„îți taie respirația”
Cât de poluat este aerul din Chișinău?

Ion Grosu a trăit toată viața în centrul vechi al Chișinăului. De câțiva ani ideea de a se muta din capitală îl tenta tot mai mult. În 2023 Ion s-a mutat definitiv în suburbie. Unul din motivele principale, recunoaște bărbatul într-un video pe Facebook, este calitatea proastă a aerului. „Am căutat loc de casă după ce a devenit imposibil să ieșim la plimbare cu copilul", spune Ion Grosu. Sub videoul care a adunat mii de like-uri și distribuiri mulți alții s-au plâns de aerul poluat din Chișinău.

Și Ana Neaga cu soțul s-au mutat cu trei ani în urmă din oraș în suburbie. Decizia de a avea un copil și dorința de a-l proteja de aerul poluat au fost printre motivele care i-au făcut să se mute în Trușeni, unde „respiră un aer mai curat". Ana mărturisește că vedea mămicile cu cărucioare care se plimbau lângă străzile pline de mașini și asta o deprima. „Îmi imaginam ce respiră acei copii și nu-mi doream pentru bebelușul meu așa ceva."

Am încercat să aflăm care este starea aerului din capitală, cum se măsoară acesta și dacă avem motive reale de îngrijorare.
Cine măsoară calitatea aerului în Chișinău?
În Moldova, Agenția de Mediu este unica instituție care colectează datele despre aerul din țară prin cele 18 stații amplasate la sol.
Cum se determină calitatea aerului?
În fiecare zi la șapte dimineața specialiștii Laboratorului Agenției de Mediu pentru calitatea aerului merg la cele șase stații clasice de măsurare din Chișinău pentru a colecta probe de aer. După amiază, la orele 13:00 și 19:00, sunt prelevate alte două mostre de aer. Aceste probe sunt transportate în laborator și testate pentru a stabili nivelul poluanților din ziua respectivă.
Colectarea și analiza probelor de aer, prelevate de la stațiile clasice. Sursa: Facebook.com/agentiademediu
Stația automată de pe bulevardul Ștefan cel Mare, instalată în 2022, funcționează diferit. Ea colectează în mod automat probele de aer și transmite informația laboratorului la fiecare jumătate de oră.
Stația automată, la intersecția străzilor Mihai Viteazul și bulevardul Ștefan cel Mare
Unde găsești informații despre aer?
Informația colectată apare în Buletinele și Hărțile Zilnice privind aerul atmosferic.

Buletinele din 2024 arată că în majoritatea zilelor din acest an concentrațiile unor poluanți, cum sunt oxizii de azot, au depășit norma maximă admisibilă în Chișinău. Totuși, în buletine sau pe site-ul instituției nu se explică ce înseamnă asta și cum ne afectează.
Oxizii de azot se formează în procesul de ardere a combustibilului de către vehicule și uzine. Oxizii de azot sunt responsabili pentru formarea smogului și ploilor acide. Nivelurile ridicate ale substanței pot dăuna tractului respirator, crește vulnerabilitatea la boli respiratorii și astm. Expunerea îndelungată la oxizii de azot poate duce la îmbolnăvirea cronică a plămânilor.
Câtă acuratețe găsim în AccuWeather?
Informații despre starea aerului din Chișinău poți găsi și în aplicații ca AccuWeather și pe harta mondială a poluării aerului. Acestea două folosesc stații cu senzori sau colectează datele prin satelit, arătând frecvent concentrații mari de poluanți în Chișinău.

Specialiștii Agenției de Mediu spun că aceste date nu sunt preluate de la ei. Ei sunt de părere că monitorizarea aerului prin senzori este mai puțin exactă decât cea de la sol.
Ce înseamnă poluanții?
Există cinci poluanți de bază ai aerului: particule în suspensie de două feluri, ozon la nivelul solului, monoxid de carbon, oxizi de azot, oxizi de sulf. Toate astea se elimină la arderea combustibililor fosili – cărbune, petrol, gaz natural – atât de la mașini, cât și de la centralele termice.
Principalii poluanți ai aerului din oraș
Și activitatea industrială și agricolă generează aceste substanțe. Gospodăriile care ard gunoi, plastic, plante uscate produc poluanți care ajung apoi în aer.
Cât de vechi este echipamentul care măsoară aerul?
Stațiile clasice de măsurare a calității aerului datează din anii '80, ceea ce face imposibilă monitorizarea de la distanță sau în timp real. Probele de aer din stațiile clasice se analizează după un ghid din 1991, elaborat în perioada sovietică (n.red.: Руководство по контролю загрязнения атмосферы, Москва 1991).
Harta stațiilor de măsurare a calității aerului din Chișinău
Prima stație automată de tip trafic a fost instalată în Chișinău abia în iulie 2022 și se ghidează după standarde noi. Natalia Platon, șefa laboratorului pentru calitatea aerului al Agenției de Mediu, recunoaște că această stație e mai eficientă decât una clasică și permite specialiștilor să colecteze datele în timp rapid.

Autoritățile recunosc că echipamentul de monitorizarea a aerului din Chișinău este învechit și că Ministerul Mediului colaborează cu organizațiile internaționale pentru modernizarea rețelei de monitorizare a aerului. Costul unei astfel de stații automatizate poate ajunge până la un milion de euro.
După ce criterii se calculează poluarea?
În general, domeniul este reglementat de Legea privind protecția aerului atmosferic și Legea privind emisiile industriale, ambele au fost adaptate cerințelor europene în 2022.

Chiar dacă legile sunt actualizate, felul în care funcționează stațiile este departe de unul european. Potrivit Nataliei Platon, normele privind calitatea aerului au fost stabilite în 2008 de către Ministerul Sănătății. Natalia Platon spune că în Moldova nu se utilizează, de exemplu, Indexul European al Calității Aerului.
Ce zic rapoartele?
De la buletinele Agenției de Mediu până la hărțile online, sursele arată că în Chișinău concentrațiile de poluanți sunt într-adevăr mărite. Potrivit raportului PNUD din 2021, aerul din Chișinău este mai poluat decât în restul țării, în special din cauza păcurii.

Totuși, raportul a fost realizat în perioada pandemiei Covid-19, care ar fi putut îmbunătăți temporar starea aerului din Chișinău.

Ultimul Raport autohton privind starea mediului din Moldova a fost publicat în 2018. De atunci, nu s-au făcut studii ample care să arate dacă aerul din Chișinău atestă o creștere a nivelului de poluare în ultimii ani.
Ce zic experții?
Consultantul de mediu Veceaslav Vlădicescu spune că în ultimii ani nu s-au făcut studii specializate care să analizeze nivelul de poluare al aerului din Chișinău și efectele asupra sănătății. Expertul recunoaște că nivelul de poluare din oraș este simțitor și e influențat mai ales de transport.
„Starea aerului din Chișinău este foarte îngrijorătoare și se cer măsuri urgente din partea autorităților" e de părere și medicul Grigore Friptuleac, profesor universitar la USMF. Și acesta dă vina pe numărul tot mai mare de mașini.

El spune că efectele poluării se observă tot mai des. „Analizând plângerile pacienților, observăm că maladiile căilor respiratorii și cele cardio-vasculare se întâlnesc mai des la locuitorii din zonele poluate, cum e strada Uzinelor, Vasile Alecsandri sau Calea Orheiului."

