțială) sau întregul corp (epilepsie generalizată), uneori fiind însoțite de pierderea cunoștinței și a lipsei controlului funcțiilor vezicii urinare. Între aceste crize, persoanele pot și au, de cele mai multe ori, o viață absolut normală.

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, peste 50 de milioane de oameni din întreaga lume au epilepsie, dintre care 6 milioane sunt înregistrate în Europa. Datele Centrului Național de Epileptologie din Moldova arată că 16 din 100.000 de persoane în țara noastră sunt diagnosticate anual cu epilepsie. 1/3 dintre persoanele cu epilepsie suferă de crize epileptice care nu pot fi ameliorate sau controlate cu medicamente, iar la 6 din 10 persoane cu epilepsie nu li se depistează o cauză anumită a apariției bolii.

Cauzele epilepsiei pot fi diferite – de la predispoziția genetică, până la infecții, traume, consecințele unei boli sau tumori cerebrale. Aceasta nu este o boală contagioasă sau psihică. Mai mult, epilepsia nu este „boala neagră”, cum este numită în popor – lucru care și până astăzi duce la discriminarea și stigmatizarea acestor persoane.

Potrivit specialiștilor, 70% dintre persoanele care au epilepsie scapă de convulsii dacă folosesc medicamentele recomandate de medici. Aceste medicamente opresc sau reduc crizele epileptice (clonazepam, timonil, de exemplu) și sunt incluse în lista medicamentelor compensate în Republica Moldova.

Diagnosticul de epilepsie poate fi stabilit doar după cel puțin două crize, cu interval de timp între ele, neprovocate.
Și-a amintit de un incident din copilărie, când a fost lovită cu mingea în spatele capului în timp ce juca baschet. A durut-o. Era o lovitură puternică. A fost ca un mic seism, care a pornit de la cap, a trecut prin tâmple și s-a răspândit prin întregul corp. A urmat o migrenă insuportabilă, după care totul s-a liniștit brusc. Iar incidentul a fost uitat de toți, până în momentul în care neurologul a întrebat dacă a suferit vreo traumă. Brusc amintirea acelui accident a ieșit la suprafață ca o pungă de plastic purtată de valuri.
Cum putem să prevenim cazurile de epilepsie
Se estimează că 25% din cazurile de epilepsie pot fi prevenite. Pentru aceasta, specialiștii în medicină recomandă:
    • evitarea rănilor la cap;
    • îngrijirea perinatală adecvată;
    • scăderea temperaturii copilului atunci când are o febră foarte mare;
    • evitarea consumului excesiv de tutun și alcool.
    Deși epilepsia și-a găsit rândul potrivit în certificatul medical, Ilinca refuza să o accepte. Se încăpățâna să nu bea pastilele care ar fi redus din numărul crizelor. „Sunt sănătoasă”, își repeta. Dar asta a agravat situația și episoadele au devenit aproape zilnice. Nu le mai putea ignora. Unele se limitau doar la starea de împietrire, altele treceau voalat în leșin sau convulsii. „Eu voiam ca toți să-mi spună: «Ilinca, tu ești normală. Tu nu ai ceva groaznic». Dar oamenii nu spun asta și de multe ori reacționează foarte urât…”
    „Boala lui Dracu”
    „Despre boală bunica a aflat mult mai târziu”, povestește Ilinca. Era vara și tânăra se plimba prin grădina bunicii plină cu flori. Într-o clipă a înlemnit. Mușchii mâinii drepte i-au tresărit și a căzut inconștientă. Bunica s-a apropiat îngrozită. „Ce-i cu tine?”, a întrebat-o când Ilinca a privit-o nedumerită. „Probabil te-a deocheat cineva sau s-a uitat urât la tine”, a presupus femeia.

    Când i-au spus că nepoata are epilepsie, a privit-o confuză. Nu știa ce-i asta. A răscolit prin amintiri, prin lista de boli de care a mai auzit pe la vecini, după care a răbufnit: „Ce, boala ceea neagră, boala lui Dracu pe care o are și vecinul de peste gard?”

    Ilinca a râs în hohote, deși simțea un gust amar. Boala pe care nu voia să o accepte căpăta tot mai multe nume sumbre care o învăluiau în anxietate. Se simțea tot mai singură. „Îmi venea să le strig că eu nu am boala Dracului! Eu tot sunt om! Eu sunt înger!”, râde în hohote la aceste amintiri.
    16 din 100.000
    de persoane în țara noastră sunt diagnosticate anual cu epilepsie
    6 din 10
    persoane cu epilepsie nu știu cauza apariției bolii
    La început, bunica căuta remedii din popor. Uneori, mai venea cu agheasmă și cu o crenguță de busuioc și o stropea din abundență peste față, șoptind pe sub nas:
    – Fugi de ochi și de deochi!
    – Ce faci, bunică?
    – Ei, curăț puțin casa, îi răspundea bunica și o mai stropea de câteva ori cu agheasmă.

