Mariana Nicolaev/ Chișinău / Moldova.ORG / — În ultimii săi ani, Osama bin Laden, avea nevoie de bani, în primăvara anului 2010, a instruit adjunctul său, ca acesta la rândul său, să formeze un grup care ar fi răpit diplomaţi pentru ca mai apoi să ceară răscumpărare pentru ei, conform The Sunday Times.
Criza economică a afectat în mod negativ nivelul de donaţii, iar conturile din băncile străine, a persoanelor asociate cu ex-teroristul numărul unu, au fost îngheţate.
Iar dacă în cele mai bune vremuri, luptătorii primeau câte 108 dolari pe lună, acum aceştia sunt rugaţi să-şi plătească singuri masa, cazarea, şi armele.
În arhivele lui bin Laden au fost găsite în repetate rânduri, referiri la lipsa de bani.
În special, după declaraţiile consilierului prezidenţial pentru securitate naţională, John Brennan, ca răspuns la o cerinţă de a organiza mai multe atacuri, comandanţii au spus: „ dorinţele dumneavoastră, depăşesc capacităţile noastre."
Potrivit experţilor, eliminarea lui bin Laden va agrava şi mai mult situaţia financiară a "al-Qaeda", deoarece noul şef al organizaţiei, Ayman al-Zawahiri nu are carisma şi legăturile predecesorului său.
Gruparea teroristă, activa drept o companie internaţională, iar bin Laden, ar fi fost directorul executiv al companiei care încerca să găsească noi surse de venituri şi să reducă cheltuielile.
În departamentul financiar „Al-Qaeda”, lucrau contabili cu experienţă, ei cereau să se prezinte cecul până la cea mai neânsemnată cumpărătură.
Tactica de răpire pentru a obţine profit, în principiu, nu este caracteristică pentru "Al Qaeda", iar această decizie poate fi văzută, drept o imitaţie de la alte grupări teroriste, cum ar fi "Talibanii", pentru care, răpirea este o sursă importantă de venituri."