Nu este prima dată când acesta bate alarma. În ianuarie anul trecut Grigore Friptuleac atenționa despre nivelurile mărite de poluanți din oraș și efectele asupra sănătății.

Grigore Friptuleac
profesor universitar USMF
Ce zice Ministerul Mediului?
Întrebați de Moldova.org dacă consideră aerul din Chișinău tot mai poluat, Ministerul Mediului răspunde că:
“
În comparație cu orașele dezvoltate din lumea întreagă, calitatea aerului în municipiul Chișinău este la un nivel moderat poluat.
Ei precizează că Moldova și-a luat angajamente să combată poluarea aerului și să îmbunătățească stațiile învechite. „În 2024 Ministerul Mediului planifică să aprobe mai multe regulamente pentru a reduce emisiile de poluanți și a îmbunătăți calitatea aerului”, precizează aceștia.
Devine Chișinăul tot mai poluat?
Natalia Platon recunoaște că există o diferență dintre aerul din Chișinău și din afara lui. „De când am instalat stația automată de la Mateuți (raionul Rezina, n.red) în 2023, se observă că nivelul de poluare a aerului în Chișinău este mai mare. Poluanții sunt în limite, cu excepția particulelor în suspensie de la gazele de eșapament", explică aceasta.

Specialista spune că nu observă un trend crescător care ar arăta că aerul din Chișinău devine tot mai poluat.

„Deocamdată, cifrele nu ne îngrijorează. Iarna aerul este, de regulă, mai poluat", precizează specialista. Ea spune că spre primăvară calitatea aerului se îmbunătățește, ca să scadă ușor vara când e mai uscat.
Text de Patricia Mihailă
Editat de Anastasia Condruc
Fotografii de Valeriu Zaporojan
Vocea edilului Ion Ceban răsună din difuzoare prin toate troleibuzele din Chișinău, pliantele atârnă din cutiile poștale, iar afișele sunt lipite de stațiile de așteptare. Toate acestea îndeamnă locuitorii Capitalei să semneze o petiție publică prin care se cere statului să aloce mai mulți bani în bugetul local al mun. Chișinău.

Mai mulți bani

La începutul acestei săptămâni, în cadrul ședinței primăriei edilul Capitalei a anunțat că primăria va înainta o inițiativă prin care va cere statului să „întoarcă 50% din banii adunați de la municipiu și nu doar 13% care sunt preconizate în prezent”.  „Cerem distribuirea echitabilă a banilor… Cerem statului să întoarcă 50% din contribuțiile financiare ale chișinăuienilor pentru Chișinău! Nu există Capitală mai discriminată ca Chișinău”, a declarat Ion Ceban. Potrivit lui, anual, statul încasează de la mun. Chișinău 23 de miliarde de lei, iar ulterior în bugetul local ajung 2,8 miliarde de lei. Acum însă, Ion Ceban vrea ca suma să crească până la 11,5 miliarde de lei.   

Enlarge

422346839_10224586828886553_450195928903130502_n
Sursa foto: Anetta Dabija / Facebook
Părerile specialiștilor în finanțe și administrație publică se împart. În timp ce unii spun că cerința edilului este cât se poate de firească și necesară, alții atenționează că nu trebuie să uităm cine vine cu această solicitare, luând în calcul că Ion Ceban este criticat în repetate rânduri că reduce bugetele pentru grupurile vulnerabile și copii, în timp ce cheltuie milioane pentru concerte și ghirlandele care nu sunt strânse nici după sărbătorile de iarnă.  Să le luăm la rând. 

Cum se formează bugetul local

Bugetul local al mun. Chișinău și Bălți se formează în baza unor formule diferite de cele folosite pentru alte localități din țară. Legea privind finanţele publice locale spune că veniturile bugetului municipal Chișinău se formează din:
  • Impozitele pe bunuri imobiliare, 
  • taxele pentru patenta de întreprinzător, 
  • impozitele pe venitul persoanelor fizice, 
  • taxele locale, 
  • încasările din arenda terenurilor și clădirilor deținute de primărie, 
  • granturile pentru susținerea bugetului, 
  • granturile de finanțare pentru dezvoltare din surse externe, 
  • cât și banii alocați din bugetul de stat. 
Specialistul în economie Veaceslav Ioniță precizează însă că cea mai mare parte a bugetului municipal este format din impozitele de la stat. 

Dezbateri și acuzații fără sfârșit

Dezbaterile pentru mai mulți bani încasați din bugetul de stat nu sunt noi, ci au avut loc zeci de ani. Afirmația aparține lui Viorel Furdui, directorul executiv al Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM). „Chișinăul a cerut mai mulți bani pentru bugetul local începând încă cu primarul Urechean și acest ping-pong de replici și acuzații nu încetează până astăzi. Iar problema este una mult mai complexă. Este nevoie de un dialog serios între ambele părți, guvern și primărie, și claritate referitor la atribuțiile, responsabilitățile și posibilitățile fiecărui reprezentant al administrației locale”, subliniază Furdui.  Specialistul în administrație este de părere că inițiativa primăriei mun. Chișinău este firească, însă „în aceste cazuri nu poți vorbi de un procent fix a banilor pe care vrei să-i primești”, punctează acesta.

Impozite din alte localități

În Chișinău sunt concentrate majoritatea resurselor, iar orașul e un centru economic principal, iar asta ar putea crea inechitate, crede Furdui. De exemplu, mulți cetățeni locuiesc în alte sate și orașe, dar sunt nevoiți să facă zilnic naveta la Chișinău. Impozitele lor nu ajung în localitățile în care trăiesc, ci în contul Capitalei. „Vinovate sunt primele guverne care au centralizat totul și concentrat economia și dezvoltarea în Chișinău… Asta s-a făcut în urmă cu 30 de ani, iar acum trebuie să ne suflecăm mânecile și să facem pași concreți pentru descentralizare. O primă soluție ar fi ca impozitele pe venit ale persoanelor fizice să ajungă în contul localității de unde vine omul, dra nu unde lucrează. Astfel, situația economică s-ar schimba”, susține Viorel Furdui.      Întrebat dacă ar semna o astfel de petiție lansată de primăria Chișinău, specialistul afirmă că nu, însă ar cere să fie revizuit sistemul de repartizare a resurselor pentru toate localitățile, dar și să existe o claritate a rolurilor și atribuțiilor fiecărui actor cu funcții de decizii la nivel central sau local.   „Pentru că atâta timp cât există această confuzie, bătăliile între administrația centrală și cea locală sunt interminabile. Fiecare aruncă vina pe celălalt”, conchide directorul executiv CALM. 

Pentru ce vrea Ion Ceban mai mulți bani?

