Jurişti ai Armatei SUA în vizită la Ministerul Apărării Un grup de experţi din cadrul serviciului juridic al Armatei SUA efectuează, în perioada 25-27 iunie, o vizită […]
Președintele Parlamentului, împreună cu omologii săi din Georgia și Ucraina, efectuează, în premieră, o vizită trilaterală în SUA Președintele Parlamentului Andrian Candu, împreună cu omologii săi din Georgia și Ucraina, efectuează, în premieră, o vizită trilaterală […]
Vicepreședinte PD: Nu putem interveni în actul de justiție Mai devreme sau mai târziu, partenerii de dezvoltare ai Republicii Moldova vor înțelege că PDM a procedat corect […]
Cinci tineri, condamnaţi la închisoare, după ce au spart sediile a patru școli din Străşeni şi Criuleni Cinci tineri au fost condamnaţi la pedepse cuprinse între 6 şi 12 ani închisoare, după ce au spart […]
Secretar de stat al Ministerului Justiției: Prin invalidarea alegerilor a fost creat un precedent foarte periculos Secretarul de stat la Ministerul Justiției Nicolae Eșanu susține că prin invalidarea alegerilor a fost creat un precedent […]
Moldovean convertit la islam L-am căutat pe Anatolii cam o săptămână. A fost un exercițiu de răbdare. Aveam careva așteptări de la […]
Poporul gândește // Nu votăm politicianul care are multe pancarte și face agitație L-am găsit pe al treilea avocat al campaniei noastre, Petru Cenușă, în plină muncă, în grădină. Dădea cu […]
Filip a invitat, la Washington, companiile americane să participe la privatizarea Moldtelecom și Air Moldova Oportunitățile investiționale din Republica Moldova au fost discutate luni la Washington. Masa rotundă „Oportunități economice și investiționale în […]
Protest în fața Primăriei față de invalidarea alegerilor locale din Chișinău. Protestatarii scandează „Jos mafia” // VIDEO Susținătorii lui Andrei Năstase s-au adunat în fața Primăriei Chișinău pentru a protesta față de invalidarea alegerilor locale […]
Grijă pentru blănoși: intervenții în Nisporeni și Ungheni, 154 de animale sterilizate și 3,3 tone de hrană colectate
Tot mai mulți moldoveni sunt interesați de oportunitățile profesionale de acasă: peste 1000 de persoane s-au înscris la Târgul Online de Cariere pentru Diasporă
Grijă pentru blănoși: donează hrană pentru animalele fără adăpost pe 23 și 24 mai, în magazinele Kaufland
La Buiucani s-a deschis Taproom by Litra & Friends — un pub nou cu bere artizanală și smash cheeseburgeri autentici
Grijă pentru blănoși: Alga lansează campania de sterilizare și vaccinare gratuită pentru animale din Nisporeni și Ungheni între 11-16 mai
Lacune în justiție și educație tabuizată. Ce a descoperit noul raport al Coaliției Naționale „Viața fără Violență”
„Reciclează azi pentru spitalele de mâine”. La fiecare recipient -2 lei vor fi donați pentru renovarea Institutului Mamei și Copilului
10 la BAC – certificări IT în timp record sau competențe reale? Dilema educației digitale din Republica Moldova