    „Mă enervam. Mă supăram. Nu voiam să vorbesc cu ea. Apoi mă clocea ca pe un ou, iar eu mă simțeam și mai mult ca o povară. Asta îmi dădea o stare de neajutorare și frică”, mărturisește Ilinca.
    Monstrul ciufulit
    „Epilepsia este numele monstrului care se ascunde în mine. Este flocos, negru și mare”. Anume acest chip i l-a dat bolii care periodic îi reamintește că este puțin altfel, că adesea creierul ei are nevoie de o resetare, motiv pentru care i se răpesc câteva minute. Ilinca spune că cel mai mult o sperie ghearele lungi și ascuțite pe care „monstrul” și le trece prin ea ori de câte ori se plictisește, o simte mai obosită sau grăbită. Știe că nu se poate apăra și nici fugi de el și acest gând o îngrozește.
    După primele crize, visa nopți la rând că este urmărită. „Era destul de înfricoșător – mă temeam că are să mă ajungă, să mă apuce de gât și spună: stai aici. Uneori eram atât de speriată, încât nici nu puteam să mă ridic de pe pat sau să rostesc vreun cuvânt. Tremuram și nu înțelegeam ce-i cu mine”, recunoaște ea. Însă, a ajuns la acel moment când se temea de reacțiile oamenilor poate mai mult decât de crizele epileptice.
    „Du-te și te tratează!”
    Înainte de a-și reveni, are impresia că mama își trece mâna peste părul ei și îi șoptește blând: Ilinca, Ilinca, hai la școală. „Atunci deschid ochii și mă ciocnesc de privirile străinilor care s-au adunat în jurul meu. Sunt minute care parcă au fost șterse din viață, pe care nu le simt, nu le trăiesc și nu le țin minte. Mă ciocnesc de tot felul de priviri în care se citește de la îngrijorare, până la repulsie, ură, dar și frică… nu de mine, ci de boala mea, pe care bătrânii în popor o numesc Boala neagră sau chiar Boala Dracului. Și când îi rostesc numele, nu uită să scuipe scurt și repede, să lovească de trei ori cu pumnul în masă, rostind: Ducă-se pe pustii”, povestește Ilinca.
    Reacțiile oamenilor o fac să creadă că ea s-a transformat în acel monstru. Altfel nu-și poate explica de ce unii îi dau cu piciorul în coapsă cât are convulsii, scuipă în direcția ei sau îi aruncă insulte. De multe ori a fost alungată din transport, fără a o lăsa să-și revină complet.


    „Pleacă, că sperii lumea. Du-te și te tratează!”,
    îi strigă în urmă.
    Cum să ajutăm persoana în timpul unei crize epileptice
    Epilepsia nu este o boală contagioasă. De aceea, nu trebuie să ne fie frică să ne apropiem și să acordăm ajutor, dar și sprijin persoanei care are o criză epileptică.

    Ce trebuie să facem:

    1. păstrăm calmul;
    2. îndepărtăm obiectele din jur care ar putea răni persoana în timpul crizei;
    3. nu încercăm să imobilizăm persoana;
    4. o culcăm pe o parte pe podea, pentru a permite salivei și altor fluide să curgă afară din gură și să nu astupe căile respiratorii;
    5. înlăturăm sau descheiem puțin articolele vestimentare care ar putea să-i îngreuneze respirația;
    6. nu băgăm nimic în gura persoanei, deși în popor se vorbește mult de lingura care nu i-ar permite să-și înghite limba;
    7. nu-i dăm persoanei apă, pastile sau mâncare până nu-și revine complet;
    8. o criză durează în medie 2 minute – cronometrăm timpul. Însă, dacă aceasta durează mai mult de 5 minute, chemăm urgent ambulanța, pentru că ar putea să se dezvolte statutul epileptic – crize epileptice repetate, fără a exista perioade în care persoana își recapătă cunoștința și care ar putea dura de la jumătate de oră până la o zi; acestea ar putea duce la traume cerebrale ireversibile sau chiar deces. De aceea, este nevoie de asistența medicală de urgență;
    9. stăm alături de persoană până își recapătă complet cunoștința.
      Ilinca încearcă să pășească. Picioarele i se împleticesc. Se așază pe o bancă și privește în jur. Răscolește prin minte, să înțeleagă unde mergea și unde se află. Iar creierul devine un șifonier gol, în care nu găsești nimic, deși știi că ai lăsat acolo ceva…

      Simte nevoia de a fi îmbrățișată. Se simte singură și o doare. O doare fiecare cuvânt. O doare că nu este înțeleasă. O doare că în închipuirea unora este altfel. De fapt, este un copil rătăcit și lăsat singur în mijlocul unei lumi speriate, care nu încearcă să o înțeleagă sau să o protejeze. „Atunci îmi simt corpul murdar, urât, bolnav… Îmi vine să urlu și să fug de acolo cât mai departe. Vrei să fii oriunde numai nu acolo”, recunoaște ea și privește într-o parte, încercând să-și sprijine privirea de un punct. Nu-i place să plângă.
      „Eu aud! Sunt vie! Mă doare!”
      O criză a prins-o în timpul unei călătorii cu transportul public. Mâna a început să-i tresară. Nu putea să o oprească. Iar bătrâna care stătea pe scaunul de alături a început să o lovească cu bastonul peste mâini. „Asta acutiza criza, iar eu nu puteam decât să stau cu capul sprijinit de geam. Nimeni nu s-a apropiat să vadă dacă sunt bine. În spate auzeam cum oamenii pariază: «E beată! Nu, e drogată!»”.
      Ține minte și ziua când și-a revenit după o criză epileptică, iar o femeie s-a oprit lângă ea. Ținea de mână un copil și-i spunea: „Vezi, fetița este necurată, da? Într-însa Dracul a intrat, pentru că nu a ascultat. Tu să asculți, că altfel ai să ajungi și tu așa. Vrei? Vezi că nu vrei…”. „Dar eu aud! Sunt vie. Eu tot am emoții și mă doare. Îmi aruncă niște cuvinte care nu sunt despre mine. Sunt frustrările lor cu care lovesc în mine în momentele când eu, de fapt, am nevoie de susținere și de o doză minusculă de empatie”, răbufnește Ilinca. Își strânge pumnii, iar unghiile mici i se înfig în piele, până aceasta se învinețește. Așa încearcă să-și domine fricile și durerea care i se adună când este jignită.
      Îmblânzirea
      Aceste amintiri de multe ori nu o lasă să doarmă. „Flutur mâna în fața ochilor, să alung ca pe o muscă sâcâitoare aceste imagini și voci”. Ca să evite astfel de situații, familia a decis ca Ilinca să fie însoțită mereu de cineva. „Eram ca un copil dus de mânuță la liceu. Aveam 18 ani, dar am ajuns în așa hal!”.