  Marin Gospodarenco, expert în finanțe publice, pune sub semnul întrebării intențiile inițiativei lui Ceban. „Prin reținerea unei părți mai mari din contribuțiile financiare, municipiul Chișinău ar putea avea oportunitatea de a investi mai mult în proiecte și servicii locale, ceea ce nu este cazul lui Ion Ceban. De fapt, potențialul de a îmbunătăți calitatea vieții locuitorilor nu este scopul adevărat al edilului”, opinează expertul.  „În teorie, inițiativa poate fi văzută ca un pas către o distribuție mai echitabilă a resurselor și o mai mare autonomie fiscală pentru Chișinău. Acest lucru ar putea permite orașului să-și gestioneze nevoile specifice într-un mod mai eficient, dar Ion Ceban pur și simplu dorește să ia în gestiune centralizată mai multe resurse financiare de la bugetul de stat, pentru a le folosi, după mine, pentru scopurile sale politice, ceea ce de obicei este în contrazicere cu dorințele chișinăuienilor. O astfel de schimbare ar putea prezenta provocări în echilibrarea bugetului public național al țării și asigurarea că toate localitățile sunt finanțate adecvat”, subliniază specialistul. De aceea, spune el, este nevoie să se analizeze impactul potențial asupra bugetului public național și asupra altor municipalități. Pentru că această schimbare ar putea crea un dezechilibru în distribuirea fondurilor, avantajând Capitala în detrimentul altor regiuni, ceea ce ar putea accentua inegalitățile regionale deja existente.

De ce inițiativa vine acum, după mai mult de un mandat?

Întrebat de ce a fost lansată petiția publică acum și de ce promovarea acesteia este atât de mare, Marin Gospodarenco susține că ar putea exista nevoia imediată de fonduri suplimentare în bugetul mun. Chișinău, pentru a fi rambursate împrumuturile făcute de primărie în ultimii patru ani. „De asemenea, prin promovarea inițiativei în mod activ, Ceban ar putea căuta să consolideze sprijinul și încrederea cetățenilor în administrația locală, strigând că se gândește la Capitală”, conchide expertul în finanțe publice. 

Cu aproximativ jumătate de milion de locuitori, capitala Moldovei este plină de viață. Mulți moldoveni se mută în acest oraș din sate, dar doar câțiva știu despre poveștile orașului. În timp ce multe capitale europene își arată cu mândrie istoria, poveștile Chișinăului rămân, în mare parte, necunoscute. „În acest moment, redescoperim Chișinăul”, spune Anetta Dabija, forța motrice în spatele ONG-ului local Save Chisinau, care se concentrează pe conservarea istoriei și a arhitecturii vechi. „Există multe informații lipsă în istoria Chișinăului. Trăim în Chișinău, dar nu știm prea multe despre el”, explică Anetta. Cu ajutorul entuziaștilor ca ea, am descoperit unele dintre poveștile acestui oraș. Ca turiști, am avut adesea nevoie să săpăm singuri în istorie. Așa că, de ce să nu împărtășim aceste povești? Anetta Dabija susține că documentele istorice despre Chișinău sunt greu de găsit.

Începutul Chișinăului 

În vântul aspru al lui decembrie, stăm lângă o stâncă la intersecția străzilor Albișoara și Pușkin. Nimic în jur nu indică importanța acestui loc. În multe alte capitale europene, săgețile și broșurile ar arăta către acest loc. Singurele semne aici sunt semnele de circulație. Suntem în mijlocul celei mai vechi părți a Chișinăului, iar acest monument marchează începutul orașului. „Foarte puțini oameni, chiar și localnici, știu despre asta”, spune Cătălina Plinschi, cândva ghid turistic în Chișinău, acum funcționar guvernamental. Ea ne-a adus aici. „Asta este o problemă în țara noastră; nu studiem suficient istoria locală.”
Aici a început totul: locul de temelie al Chișinăului, Albișoara 62.
Cătălina Plinschi sugerează să întrebăm oamenii dacă știu despre ce este monumentul.
Cătălina spune că Chișinăul a fost menționat prima dată în 1436. Ea ne povestește apoi o poveste populară despre cum orașul a fost fondat aici. Majoritatea oamenilor cred că Chișinău se referă la cuvântul arhaic „chișla nouă”, care înseamnă izvorul nou. Conform poveștii, izvorul curgea în apropiere. Aici, probabil, au fost construite primele case ale Chișinăului. Cu toate acestea, arhitectul și istoricul Sergius Ciocanu vor demonta această poveste bine cunoscută și iubită cu fapte istorice. „Este o ficțiune din secolul al XIX-lea, când mulți oameni au încercat să înțeleagă originea și etimologia numelui orașului”, explică Ciocanu. Unul dintre argumentele care arată că această poveste nu poate fi adevărată este că sensul cuvântului „izvor” a fost atribuit cuvântului „kishla/chișla” abia în secolul al XX-lea. Dar adevărul este că vechiul izvor a existat aici, pe teritoriul bisericii Mazarachi din apropiere, până la sfârșitul secolului al XIX-lea. A fost, de fapt, cel mai mare izvor de pe teritoriul orașului, confirmă Ciocanu. Așa că există un mister și există dezinformare. Biserica ortodoxă, construită în mijlocul secolului al XVIII-lea, stă în continuare în vârful dealului. Astăzi, clădirile înalte cu apartamente umbresc posibil cel mai vechi edificiu și biserică conservate din oraș. Abia putem vedea acoperișul verde al turnului alb. Miraculos, biserica a supraviețuit cutremurului din 1802 care a distrus celelalte locuri de cult din Chișinău. Propunem să o vizităm pentru a simți cum ar fi fost viața aici acum aproximativ 300 de ani, dar Cătălina ne stinge speranțele. Ea a încercat să treacă prin porțile bisericii, dar cu puțin noroc. Localnicii au percepția că străinii nu sunt bineveniți aici. Spre surprinderea noastră, porțile sunt larg deschise, iar nimeni nu pare să fie deranjat de prezența noastră. Încet, pas cu pas, ne apropiem de clădirea albă strălucitoare. În liniște, copiii se joacă în curtea bisericii. O femeie scutură un ștergar, ne observă și se strecoară înapoi înăuntru. Nimeni nu ne cere să plecăm, așa că tragem de ușa principală a bisericii. Cu toate că este închisă, suntem uimiți că ni s-a permis să ne plimbăm aici. Chiar și preotul actual al bisericii, părintele Andrei, vine să ne întâmpine. Turiștii sunt bineveniți, la fel ca localnicii, desigur! „Orașul Chișinău a fost fondat pe acest loc”, ne spune cu mândrie. Părintele Andrei ne amintește cum comunitatea credincioșilor vechi a preluat biserica în mijlocul secolului al XX-lea și a renovat-o. „În timpurile sovietice, aceste clădiri de înălțime au fost construite intenționat”, adaugă el. „Comunitățile religioase erau în general privite cu neîncredere de administrația sovietică.” Cu toate acestea, Mazarachi a fost una dintre foarte puținele biserici care nu s-au închis în timpul Uniunii Sovietice.  
Cea mai veche biserică din Chișinău.

Istorie ștearsă

„În timpurile sovietice, nimeni nu voia ca moldovenii să-și cunoască istoria și moștenirea”, ne spune Anastasia Taburceanu. De ani de zile, ea administrează un site care promovează descoperirea Chișinăului. Clădirile istorice adesea nu sunt bine conservate, lăsate să se deterioreze sau reconstruite brutal. „Clădirile elegante din oraș au fost construite de familii influente ale vremurilor respective; de obicei erau o mixtură de români, armeni, greci, turci, evrei și ruși. Desigur, sovieticii nu voiau ca cineva să știe despre asta; istoria trebuia ștearsă”, explică Anastasia. În timpul liber, ea se plimbă prin Chișinău, în căutare de clădiri fascinante și încearcă să recupereze poveștile lor. Îi place în mod deosebit casa din centrul orașului, de pe strada Veronica Micle 10, care a aparținut familiei Sinadino. Este la o scurtă plimbare de clădirea guvernului. Pe o stradă aglomerată, localnicii vin aici să mănânce sau să bea într-un bar din apropiere. Această casă nu primește aproape nicio atenție din partea trecătorilor. Nici de la actualii proprietari nu primește multă atenție. Casa albastră se prăbușește.
Veronica Micle 10 a aparținut odată familiei Sinadino.
Primele informații despre această clădire datează din 1868. „Când am văzut numele Sinadino legat de istoria acestei case, am sărit”, scrie Taburceanu pe blogul său. Familia Sinadino era inițial din Grecia. La sfârșitul secolului al XIX-lea, doi frați, Ivan și Victor Sinadino, au construit o biserică folosindu-și resursele ca tribut pentru părinții lor. O știm astăzi din centrul orașului că Biserica Sfântului Mare Mucenic Pantelimon.
Biserica Panteleimon este iubită de localnici… Dacă ar cunoaște povestea din spatele ei.
Sovieticii au folosit odată aceeași biserică ca loc de degustare a vinurilor, ne-a spus mai târziu istoricul Ciocanu. Pantelimon I. Sinadino, tatăl celor doi frați, a fost primarul Chișinăului. Familia a înființat bănci și o companie maritimă. În mod remarcabil, unul dintre fiii lor, Pantelimon V. Sinadino, a urmat pașii bunicului său și a devenit primarul Chișinăului. Inspirați de poveștile Anastasiei, batem la ușa casei albastre, acum un sediu de birouri. Întrebăm rezidenții dacă știu ceva despre această clădire. „Nu” este răspunsul rapid și lacunar. Înainte ca ușa să se închidă în spatele nostru, ne plimbăm pe coridor, luându-ne un moment să surprindem atmosfera aici, într-o lumină difuză. Dacă doar acești pereți prăfuiți ar putea vorbi… Dinastia Sinadino are un sfârșit trist, la fel ca clădirea pe care o locuiau cândva. Pantelimon V. Sinadino a fost capturat și ucis de sovietici.

O casă singuratică

Una dintre cele mai frumoase clădiri din Chișinău, Villa Herza, se află pe strada principală a orașului, în fața palatului prezidențial moldovean. Această mansardă de culoare maro gălbuie cu elemente de baroc vienez arată grozav din exterior, dar se deteriorează din interior. În 1905, un nobil numit Vladimir Herza, avocat, politician și figură culturală, a construit-o.
Vila Herza arată frumoasă din exterior, dar se prăbușește din interior.
Ministerul Culturii ne permite să intrăm acolo. Pe măsură ce intrăm, frumusețea ne lovește, dar ne face să fim precauți. Tavanul, zguduit odată de un cutremur, se prăbușește deasupra capetelor noastre. Cineva a ciopârțit linii lungi pe pereți. O statuie de femeie pe perete se uită la noi. Auzim troleibuzul oprindu-se pe partea cealaltă a ferestrei. Vladimir Herza a avut multe roluri, chiar și acela de primar al Chișinăului. Vila lui a avut o călătorie destul de lungă; a slujit ca locuință pentru ofițeri, a fost transformată într-un teatru modern și mai târziu a devenit sediul Ministerului Basarabiei. După moartea lui Vladimir Herza, conacul său a renăscut ca galerie de artă. Acum are un singur paznic ca tovarăș și un vânt care suflă. Dar localnicii doresc să-l restaureze. Poate că nu e prea târziu.

Salvarea istoriei orașului

ONG-ul Save Chisinau militează pentru dificultatea construirii de clădiri înalte și de proastă calitate în centrul vechi. “Dar, desigur, oamenii își găsesc încă căi, așa cum puteți vedea”, spune Anetta Dabija, forța motrice din spatele ONG-ului. Există o lipsă semnificativă de informații despre oraș. Doar câțiva cercetători încearcă să obțină documente din arhive. Dar multe documente sunt în Rusia sau România, ceea ce le face greu de accesat. Ne întâlnim cu Anetta Dabija în fața conacului Cheșco-Cazimir din centrul orașului, lângă centrul creativ Artcor. Anetta este ca o carte de povești în mișcare. Se uită la conac și ne spune că una dintre proprietarele sale a fost Natalia Cheșco, care vizita această clădire foarte des și a devenit ulterior regina Serbiei. Conacul, din nou, se află într-o stare proastă. În multe alte orașe, această poveste ar fi scrisă pe afișe lucioase și broșuri pe care le primești la centrele turistice. Aici – trebuie să cunoști oamenii potriviți pentru a afla.
Conacul Cheșco-Cazimir rămâne închis pentru noi.
Anetta ne spune că localnicii înșiși sunt cei mai critici în privința orașului lor. În viziunea ei, acest lucru înseamnă pur și simplu că nu au luat timp să-l descopere. Ea crede că există multe locuri care te fac să te îndrăgostești de Chișinău. „Nu poți spune că nu este un oraș frumos!” exclamă ea cu pasiune. „Nu poți să nu iubești Chișinăul, mai ales în primăvară!”
Centrul orașului Chișinău.
Material realizat de Journo Birds. Găsești Journo Birds și pe Facebook sau Instagram. Poți vedea videoul în engleză aici.
— Alo, bună seara, mă simt foarte rău. — Ce vă doare? Ce vă deranjează la moment? — Amețesc. Sunt dureri de cap. —Așteptați ambulanța.  Această chemare a ambulanței a fost făcută de un tânăr popular pe rețelele sociale, pentru că fusese provocat într-un joc online. Acesta a mințit Serviciul național unic pentru apelurile de urgență, a solicitat ambulanța care a venit la fața locului și i-a pus o injecție. Tânărul a filmat chiar și interiorul ambulanței.  În comentarii oamenii au fost revoltați: „eu am chemat ambulanța și am așteptat 40 de minute și nu venea. Am fost nevoită să duc soțul singură că a avut un micro-insult. Dar ei? 😳😳😳😳”;  „El cred că nu a avut niciodată nevoie să stea la două noaptea în ploaie, să aștepte salvarea aproape o oră”, a scris alt utilizator al platformei pe care a jucat.  

Cât ne costă chemarea ambulanței 

Asemenea cazuri sunt rare și ar trebui amendate pentru chemare falsă, ne explică Carolina Sclifos, șefa Centrului de preluare a apelurilor de urgență. Pentru ca persoana să fie sancționată este nevoie ca angajații care au fost la acea chemare să scrie o plângere la poliție, adaugă specialista, întrucât operatorii nu pot depista asemenea falsuri la telefon.  Apelurile false se sancționează cu o amendă de la 1500 – 3000 de lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 40 la 60 de ore.  În 2022, Poliția a depistat 953 de chemări false a serviciilor specializate. Dintre ele, în 405 de cazuri s-au pus amenzi în sumă de aproape 650 de mii de lei. 