      Într-o zi, însă, și-a spus că s-a săturat de frică și de rutina depresivă. S-a acceptat. A acceptat și monstrul care îi mai dădea câteodată târcoale. A început din nou să zâmbească și să viseze. Deja viitorul avea un contur mai clar. „Am încercat să îmblânzesc monstrul… Dar nu ne-am împrietenit, cel puțin nu ÎNCĂ”, glumește Ilinca.
      Deja de un an nu are convulsii. Cu toate acestea, nu o lasă gândul că într-o zi acestea ar putea reveni. „Voi scăpa de monstru în ziua când am să-l iau de mână. Am să-l duc într-o casă și am să-i zic să stea acolo cuminte și să mă aștepte. Iar eu mă voi îndepărta grăbită și îmi voi vedea de vise”, recunoaște ea. Iar realizarea acestor vise i se pare tot mai posibilă, după ce medicul i-a confirmat că episoadele ar putea să nu se mai repete.
      Încă trei ani va face analize periodice, va lua pastile și apoi ar putea „să se despartă de monstrul ei flocos”. „Iar dacă peste mulți ani va reveni, am să-l percep ca pe o criză economică, dar deja ne vom cunoaște și poate ne vom înțelege mai bine”, zâmbește Ilinca. Abia așteaptă să vină ziua când are să escaladeze Everestul. Are să ajungă sus, sus, în vârf. Va inspira adânc aerul rece și se va simți, în sfârșit, liberă și fericită.
      P.S. Numele protagoniștilor sunt schimbate. Acesta-i conceptul proiectului „Printre noi”. Cu ajutorul anonimatului vrem să le oferim personajelor mai multă libertate, voce mai puternică, iar cu viețile lor să se identifice și alții care sunt printre noi.
      Text de Tatiana Beghiu
      A editat Marta Sterpu
      Voce: Oana Rusu
      Ilustrații: Irina Cleșcenco
      Editare video: Ernest Todiev
      Acest proiect este realizat cu susținerea financiară a Ambasadei Regatului Țărilor de Jos.
      Pe măsură ce în orașe apar tot mai multe luminițe și reclame iar lista de cadouri devine tot mai lungă, devenim tot mai nostalgici, gândurile ne zboară spre o iarnă albă, ca la bunica în sat, parcă auzim deja urătorii la poartă și ne imaginăm sărbătorile petrecute la gura sobei. Cartea Annei Timotin, Amintiri, reușește să evoce acele momente care ne fac pe toți nostalgici.  Anna locuiește în Canada din 2012 împreună cu familia ei – soțul și cei 3 copii. Lucrează într-o companie din domeniul telecomunicațiilor, însă cititul a fost pasiunea și refugiul ei de când se știe. A început să scrie fără un plan clar despre ce va face cu acele cuvinte înșirate pe hârtie (adică pe desktop). Uneori, în timpul zilei, îi veneau amintiri din copilăria ei din satul Puhoi și le scria. 
      „Am încercat să creez o relație între mine, cea care eram acolo, în sat, și dădeam de mâncare la porci, și eu care sunt aici într-un meeting (întâlnire) și toți vorbesc cu guys, let’s keep it simple (să păstrăm lucrurile simple). Simplitatea are o altă conotație pentru mine.”
      Unele povestiri sunt concepute ca dialog între Anna cea adultă și Ana – fetița dintr-un sat din Moldova.

      Scrisul ca proces terapeutic

      Anna practică meditația de mulți ani, iar curiozitatea față de sine și ceilalți au determinat-o să citească mai multe cărți de psihologie și dezvoltare personală. Cartea a apărut pe măsură ce ea a început să-și schimbe atitudinea față de trecutul ei, să accepte și să integreze mai ales părțile grele ale copilăriei.  Își amintește, de exemplu, cum mergea cu mama ei la Chișinău să vândă brânză și îi era rușine să stea la colț de stradă cu lactatele. Acum simte nostalgie când își amintește de acele dimineți. „Mi se pare important să evoluăm, să putem să ne uităm înapoi și să nu mai simțim durere sau ură”, spune Anna. Și relația cu tatăl ei, care n-a fost întotdeauna bună, s-a transformat prin această carte. Deși acum nu comunică, Anna îi spune că-l iubește prin intermediul cărții.

      Publicarea unei cărți când nu ai editor

      Anna a scris treptat povestirile, atunci când se simțea pregătită să intre în anumite amintiri. Apoi i-a venit ideea să lege acele istoriare din copilărie într-un volum. Nu avea idee cum se publică o carte, dar a început să se documenteze, apoi să trimită manuscrisul mai multor edituri. A primit mai multe refuzuri, simțea reticență pentru că e debutantă, dar și pentru că începuse pandemia și mai multe edituri au oprit publicările. La editura Siono, care i-a publicat cartea, a ajuns prin recomandările unor autori contemporani pe care îi admiră.
      „M-am trezit dimineața, pe 8 martie 2020, cu mai multe postări ale editurii cu cartea mea. Nu-mi venea să cred că există cartea fizic undeva.”
      Coperta cărții e ilustrată de Mihu. Autoarea îi admira de mult munca, iar stilul lui i s-a părut potrivit pentru cartea ei de povestiri. Printre lucrările lui, a găsit o imagine în care s-a regăsit, în special în ochii desenați de artist.  Deși Amintiri a fost publicată la o editură din România, autoarea nu a vrut să renunțe la regionalisme, pentru ea fiind importantă autenticitatea graiului. Anna se bucură de fiecare dată când primește reacții de la cititori. O emoționează cel mai mult când cineva îi spune că datorită cărții a reușit să-și amintească de propria copilărie. Majoritatea cititorilor ei sunt tot din diasporă. 