Pentru o chemare a ambulanței, Compania Națională de Asigurări în Medicină a plătit 1 315 lei în anul 2022.

Totuși, aproape jumătate din apelurile făcute la 112 nu sunt urgente. Oamenii apelează la serviciul de urgență și spun că „nu îmi lucrează internetul”; „s-a stricat televizorul”; „ce număr de telefon are serviciul de taxi?”. „Majoritatea apelurilor non-urgente sunt de acest fel. Mai există persoane care, pur și simplu, înjură operatorul. Din păcate, noi nu avem lege ca să tragem la răspundere persoanele care fac apeluri non-urgente”, explică Sclifos.  La numărul 112 se apelează atunci când există un pericol imediat asupra vieții sau sănătății persoanelor, a proprietății sau a mediului înconjurător, care a provocat pierderea de viață, daune sănătății, proprietății sau a mediului. „Dacă cineva solicită ambulanța pentru febra 37 și se poate duce la medicul de familie, noi îi direcționăm spre el”, explică șefa Centrului de preluare a apelurilor de urgență. 
Carolina Sclifos. Foto: Europa Liberă Moldova

Tot mai puține apeluri non-urgente 

Cu toate acestea, Carolina Sclifos spune că oamenii s-au responsabilizat. „Când am început a lucra în 2018, cifra de apeluri non-urgente era mai mare decât acum. Acum cifra parcă e în scădere și ne bucurăm. Ni se pare că cetățenii cunosc mai bine și probabil că vom mai face campanii de informare.”  La serviciul de urgență 112 lucrează 82 de operatori, divizați în 2 direcții de preluare a apelurilor de urgență. Operatorii lucrează în câteva schimburi. Paralel, câte 16 operatori sunt la locul de muncă ca să facă față tuturor apelurilor care intră în sistem. Specialista spune că apelurile nu durează mai mult de un minut, întrucât este crucial ca operatorii să poată răspundă la toate apelurile și să direcționeze serviciile necesare. „Ar fi bine ca persoanele care nu au urgență să nu sune, să nu deranjeze, ca să reușim să salvăm cât mai rapid alte persoane.” 
Foto: Ecaterina Buruiană

2500 de apeluri din cauza ghețușului 

Din cauza ghețușului, s-a atestat un număr ridicat de apeluri la urgență. De la începutul anului până pe 22 ianuarie, au fost înregistrate aproape 2.500 de apeluri în care oamenii au solicitat ambulanța, pentru că s-au lovit la cap, la mână, la picior și și-au fracturat vreun membru.  
Citește și: A crescut cu 50% numărul de persoane cu traumatisme care se adresează la urgență 
  În afară de asta, pe parcursul anului, cel mai frecvent motiv pentru care oamenii solicită ambulanța este hipertensiunea arterială. „Avem foarte multe persoane cu tensiune care stau la evidența medicului. Cetățenii au stare de rău, amețeli, dureri de cap, slăbiciuni și atunci ambulanța pleacă rapid la ei”, explică Sclifos. Următoarele probleme pentru care oamenii solicită ambulanța prin intermediul 112 sunt: copil bolnav, boală nediagnosticată, dureri abdominale sau de spate și afecțiuni respiratorii.  În 2022, mai mult de jumătate din oamenii care au ajuns la Departamentul Clinic de Medicină Urgentă s-au adresat de sine stătător.  
Infografice de Dana Dubălaru
Ultima oară ne-am vorbit cu mama pe Messenger timp de 14 minute. Ne-am spus unul altuia că ne iubim. Mama, ca de obicei, insista că ea mă iubește mai tare. Eu, drept răspuns, împing o glumă expirată – „mama, abia aștept să facem testul ADN. Încă nu m-ai convins că ești mama mea adevărată”.  În cei 10 ani pe care i-am trăit în Canada ne-am văzut mai mult și mai des sub formă de pixeli pe platformele lui Zuckerberg, decât în realitate. Cu timpul discuțiile noastre au început a căpăta o structură de ritual, cu o ordine nescrisă, dar respectată de ambii: ce mai fac copiii, cât de frig e în Canada, ce reparații mai necesită Mazda noastră din 2008, cum se simte mama, cum crește sau descrește glicemia, câte lemne mai trebuie de cumpărat pentru iarnă, câte femei prin sat încă îl mai susțin pe Șor și se războiesc cu maică-mea pentru că ea a votat cu „gheii lu’ maiosando din PAS”… Iar dacă întindeam bine vorba puteam încheia cu un șir de lacrimi de dor, care deveneau suspine, și cu o semi șoaptă: „te iubesc tare tare și te rog să fii sănătoasă”. Iar eu mă întorceam la răscolit prin gunoiul informațional al știrilor politice moldovenești, iar mama în singurătate își pornea radio Noroc sau vreun buletin la Jurnal TV.  Destul de des conversațiile se terminau și cu „hai mai repede, mama, trebuie să fug. Hai mama, trebuie să plec. Mama, eu azi filmez. Eu revin la tine după asta, OK?”.   ***  Cu vreo șapte ani în urmă i-am dedicat mamei un mesaj pe Lumina. Acolo, în trei minute de video, mi-am amintit de o serie de exemple prin care mama a demonstrat că nu e om, ci boț de iubire fără margini. Am fost un norocos să simt asta de multe ori în viață. Uneori chiar mă trăgea să o învinuiesc pentru asta. Prea necondiționat, prea permisiv, mama. Poate dacă erai mai categorică și rece cu mine, deveneam un cetățean mai rezilient și independent.  Când mă pierdeam în căutări existențiale prin tramvaiuri nemțești în 2009, gândul la mama topea zăpada de afară și mă ducea spre diminețile de pe Drumul Schinoasei cu ceai, pâine cu magiun și „Andrieșu! Andrieșu, grăbește-te la școală!”.  Când într-o vară am împrumutat bani ca să merg în state cu Work&Travel și m-am întors în Moldova cu coada între picioare, mama știți ce a făcut? O masă mare de „welcome back home, fiu rătăcitor, ce ești”. Zeci de prieteni, cântece la chitară și mâncare cât pentru o nuntă. Ce știam eu atunci despre dragoste? Ce știu acum? Simt că pot fi doar un observator cu gura căscată la magnitudinea acestei iubiri pe care mi-a dat-o mama.  

Ani de zile am fost „fata mamei”.

Pe Instagram așa am și rămas

Uneori inspirația și curajul mă ajutau să fac câte un spectacol de comedie la Chișinău. Mama a fost la toate. După câteva tentative de a obține o critică mai constructivă sau încercând să aflu ce puncte slabe a remarcat la mine mă alegeam cu un permanent „Andrieșu, totul a fost atât de frumos! Numai să nu spui prostii de pe scenă”.  ***  În ultimii zece ani de trai în Canada veneam aproape în fiecare vară în Moldova. Iar anul ăsta planificam să vin pe… mai mult timp decât un sezon. Pe 28 iunie seara am aterizat la Chișinău, iar pe 29 m-am pornit la Orhei să o vizitez pe mama la spitalul raional. Așa cum diabetul îi dădea târcoale de mai mulți ani, ea a suferit o criză și a fost nevoie de internare.  Când am aflat că mama e la spital încă eram la Montreal și ticseam 10 ani de trai în diasporă în cinci genți împreună cu fetele mai mari, Eva și Sonia. Îmi tot șopteam printre lacrimi că există atâta iubire, iubire fără margini, care niciodată nu dispare. Asta mă consola și îmi dădea speranța că o voi revedea pe mama în curând, ea se va face bine și noi iar vom pleca să vizităm vreun Berlin sau Varșovia pentru ca tot internetul moldovenesc să afle ce fecior exemplar are maică-mea.  La spital, în drum spre terapie intensivă, m-a întâlnit un medic care m-a recunoscut și mi-a mulțumit pentru ceea ce fac la Lumina, Internetu’ Grăiește. A fost atât de cald cu mine și blând, încât o parte din mine a anticipat că urmează o furtună. Îmi pare rău că am o memorie slabă la nume de oameni, i-aș mulțumi. Interacțiunea cu el m-a pregătit emoțional pentru ceea ce a urmat. El, medicul, deja știa. În scurt timp s-a deschis ușa secției și un doctor a venit spre noi. Eram împreună cu frate-meu, Vitalic, care s-a mutat de câteva zile în sat și o vizita pe mama la spital.  – Bună ziua.  – Bună ziua.   – Sunteți feciorii doamnei Maria?  – Da.  – Uitați-vă… Îmi pare rău, dar acum două ore ea a suferit încă o criză diabetică, noi am încercat să o salvăm, dar din păcate… inima ei s-a oprit.    Inima ei s-a oprit. Ce clopot uriaș se ascunde în fraza asta.   Și eu, și frate-meu, și domnul doctor – noi toți suntem convinși că nu, nu mama mea a murit, dar INIMA ei s-a oprit. Mama mea a decis ceva? Inima ei avea o voință, un plan, o foaie de parcurs? Give me a break. Inima ei s-a oprit. Unde mai e loc aici de liber arbitru, stimați filozofi ai modernității?  Cu toate astea, în mine imediat a început jocul de-a cine-i vinovat. Simboluri și metafore nu erau suficiente pentru a-mi răspunde la întrebări. De ce acum? Acum când eu am decis să mă întorc? De ce așa și nu ne-am văzut?  Dacă Magda creează un nou desen sau Noah dansează pe melodii de RHCP, eu cui trimit aceste poze și video? Mama nu mai este, îmi tot repet. Dar ce înseamnă „nu mai este”, când amintirile cu ea sunt mai vii ca niciodată?  Eu trec cu mașina prin Orhei și mă uit în stânga spre Seliște, dar mama acolo nu-i. Eu citesc prognoza meteo și anunțul de cod portocaliu de vânt și ploi. Îmi amintesc de mama, vreau să o sun, dar mama nu-i. Mama a murit. Eu plec în vacanță pe câteva zile și vreau să o anunț pe mama că s-ar putea să am un semnal mai prost și o sun când revin, dar mama n-o să-mi răspundă.  După sentimentul de vină a unui migrant care a lăsat-o pe mama în singurătate, a venit furia. Trebuie de plătit bani pentru ca un domn necunoscut să îngâne un text fără nicio valoare, iar femei necunoscute din sat să cânte și ele grăbit versuri fără mare intonație sau talent. Zeci de mii de lei pentru ca tu să nu scapi deloc de suferință. Cât l-ar fi costat pe părintele Victor să-mi vorbească un 30 de minute despre cum eu încă muuuult timp voi rămâne încătușat? De ce nu avem un ritual prin care să îmbrățișăm impermanența, să acceptăm schimbările traumatice din viață?  „Dacă nu cumpărați icoana asta, să știți că părintele nu o să vrea să țină slujba. Așa-i primit.” Ce consolare am eu în acest OrheiLand al tradițiilor oarbe și fără rost? Ce înseamnă „aplecați capurile, amuș o să intre părintele Victor”?  Colaci, mese, cântări, pentru cine? Mama mea nu este și niciodată nu a fost un corp neînsuflețit. Eu fără niciun clopot sau cruce pot să-i vorbesc, să-i mulțumesc, să o sărut. Mă crede acum cineva?   ***  Mama nu mai este. Mama a murit. Câteva săptămâni după moartea mamei mă trezeam cu un singur gând în cap: mama nu mai este. Mama a murit.  De obicei eu sunt cel care îmi setează alarma la ora la care vreau să mă trezesc. Acum însă mă trezea o alarmă pe care eu n-am setat-o niciodată. O auzeam doar eu, suna ferm, suna în cap fără oprire, fără niciun buton de snooze. Era o palmă care mă izbea irevocabil de realitate.   Zilele puteau fi ușor de suportat. Cafeaua, țigara, noul album de la Arctic Monkeys – astea erau primele medicamente pe care mi le-am administrat.  După aia copiii îmi alungau tristețea. Atunci când timp de 40 de minute cauți prin casă mâna lui CatBoy din PJ Masks, dar găsești numai mat-peremat în cel puțin trei limbi, nu ai timp de ochi umezi. O misiune aproape imposibilă de a căuta prin casă fragmente de jucării împletite în praf și păr s-a dovedit a fi cu efect terapeutic.  Seara și noaptea erau pentru disociere și alterare. Uitam de întuneric, râdeam, băgam fumul adânc în plămâni și mă uitam la stele. Dimineața însă mă trezea o alarmă pe care o auzeam doar eu – mama nu mai este, mama a murit.  ***  Chiar și ultimul lucru pe care mama l-a făcut a fost unul făcut din dragoste. Mama a plecat grațios. Repede a plecat, mult prea repede. Mama a plecat fără a ne supune unui chin, unor ani de disperare.  Nu o singură dată îmi imaginam ce se va întâmpla cu mine la moartea mamei. Varianta câștigătoare de scenariu era că voi înnebuni. Este imposibil să trăiești fără mama, îmi spuneam.   Tata a plecat și el cu vreo 3 ani în urmă. Atunci eu m-am îmbătat cu prea mult curaj și detașare. De 16 ani el era prins la pat, iar eu mi-am spus că sunt un berbat vînjos! Deja mi-am luat rămas bun de prea multe ori de la el ca să trec acum printr-un doliu ca la carte.   După moartea tatei, într-un mix pandemic și ger canadian, evident că am plonjat în butâlcă, fum și amorțeală. Mi-a luat vreo doi ani ca să accept că tata e undeva printre nori și stele, iar dacă tare îmi doresc pot să închid ochii și să-i vorbesc pe mal de Nistru despre mușchii mei herculani sau pur și simplu să-l observ în minte cu zâmbetul larg, cum mă ține în brațe în prima zi de ninsoare din noiembrie 1995.  ***  Fie că gândim despre moarte sau nu, ea e peste tot. Nu o spun cu morbiditate sau cu dorința de a te alunga din fața acestui text. Poate e o chestie mai subiectivă, pe care unii oameni o au, alții nu. Pe mine, de exemplu, subiectul morții mă atrage.  Cum spunea și Sam Harris – noi zilnic facem o sumedenie de lucruri DOAR ca să evităm moartea. De ce să o excludem din gândurile, conversațiile noastre?  Acum nu știu ce mă așteaptă. Doar sper și rog universul să găsesc în mine resurse necontenite de iubire și recunoștință pentru tot ce mi-a dăruit mama.  În ultima noastră conversație, mama a repetat fraza care mă lăsa mut de fiecare dată – „nimeni nu o să te iubească așa cum te iubește mama”.  Simțeam o cruce grea. O sabie care taie în carne. De ce să presupună mama nu voi mai simți niciodată o mai bogată dimensiune a dragostei decât dragostea ei pentru mine? De ce să-mi spui asta? Pentru ca eu în clipele mele de singurătate și frică să nu mai înțeleg ce rost mai are să continui să trăiesc fără ea?  Gata, omul care îmi dădea cea mai multă dragoste nu mai este. Corect? Corect. Omul nu mai este. Dar dragoste mai este. Fără margini, dragoste. Cum spunea și mama lui Duncan în episodul 8 din Midnight Gospel – „that kind of love isn’t going anywhere”. Mama nu o spunea ca să câștige nu știu ce loc de frunte pe Postamentul Marelor Iubiri. Mama o făcea… din dragoste.   ***  Dacă apare vreo îndoială, dacă apare vreun gând negru, respir. Trag aer. Merg spre nori, păsări, flori, stele. Sau las să meargă ei spre mine. Închid ochii, plâng.  Mă mai fac într-o ureche și parcă e mai bine. Și mie, și celor din jur. Autor: Andrei Bolocan  