      Integrarea în Canada cu bucățica de Moldovă în suflet

      Anna spune că se simte acasă în Canada, rezonează cu simplitatea de acolo. Îi place că nu e judecat felul în care se îmbracă sau pentru marca mașinii. Își dă seama cât de mare era presiunea asupra sa și a părinților ca ograda să arate perfect înainte de săr bători, deși era un efort financiar considerabil să cumpere vopsea pentru casă și garduri, cu gândul la „ce-o să zică satul”.  Totuși, din cultura moldovenească îi lipsesc căldura și deschiderea oamenilor, pe care în Canada poate să le primească după un proces lung în care câștigă încrederea cuiva. 
      „Am pus o bucățică de Moldovă în valiză și am plecat. Deși m-am adaptat aici, bucățica asta o s-o păstrez în suflet toată viața.”
      Anna a păstrat unele tradiții din familie: icoana cu prosop în colț, în sufragerie, cozonacul de Crăciun și de Paște și mersul la biserică. „Vara mă duc la zeci de kilometri să culeg vișine pentru cornulețe”, spune Anna, căreia îi place să-i răsfețe pe cei trei copii ai săi cu dulciurile copilăriei ei din Moldova. Anna a reînceput să scrie acum câteva luni, iar acum e aproape de finalul altei cărți. 

      Fragment din povestirea „Porcul” din volumul Amintiri

      Săraca mamă, era cu mare răspundere în ziua de tăiere a porcului. Focul din sobă urla, parcă luat la întrecere cu sfîrîitul jumărelor din ceaunul mare. Tata, de felul lui, aprins ca para focului cînd nu găsea o cratiță sau te miri ce, era mereu în vederea mamei. Să nu îi lipsească nimic. Carnea din casa mare trebuia pusă la calea ei, cum zicea mama. Și cînd avea 3 secunde libere, alerga acolo să mai arunce cîteva bucăți de slănină în sare multă, apoi în borcan. O zi de iarnă e scurtă. Cînd soarele zgîrcit de căldură se pregătea să dispară, nici urma porcului nu mai rămînea. Bărbații, ale căror urechi, nasuri și obraji erau de același roșu bordeaux, își lăsau hainele grele la ușa de la intrare și își găseau un loc în jurul mesei. Pe mușamaua mesei răsăreau farfurii. Răsăreau. Pentru că mîinele mamei nu se vedeau în viteza cu care le punea pe masă. Cîteva farfurii adînci cu jumări scăldate în grăsimea lor. Ceapa și usturoiul căpătau culoarea cărnii în care au fost la rîndul lor amestecate. Jumări împărțite în două categorii, pe care le cunoșteai decît cînd furculița le aducea în gură. Cu mai multă carne sau cu mai multă slanină. În mijlocul mesei de un verde, roșu și un amestec între aceste două culori alături de fire de leuștean și mărar erau frumos așezate murăturile. Pîinea albă, coaptă cu o zi înainte, cerea să fie amestecată cu zeama jumărilor. Un amestec de prospețime și bunătate pentru papilele gustative. Care mai apoi se răcoreau cu un vin rece. Un vin bordeaux. Peste geamul care dădea în întunericul nopții era ajunul Crăciunului. Un Crăciun ortodox pe stil vechi, sărbătorit după Anul Nou. Un Crăciun sărbătorit din carnea porcului. Fotografii: arhiva Annei Timotin 
      Și în acest an, membrii echipei maib s-au mobilizat pentru a aduce magia sărbătorilor de iarnă în sufletele celor mici, dar cu visuri mărețe. Moș Crăciun și ajutorii săi au ajuns de această dată la Gimnaziul Cristești din raionul Nisporeni, o școală mică cu doar 85 de elevi și mult prea puțini învățători și profesori. Lipsa acestora este resimțită cel mai mult de picii din clasele primare. Svetlana Secrieru este învățătoarea care desfășoară ore simultan cu cei 19 elevi cu vârste cuprinse între 7 și 9 ani. Chiar dacă nu dispune de echipamente digitale, care i-ar asigura un proces educațional mai ușor, cu resurse didactice minime Svetlana, ca și restul profesorilor din gimnaziu, depune eforturi maxime pentru a le oferi copiilor cele mai valoroase cunoștințe în cea mai captivantă și interesantă manieră. „Situația elevilor mei este foarte critică, din motivul condițiilor defavorizate pe care le au: părinți neangajați, invalizi, copii care provin din familii monoparentale etc. Acești copii așteaptă magia sărbătorilor de iarnă cu mare speranță în suflet și fiecare cu dorința de a primi darul Moșului. Ei nu știu că școala noastră are deficit bugetar și daruri nu avem pentru ei, iar părinții nu le pot oferi această magie din cauza zilelor grele și scumpirilor la care nu le pot face față”, este doar o parte a mesajului recepționat de la Svetlana, rânduri care au sensibilizat angajații maib și ne-au inspirat să le creăm copiilor emoții de sărbătoare, demonstrându-le că magia sărbătorilor de iarnă există, la fel ca și Moș Crăciun și sacul său fermecat plin de daruri. Zeci de cutii cu dulciuri, articole de papetărie, dar și tehnică extrem de importantă pentru procesul educațional – două imprimante, două calculatoare și două proiectoare moderne s-au regăsit în desaga Moșului maib. Darurile au fost apreciate de elevi, dar și de cadrele didactice ale instituției, care au menționat că nu s-au așteptat ca Moșul să fie atât de generos în acest an. „Echipa maib a fost dintotdeauna un exemplu de mărinimie, implicându-se an de an în diverse proiecte de responsabilitate socială. De această dată ne-am propus să vedem magia sărbătorilor de iarnă prin ochișorii micuților din Cristești, investind în educația lor prin echipamente digitale care să faciliteze procesul educațional, dar și ajutându-l pe Moșu’ să ajungă la cât mai mulți copii cuminți. Exprim toată admirația față de angajații băncii care au contribuit ca în această iarnă numărul faptelor bune să crească în comunitate”, a menționat Iulia Bogușevschi, Șefă a Comunicării Corporative maib. „Sărbătorile de iarnă mereu au un farmec aparte pentru fiecare din noi, iar atunci când împărtășești din bucurie emoțiile se amplifică. În special copii sunt cei cei îl așteaptă pe Moș Crăciun și este atât de magic când visele se realizează. Maib susține diverse proiecte de responsabilitate socială, fiind un exemplu bun de generozitate cu impact asupra dezvoltării durabile a comunității, cu rezultate frumoase pe termen lung”, a completat Mariana Lazăr, Directoarea Sucursalei Nisporeni. „Aceste donații le vor permite copiilor să participe la ore cât mai interactive, interesante, moderne și atractive. Suntem recunoscători pentru că ați adus zâmbet elevilor în ajunul sărbătorilor de iarnă și promitem ca eforturile noastre în această direcție să nu înceteze. Vă mulțumim din inimă și vă suntem profund recunoscători”, a adăugat Svetlana Secrieru, învățătoare a claselor primare, Gimnaziul Cristești. Faptele bune sunt o tradiție frumoasă în cadrul maib, pe care an de an angajații băncii tind să o valorifice în beneficiul celor cu posibilități mai modeste. În campaniile anterioare de Crăciun angajații maib au acordat suport Casei Angelus a Fundației Hospice Angelus, copiilor din Secția Pediatrie, dereglări metabolice, malnutriții și reanimare a Spitalului „Emilian Coțaga”, copiilor internați în cadrul Institutului Oncologic, celor care provin din familii defavorizate etc. La fel, o bună parte dintre angajații băncii redirecționează 2% din impozitul pe venit pentru susținerea organizațiilor non-guvernamentale și acționează cu grijă și responsabilitate în comunitate. Menționăm că în 2021 maib a implementat un șir de proiecte de responsabilitate socială corporativă care sprijină educația, inclusiv educația financiară, arta, sportul, sănătatea și tradițiile țării.  
      Pentru ca mașina să nu vă joace festa în vremea rece a anului, aceasta trebuie pregătită corespunzător. Automobiliștii mai experimentați spun că și o simplă pregătire pentru sezonul rece nu numai că va minimiza deteriorarea mașinii și va prelungi durata exploatării, dar va face și funcționarea acesteia mai plăcută și mai sigură. Anume în această perioadă există o mulțime de factori de risc, cum ar fi înghețurile, schimbările bruște de temperatură, ghețușul sau poleiul și puținele ore de lumină, care ar putea deveni adevărate încercări pentru nervii șoferilor.  