Amplasat pe malul râului prut, la hotar cu România, orașul Costești din raionul Râșcani este cunoscut în special datorită lacului de acumulare Stânca-Costești, al doilea ca mărime din țară. Costești te întâmpină cu străzi verzi, aer proaspăt și oameni deschiși să vorbească despre bucuriile și problemele din oraș. Costești este numit deseori „satul de la gura Ciuhurului”, pentru că se află pe malul râului Ciuhur, în apropierea vărsării în Prut. La mijlocul anilor ‘90 Costeștiul a căpătat statutul de oraș, iar în componența sa intră și localitățile Proscureni, Păscăuți, Duruitoarea Veche și Dămășcani. După construirea nodului hidrologic Costești-Stânca, în perioada 1973-1976, vechiul sat s-a scufundat în apele lacului, iar locuitorii din vale au fost strămutați pe costișă, unde au fost construite mai multe blocuri cu cinci și două etaje.  Satul Costești a fost atestat pentru prima dată la 1492. Se presupune că denumirea sa ar veni de la boierul Costea, întemeietorul localității. Conform ultimului recensământ în oraș locuiau 3507 locuitori, însă conform spuselor localnicilor, această cifră se ridică la puțin peste 2000.  Hidrocentrala de la Costești, care a scăpat localnicii de inundațiile frecvente, a fost pusă în funcțiune în 1978, fiind un proiect de colaborare între autoritățile RSSM de atunci și autoritățile române. Lacul de acumulare Costești-Stânca, amplasat la hotarul cu România, are o suprafață de 59 km², fiind unul dintre cele mai mari lacuri de acumulare atât din Republica Moldova, cât și din România. De aici și vine denumirea de „Marea de la Cotești” sau „Marea Nordului”.  Orașul are o casă de cultură, un liceu, un centru de sănătate, o școală de arte, o școală sportivă, un muzeu, o biserică și un azil pentru bătrâni.  Am descoperit Costeștiul timp de două zile, însoțiți de băștinașii lui. Îți propun să-l descoperi și tu în materialul ce urmează. 
Inelul de plată de la OTP Bank și Visa este un produs de excepție, care-ți permite să plătești fără efort, cu o simplă atingere a mâinii, la orice dispozitiv care acceptă plățile Contactless. Fie că te afli într-un restaurant, magazin sau în orice destinație din țară sau străinătate, inelul de plată îți oferă o experiență de plată unică, rapidă, sigură și cu efect WOW garantat. Inovație și design Inelul de plată nu este doar o bijuterie elegantă, ci o combinație ideală între tehnologie revoluționară și design original. Inelul este dotat cu un cip și antenă NFC miniaturale încapsulate în interior, pe care sunt înregistrate datele unui card bancar de tip Premium – Visa Platinum sau Infinite. În pofida aspectului minimalist, acesta este rezistent la apă, temperaturi extreme, unde electromagnetice, praf, cădere și zgârieturi, ceea ce-i permite să se integreze perfect oricărui stil de viață. Nu necesită încărcare Grație tehnologiei Passive NFC acest inel nu are baterii și nu necesită încărcare, ceea ce înseamnă ca îl poți purta și utiliza oriunde și oricând, fără a fi nevoie să îl conectezi vreodată la o sursă de alimentare sau la Internet. Viteză și precizie Știm cât de prețios este timpul tău. Cu inelul de plată de la OTP Bank și Visa plățile sunt mai rapide ca niciodată. Nu mai este nevoie să cauți cardul în portmoneu, să scoți telefonul sau ceasul pentru a efectua plata, este suficient să atingi inelul de ecranul terminalului de plată și aceasta va fi efectuată instantaneu. Siguranță sporită Spre deosebire de un card fizic, inelul de plată de la OTP Bank și Visa nu afișează datele de card, prin urmare acestea nu pot fi nicidecum copiate. Acesta este dotat cu sisteme de siguranță sporită, ceea ce face imposibilă citirea acestuia de la distanță, iar clonarea sau falsificarea inelului este exclusă. Mai mult, grației aplicației OTP Internet și Mobile Banking, poți vedea în timp real tranzacțiile efectuate cu cardul bancar înregistrat pe inelul de plată. Te-am intrigat? Atunci intră pe www.otpbank.md, descoperă toate avantajele primului inel de plată din Republica Moldova și află cum poți deveni posesorul acestuia.  
„Noi avem 104 ani”, spune Veronica. Ea și sora ei geamănă, Mariana, le adună pe toate la două: și vârsta, și dragostea pentru limbi, și pasiuna pentru cântec și poezie. S-au născut în Bender, acolo unde mama lor a fost desemnată să lucreze o perioadă, însă la scurt timp s-au întors acasă, în Ucraina, – în satul Novoselie (Satul Nou), comuna Sărata din regiunea Odessa. E un sat etnic moldovenesc.  Apoi, gemenele au mers la Chișinău, la Universitatea de Stat din Moldova, unde au învățat la filologie franceză și spaniolă, fiind îndemnate și inspirate de mama care era profesoară de franceză. Mariana a rămas la Chișinău, iar Veronica s-a întors în satul de baștină, unde era mama, familia și acolo unde avea un loc de muncă.   Veronica s-a angajat în calitate de profesoară de franceză și apoi de profesoară de limba și literatura română la școala din sat. Atunci, femeia a înțeles cât este de important rolul ei în calitate de profesoară de limba română într-un sat moldovenesc din Ucraina – ea a devenit promotoarea limbii.  În sat, Veronica era cea care îi inspira pe copii să iubească și să vorbească limba română, iar de la Chișinău, Mariana îi furniza materiale în limba română care lipseau în sat.   Chiar dacă Mariana avea grijă să meargă des acasă, despărțirea de sora ei geamănă i s-a dat greu în toți acești 27 de ani. La fel și și Veronicăi. Când numărul de ore de limbă franceză în școala din sat s-a tot redus până la zero, Veronica a rămas fără loc de muncă. Atunci, decizia a fost simplă. A venit la Chișinău, acolo unde era sora ei, soțul lucra de mulți ani în capitala Moldovei.  „Reîntregirea” celor două surori gemene le-a întors în „raiul din copilărie”, așa cum spune Veronica. Cele două femei locuiesc la o distanță de cinci minute una de alta, vorbesc cel puțin o dată pe zi la telefon și își scriu constant mesaje. „Ce crezi despre rochia roșie?”, o întreabă Veronica pe Mariana. „Să-mi schimb rochia cu floricele?”, o întreabă Mariana pe Veronica.   Supărările dintre surori durează zece minute. Iar de aceste zece minute „de liniște” se bucură familiile lor, care au parte de mai multă atenție.   Pe lângă conexiunea dintre ele, surorile mai sunt pasionate de limba franceză. Veronica este profesoară de franceză într-un liceu din Capitală, iar Mariana într-o companie de IT.   Mariana mai știe și limba rusă, ucraineană, spaniolă, germană și un pic de italiană. În timpul liber coace plăcinte ca la mama ei și o invită pe Veronica să le deguste.  Veronica, pe de altă parte, scrie versuri și merge la evenimente despre literatură. O ia și pe Mariana și cântă împreună la chitară, de cele mai multe ori, piese în limba română. 
Scaunul torturii, disco pentru plante, boneta episcopului, membrele unui elefant, semințe în plic, cactusul cu coafura lui Einstein și pasărea paradis care a acaparat o seră… Nu sunt titluri de filme, ci lucrurile curioase pe care le putem descoperi în serele din Grădina Botanică.  E frig, ghețuș afară, iar mormanele de zăpadă murdară îți poluează privirile? Ne-am gândit că este timpul potrivit să te cufunzi în vegetație proaspătă, tropicală sau subtropicală în inima Capitalei. Pentru asta ai nevoie doar să ajungi în Grădina Botanică, să te plimbi pe potecile înconjurate de copaci, până ajungi la zona serelor, unde în schimbul unui bilet de zece lei vei putea să te răsfeți în oaza verde și caldă a celor 3200 de specii de plante, adunate din grădinile botanice din toate colțurile lumii. Am discutat cu  Valentina Țîmbalî, șefa laboratorului de plante tropicale, care lucrează la Grădina Botanică aproape jumătate de secol.