      Șapte pași de pregătire a automobilului

      1. Schimbă anvelopele Primul pas în pregătirea automobilului pentru sezonul de iarnă la care se gândesc toți, chiar și cei care nu au mașini, este schimbarea anvelopelor. Și nu dau greș. Schimbarea anvelopelor este un pas obligatoriu. Regulamentul circulației rutiere nu indică o dată fixă pentru asta, însă prevede prezența anvelopelor de iarnă în cazul în care pe carosabil este zăpadă, gheață sau polei. Deci, este de la sine înțeles că acestea trebuie schimbate în intervalul dintre sfârșitul lui octombrie și începutul lui decembrie.  Mai mult, experții spun că o anvelopă de iarnă trebuie schimbată atunci când temperatura medie zilnică scade la 7-8 grade. Deși este un lucru știut, reamintim că anvelopele de vară în sezonul rece își pierd din calitatea aderenței și astfel circulația cu acestea devine periculoasă. Deși sunt în vogă anvelopele „all seasons”, unii specialiștii sunt rezervați față de acestea, pentru că, potrivit lor, sunt concepute pentru țările care sunt relativ mai calde pe tot parcursul anului, cum ar fi  Spania sau Italia. 2. Verifică acumulatorul (bateria) Principala „problemă” de iarnă a mașinii este bateria, deoarece solicitarea acesteia crește ca urmare a multor porniri a dispozitivelor, cum ar fi încălzirea. Experții recomandă șoferilor să verifice starea acestui sistem la un service autorizat.  Dacă optezi să faci această procedură de unul/una singur/ă, atunci verifică cantitatea și densitatea electrolitului și reîncărcă-l dacă este necesar. Dacă bateria nu se încarcă bine și densitatea electrolitului este mai mică de 1,27 g/cm3, merită să înlocuiți bateria. În caz contrar, mașina se poate bloca în orice moment.  Durata de viață a unei baterii standard este de 3-5 ani, după care ea trebuie pur și simplu înlocuită. De asemenea, înainte să vină înghețurile, ar fi bine să fie verificate bujiile, injectorul și generatorul. 3. Verifică sistemul de frânare Atunci când pregătești mașina pentru iarnă, este necesar să efectuezi un diagnostic complet al sistemului de frânare, inclusiv ABS, TCS și ESP, susțin specialiștii. Ar trebui să verifici plăcuțele și discurile și furtunurile de frână, iar, dacă este necesar, să le înlocuiești. Dacă în timpul frânării se aude un zgomot sau vibrații, iar mașina „se trage” în lateral, contactează un service auto. De asemenea, înainte de sezonul rece, merită să verifici lichidul de frână. Șoferii experimentați acordă atenție culorii și mirosului acestuia. Potrivit lor, în mod normal, de cele mai multe ori acesta miroase a alcool. Culoarea neagră și mirosul de „ceva ars” indică faptul că lichidul trebuie schimbat. 4. Verifică farurile Verifică dacă toate farurile funcționează. Dacă ai becuri nefuncționale, înlocuiește-le, apoi reglează toate luminile. Acest lucru se poate face la orice centru de service care are echipamente pentru controlul fasciculului luminos. Dacă există zgârieturi pe suprafața farurilor, îndepărtați-le folosind lichidele de lustruire. 5. Verifică sau înlocuiește ștergătoarele de parbriz Deoarece iarna vizibilitatea este redusă, trebuie să ai grijă de ștergătoarele de parbriz. Experții auto spun că șoferii nu ar trebui să economisească, ci să opteze pentru cele de sezonul de iarnă, care sunt fabricate din materiale plastice rezistente la îngheț și îndepărtează bine zăpada. În general, se recomandă înlocuirea periilor ștergătoarelor la fiecare 6-12 luni. Prețul unui set de ștergătoare de parbriz pornește de la 200 de lei. 6. Schimbă lichidul de parbriz Toți șoferii știu că iarna se folosește un tip de lichid care nu îngheață, fiind eficient și la temperaturi mai mici de -20 de grade Celsius. O butelie de cinci litri de astfel de lichid costă de la 50 până la 100 de lei, în funcție de producător, deși poți să găsești și un recipient de un litru la prețul de 160 de lei.  7. Antigelul Antigelul este cel care protejează motorul și radiatorul, pentru că modifică punctul de îngheț al apei. Cu toții ținem minte lecțiile de fizică – atunci când apa îngheață și devine solidă, ea își mărește volumul. Deci, dacă șoferii nu vor turna antigel, există riscul spargerii blocului motorului. Lichidul antigel se schimbă o dată la doi ani maxim. Prețul unui recipient de 5 litri pornește de la 300 de lei. 

      Ce trebuie de păstrat în mașină pe timp de iarnă 

      Este important ca șoferii să plece la drum cu unele materiale și echipamente ce pot fi folosite în situații dificile. Printre acestea figurează:
      • lopată;
      • racletă;
      • spray pentru îndepărtat gheața de pe parbriz;
      • cabluri curent;
      • cablu de remorcare; covorașe de cauciuc cu borduri înalte.
      Un pachet de iarnă cu accesorii auto care conține o lopată extensibilă, perie cu racletă telescopică, spray pentru parbriz și cabluri de curent 400A costă 841 lei. Un cablu de remorcare costă o sută de lei (patru metri), iar covorașele de cauciuc cu borduri înalte costă de la 331 lei.

      Cinci sfaturi de la automobiliștii experimentați:

      1. Nu călători cu rezervorul pe jumătate gol. La temperaturi sub zero, pe pereții rezervorului se formează condens din cauza schimbărilor de temperatură. Apa se va prelinge la fund, va intra în pompa de combustibil și apoi în sistemul de alimentare.
      2. Înlocuiește covorașele din salonul automobilului cu cele de cauciuc. Covorașele din textile absorb umiditatea și pot putrezi din cauza zăpezii topite. În schimb, cele din cauciuc se curăță ușor și nu necesită nicio întreținere specială.
      3. Folosește doar perii și raclete speciale pentru curățarea de gheață a mașinii. Nu trebuie să cureți gheața cu obiecte dure improvizate – acestea vor zgâria sticla și stratul de lac și vopsea. Și dacă la început parcă nu se observă, cu timpul, în aceste microfisuri se va infiltra umiditatea și praful.
      4. Înainte de a parca mașina pe o perioadă mai lungă, las-o să se răcească treptat. În funcție de temperatura exterioară, cu 5-10 minute înainte de a opri motorul, opriți încălzitorul menținând însă fluxul de aer. Și când ați coborât deja din mașină, deschideți ușile pentru ventilație. Acest lucru va reduce concentrația de umiditate în interior și va preveni aburirea geamurilor.
      5. Și în final, întrebarea care divizează automobiliștii în două tabere: trebuie de încălzit motorul sau nu înainte de a porni la drum? Ambele tabere aduc argumente în susținerea poziției lor. Cum de procedat?

      Citește și: Vrei să-ți cumperi un automobil nou? Ce trebuie să știi când îți alegi mașina

      Potrivit unui note de la Uniunea Conducătorilor Auto din Moldova, adevărul este, în mod tradițional, pe la mijloc. „De exemplu, ai venit într-o dimineață geroasă la mașina care te așteaptă, ai pornit-o, ai pornit sistemul de încălzire a scaunelor, lăsând motorul să lucreze pentru câteva minute. În acest timp, este logic, de exemplu, să cureți mașina de zăpadă sau să verifici farurile. Apoi pornești la drum, ușor și ordonat, ținând minte că turațiile prea mici sunt la fel de dăunătoare ca și cele prea mari. Prin urmare, ținem acul turometrului în mijlocul scalei și la început încercăm să nu fim rapizi. Așa va fi mai ușor pentru motor, se va atinge temperatura de funcționare mai repede, iar transmisia automată (dacă este disponibilă) va dura mai mult”, menționează cei de UCAM.  
      Un grup de deputați a propus un proiect de lege prin care să fie schimbate criteriile de selecție a candidaților la funcția de Procuror General, dar și la funcția de procuror-șef în procuraturi specializate. Inițiativa, semnată de un grup de deputați PAS în frunte cu președinta Comisiei Juridice, Olesea Stamate, vine să extindă criteriile care până acum deschideau calea la aceste funcții doar celor cu activitate în sistemele procuraturii și altor tipuri de juriști. Totuși, experții CAPC spun că inițiativele au nevoie de mai multe ajustări. Aceștia atenționează că schimbările frecvente sau peste noapte a legislației nu sunt tot timpul binevenite, deoarece cauzează instabilitatea legislativă.

      Cine poate fi procuror

      Practic, vitrina acestui proiect de lege este schimbarea criteriilor de bază pe care trebuie să le întrunească un candidat la funcția de Procuror General. În prezent, legea din 2016 cu privire la procuratură menționează că un candidat la funcția de procuror:
      • are o experiență profesională de cel puțin 10 ani în domeniul dreptului, dintre care cel puțin 5 ani în funcția de procuror, judecător sau avocat, în R. Moldova;
      • deține cetățenia Republicii Moldova;
      • cunoaște limba de stat;
      • în privința ei nu este instituită o măsură de ocrotire judiciară;
      • are diplomă de studii superioare de licență și diplomă de studii superioare de master în domeniul dreptului sau un alt act de studii în domeniul dreptului echivalent acestora, recunoscut de structura abilitată pentru recunoașterea și echivalarea actelor de studii și calificărilor;
      • se bucură de o reputație ireproșabilă;
      • nu i-a fost constatată vinovăția pentru săvârșirea unei infracțiuni;
      • este aptă din punct de vedere medical pentru exercitarea funcției de procuror;
      • are calități manageriale;
      • în ultimii 3 ani până la anunțarea concursului nu a fost membru și/sau nu a desfășurat activități cu caracter politic în cadrul unui partid politic sau al unei organizații social-politice;
      • în ultimele 6 luni nu a deținut calitatea de membru al Consiliului Superior al Procurorilor.
      Deputații PAS propun modificarea primei cerințe, și anume că acea experiență de minim 10 ani poate fi obținută inclusiv în jurisdicții străine, cum ar fi în organizații internaționale. Asta deschide practic ușa și candidaților din diasporă, care nu au activat în Republica Moldova. „Oportunitatea alegerii unui Procuror General «din afara sistemului», inclusiv din afara țării, este la decizia politicului, care își asumă aceste riscuri în final. Însă, acest fapt nu trebuie să ducă la revizuirea mecanismelor conceptuale de selectare și accedere în funcția de procuror existente la moment”, concluzionează Viorel Pîrvan, coordonator de proiecte al CAPC.