Iată câteva lucruri curioase despre care ne-a povestit:

  • Ca orice comoară, serele au un paznic fioros de pufos. Arci este cel care te va întâlni când vei păși pe teritoriul serelor, asta dacă nu ai venit când este ora lui de siestă.
  • Sunt peste 3000 de specii de plante în cele șapte sere. „Iar acum fiecare specie înmulțiți-o cu cel puțin trei, astfel că numărul de plante este tare mare și serele devin neîncăpătoare”, spune Valentina Țîmbalî.
  • Iederele și palmierii ascultă muzică. „Avem un angajat care le organizează disco, să crească mai bine”, râde femeia. 
  • Soiurile de plante noi ajung la Grădina Botanică de la alte grădini asemănătoare din lumea întreagă în plicuri, prin poștă. La schimb, Grădina Botanică din Chișinău propune 696 de specii de plante de sere, plante de teren deschis, plante ornamentale, arbori sau arbuști. 
  • Acest cactus are coafura lui Einstein 🙂
  • „Scaunul torturii” este denumirea populară a unuia dintre cactușii cu cele mai mari ace. Cactusul este și cea mai matură plantă din seră, având vârsta de aproape 60 de ani. Acesta a început să înflorească abia la vârsta de 48 de ani. 
  • Cactusul are forma unui arbore. Pe lângă țepi, acesta are și frunze care îi cad toamna și îi cresc din nou primăvara. Acest cactus a dat naștere cactușilor cu spini. „Este cactusul de căpătâi. Înflorește cu flori de culoare roz”, spune specialista în plantele de seră. 
  • Din cauza iernii mai blânde, mulți cactuși nu „au adormit” în acest an. De aceea, au început deja să înflorească. Perioada lor de înflorire obișnuită este începând cu luna martie. 
  • Acest cactus este numit în popor „Coroana împăratului” sau „Boneta episcopului”. 
  • Cei mai mici cactuși după dimensiune sunt Escobaria. Aceștia au mărimea unui bob de năut.  
  • Agavele sunt plantele care înfloresc o singură dată în viață. În serele de la Grădina Botanică poți găsi o agavă care înflorește frumos. 
  • În sere sunt peste 50 de specii de aloe. Unele dintre ele sunt atât de grele, că sunt sprijinite cu schije metalice, să nu se rupă. 
  • Ați văzut cândva florile „Copacului de bani” pe care mulți dintre noi le avem acasă? 
  • Planta otrăvitoare, care ia forma unui copac gigant din mijlocul serei, elimină un lăptișor albicios când crengile îi sunt tăiate. Substanța provoacă iritații și mâncărimi în cazul în care nimerește în ochi, nas sau gură. 
  • Plantele venite tocmai din Africa de Sud rezistă la cele mai mari și îndelungate secete. 
  • Cycas, plantele care au apărut odată cu dinozaurii, au fost aduse la Grădina Botanică în 1968, din Batumi.
  • În sere găsești plante numite în popor: „Piciorul elefantului”, dar și „Urechea elefantului”. 
  • Tot aici poți să găsești și Strelitzia Nicolai, numită în popor și „Pasărea paradisului” venită din Africa de Sud. Aceasta are unele dintre cele mai lungi frunze ce ajung până la tavanul serelor. 
  • Xanthosoma este planta care transformă picăturile de apă în mărgele și le plimbă pe suprafața frunzelor sale late de jumătate de metru. 
Grădina Botanică din Chișinău a fost înființată în anul 1950. Iar serele actuale au fost construite în anul 1984. Deși atunci păreau moderne, angajații serelor spun că acestea nu sunt potrivite pentru toate tipurile de plante, în special pentru arbori. Înălțimea maximă a serelor este de 6 m. Din această cauză, multe plante care cresc până în tavan sunt tăiate, pentru a nu sparge sticla. „Dacă depășesc înălțimea serelor, nu avem altă ieșire decât să-i tăiem și să-i trimitem la gunoi. Așa am făcut de câteva ori cu palmierii”, constată cu tristețe Valentina Țîmbalî, șefa laboratorului de plante tropicale de la Grădina Botanică. 
Cea mai grea perioadă din istoria serelor din Chișinău a fost în anul 2000 când agentul termic a conectat căldura în luna decembrie, „mult prea târziu pentru plantele de seră. Atunci am pierdut peste 1000 de soiuri de plante. Abia acum am reușit să restabilim colecția noastră de 3200 de soiuri de plante”, completează specialista.  Programul de lucru al serelor: de luni până vineri, de la 8:00 până la 16:00. Prețul biletului este de 10 lei.  Fotografii de Tatiana Beghiu

Sunt jurnalistă din 2015. Dacă la început m-am delectat cu presa tipărită, din 2018 am pășit în lumea presei online. În toată această perioadă am descoperit oameni, locuri și istorii. Toate acestea mi-au arătat că viața e o paletă de culori pe care-mi place să o descriu prin cuvinte și condimentez cu fotografii.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Advertorial