      Procurorul general interimar

      La desemnarea unui Procuror General Interimar, autorii intenționează să introducă aceleași criterii precum cele menționate la funcția de Procuror General – adică să fie posibil de desemnat și pe cineva cu experiență de lucru în afara Republicii Moldova. Experții CAPC menționează însă că legea trebuie să prevadă modalitatea de selectare a candidatului la funcția de Procuror General interimar, întrucât autorii doar fac trimitere la condițiile de numire ale unui Procuror General, spunând că cel interimar trebuie să respecte aceleași condiții. Totodată, autorii introduc și o prevedere ce se referă la condițiile în care încetează interimatul funcției de Procuror General, prevederi care nu existau în prezent. Astfel, se stabilește că interimatul încetează în următoarele circumstanțe:
      • la data semnării de către președinte în condițiile legii a unui Procuror General;
      • la expirarea a 12 luni de asigurare a interimatului. În aceste condiții, timp de un an, dacă nu a fost numit un Procuror General, CSP va selecta și propune un alt procuror pentru a asigura interimatul funcției de Procuror General;
      • la propunerea CSP, printr-un decret al președintelui Republicii Moldova.
      Experții consideră că aceste condiții trebuie completate de autori. „Pornind de la faptul că în art. 17 se reglementează aspecte privind încetarea interimatului funcției de Procuror General, considerăm oportun de a stabili exact în Lege toate temeiurile de drept care pot duce la încetarea interimatului”, precizează ei.

      Modificări la procuraturile specializate

      Condițiile pentru a candida la funcția de procuror-șef al procuraturii specializate sunt similare cu condițiile de a candida la funcția de procuror, existente actualmente în art. 20 din Legea nr. 3/2016, cu unele excepții. Însă, autorii au exclus două prevederi importante:
      • a absolvit cursurile de formare inițială a procurorilor în cadrul Institutului Național al Justiției sau, în cazul persoanei care are vechimea în muncă necesară pentru a fi numită în funcția respectivă, a susținut examenul în fața Comisiei de absolvire a Institutului Național al Justiției;
      • nu are, în ultimii 5 ani, în cazierul privind integritatea profesională, înscrieri cu privire la rezultatul negativ al testului de integritate profesională.
      În ce privește cursurile de formare inițială a candidaților la funcția de procuror, inclusiv susținerea examenului în fața Comisiei de absolvire a Institutului Național al Justiției (pentru anumiți candidați), aceasta reprezintă o condiție obligatorie pentru numirea în funcție, prevăzută expres în art. 13 din Legea nr. 152/2006 privind Institutul Național al Justiției. „Propunerea autorilor contravine normelor existente și sistemului creat de accedere în funcția de procuror și, prin urmare, nu ar trebui acceptate de Legiuitor”, menționează autorii opiniei. La fel, experții spun că excluderea referitoare la testul de integritate este total lipsită de logică. „Nu cunoaștem dacă acestea sunt erori tehnice la elaborarea textului proiectului sau asta e intenția autorilor. Indiferent de cauză, în viziunea noastră, astfel de abordare nu poate fi acceptată”, spune Viorel Pîrvan, coordonator de programe CAPC. Acesta menționează că cursurile de formare inițială a candidaților la funcția de procuror, inclusiv susținerea examenului în fața INJ, reprezintă o condiție obligatorie pentru numirea în funcție, iar admiterea candidaților care au fost vizați în dosare de corupție va eroda încrederea în instituția procuraturii, mai ales că una din procuraturile specializate este anume Procuratura Anticorupție.

      Alte modificări radicale

      Potrivit legii cu privire la procuratură, absolvenții Institutului Național al Justiției care doresc să devină procurori beneficiază de proceduri de promovare în carieră. Astfel, după absolvire, candidații pot participa la concursuri în funcție de locurile vacante anunțate în următoarele trei luni. De regulă, la concurs sunt scoase mai multe poziții. Pentru a participa la concurs, un candidat la funcția de procuror sau procurorul trebuie să fie inclus în prealabil în Registrul candidaților pentru suplinirea funcțiilor vacante, ținut de către secretariatul Consiliului Superior al Procurorilor. Registrul este public și se plasează pe pagina web oficială a Consiliului Superior al Procurorilor. Colegiul pentru selecția și cariera procurorilor din subordinea Consiliului Superior al Procurorilor îi apreciază pe toți candidații înscriși în Registru în baza criteriilor prevăzute de legea cu privire la procuratură și conform regulamentului aprobat de Consiliul Superior al Procurorilor. Punctajul total obținut se obține din punctajul acordat de Colegiu și din nota de la examenul susținut în fața Comisiei de absolvire a Institutului Național al Justiției (sau rezultatul evaluării profesionale în cazul carierei procurorilor). În rezultat, avem o listă a candidaților / procurorilor în ordine descrescătoare conform punctajului obținut. În momentul în care apar funcții vacante de procuror sau funcții de promovare/transfer, subiectul interesat depune cerere cu indicarea concretă a funcției pentru care candidează (poate indica mai multe funcții). Astfel, cei care au un punctaj mai mare sunt primii care își aleg funcțiile scoase la concurs. În principiu, acest mecanism asigură în prezent accederea celor mai buni candidați. „Autorii proiectului de lege nu au doar intenția de a exclude posibilitatea de alegere a funcțiilor, dar au ca obiectiv principal excluderea de facto a procedurii actuale de selecție a candidaților la funcția de procuror și de carieră a procurorilor”, menționează Viorel Pîrvan, coordonator de proiecte CAPC. Totodată, în nota informativă, autorii proiectului de lege notează că prin modificarea art. 24 din legea cu privire la procuratură se dorește fortificarea rolului Consiliului Superior al Procurorilor. Astfel, anume CSP va deveni instituția principală care apreciază candidații, fără a se limita la punctajul acordat de către Colegiul pentru selecția și cariera procurorilor. „În speță, prin aceste modificări, Colegiul pentru selecția și cariera procurorilor pierde rolul pentru care a și fost instituit”, explică Pîrvan. În concluzie, autorii opiniei afirmă că atunci când se fac modificări la legislație, acest lucru trebuie făcut într-un proces coordonat și planificat, pentru ca toate modificările legislative să aibă loc într-un proces previzibil, care să rămână în vigoare, fără schimbări structurale, pentru o perioadă de mai mult de 2-3 ani (de preferat, un mandat întreg al actorilor implicați).
      Feromonilor li se atribuie proprietăți uimitoare, iar dacă vei da la căutare acest cuvânt, cel mai probabil vei găsi zeci de anunțuri despre loțiuni sau parfumuri miraculoase ce sporesc atracția sexuală. Dar ce sunt feromonii și ce legătură au cu atracția sexuală umană?

      Hormoni externi

      Feromonii sunt un cocktail chimic, substanțe cu un miros specific, ce au un rol important în comunicarea dintre membrii unei specii de animale. Cu ajutorul feromonilor, animalele pot transmite diverse semnale: marchează teritoriul, comunică despre pericole, își pot găsi partenerul pentru reproducere. Datorită specificului lor, feromonii sunt numiți deseori „hormoni externi”, pentru că au proprietatea să influențeze comportamentul membrilor speciei stârnind reacții involuntare.  De exemplu, furnicile elimină feromoni ai stresului pentru a-i atenționa pe ceilalți membri ai coloniei despre pericolele din apropiere. De asemenea, furnicile pot elimina feromoni pentru a aduce ceilalți membri ai coloniei la locul unde au găsit mâncare.  La unele specii de animale, feromonii semnalează începutului perioadei fertile și pregătirea indivizilor de reproducere, provocând astfel excitația. De la acest fapt și pornesc multiple mituri despre feromonii umani și cum ne putem „adulmeca” potențialii parteneri sexuali.  

      Feromoni umani

      Prezența feromonilor la diverse specii de animale ne poate face să credem că și corpul uman elimină feromoni, teorie pe care multe companii și-au construit afaceri de succes. Această teorie ar fi susținută de prezența în nasul uman a organului vomeronazal pe care îl au animalele și al cărui funcție este să depisteze feromonii. Studiile recente, însă, arată că acest organ și-a pierdut funcțiile la oameni pe parcursul evoluției, pentru că nu ar exista o cale neurală ce ar permite transmiterea informației spre creier.  Cei care continuă să susțină ideea despre existența și funcționarea feromonilor umani se bazează pe o serie de studii care au avut drept subiect de cercetare transpirația umană. În 1976, cercetătorul Russell M.J. a pus 13 femei și 16 bărbați să poarte tricouri timp de 24 de ore fără să facă baie sau să folosească deodorante. Mai apoi participanții la studiu trebuiau să miroase tricourile, sarcina fiind să identifice propriul tricou și să ghicească care dintre cele două mirosuri rămase provenea de la un bărbat. Nouă dintre cele 13 femei și 13 dintre cei 16 bărbați au îndeplinit corect ambele sarcini. Rezultatele au convins cercetătorul că nasul nostru se descurcă cel puțin cu misiunea de a identifica sexul după mirosul corpului. Cercetările mai noi însă arată o altă perspectivă. Un experiment asemănător cu cel descris mai sus a demonstrat că transpirația unui bărbat este mai ușor de identificat din simplul motiv că mirosul este mult mai puternic și distinct. În același timp, toți respondenții, atât bărbații cât și femeile, au clasificat mirosul eliminat de bărbați ca fiind mai intens și mai puțin plăcut. Astfel, a fost ruinat mitul că mirosul eliminat de corpul uman ar avea vreo legătură cu atracția sexuală.

      Mirosul iubirii 

      Probabil acum te întrebi ce se conține în sticluțele pe care scrie „feromoni” și care îți promit să te facă irezistibil/ă pentru sexul opus. Cel mai probabil, cuvântul „feromoni” de pe etichetă este doar o capcană de marketing, iar în interior vei găsi doar substanțe odorizante sintetizate chimic. În cel mai bun caz, produsele ce conțin „mirosul iubirii” te-ar face atractiv/ă doar pentru femelele porcilor. Asta pentru că în lista de ingrediente se conține androstenona și androstenolul prezenți în saliva mistreților masculi, substanțe descoperite și la oameni. La aceste substanțe reacționează femelele mistreț în perioada fertilă. Totuși, mirosul contează, însă într-o altă manieră. Într-o serie de experimente, s-a ajuns la concluzia că mirosurile funcționează în asociere. Astfel, a fost posibil ca șoarecii care au fost învățați să asocieze mirosul cărnii descompuse cu fertilitatea femelei, continuau să aleagă femelele care emanau un astfel de miros. Asta ar explica de ce îți place atât de mult mirosul persoanei pe care o iubești sau de ce îți place la nebunie un miros care se asociază direct sau indirect cu prima dragoste. În cazul oamenilor, mecanismul este altul – nu mirosul specific provoacă atracția, ci atracția te face să preferi un anumit miros.   

      Cariera mea în jurnalism a început în 2021 la Moldova.org. La început m-am aventurat în subiecte legate ecologie și educație sexuală. Apoi, am devenit creatoare de conținut pentru contul de TikTok Moldova.org. Pe lângă asta, hobby-ul meu, fotografia, s-a dovedit o abilitate utilă pentru ilustrarea propriilor articole, dar și ale colegilor.

      Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

      Advertorial