Organele de drept nu reactioneaza la cazurile de coruptie mediatizate in presa

De cele mai dese ori, organele de drept din tara noastra nu iau nici o atitudine fata de cazurile de coruptie reflectate in presa, la moment fiind inregistrate doar citeva cazuri de declansare a unei anchete penale in baza dezvaluirilor din presa. Aceasta este concluzia la care s-a ajuns la finalul Atelierului de lucru „Jurnalismul de investigatie si conflictul de interese”, ce s-a desfasurat intre 19-21 septembrie la Chisinau.

Seminarul a fost organizat la initiativa Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice si Coruptiei in colaborare cu Biroul Consiliului Europei in Republica Moldova si Centrul pentru Investigatii Jurnalistice in cadrul Proiectului PACO Impact Moldova de sustinere a implementarii Strategiei nationale de prevenire si combatere a coruptiei. Participantii la seminar si-au propus sa stabileasca un parteneriat de colaborare intre reprezentantii organelor de drept si mass-media. Cornelia Cozonac, presedintele Centrului pentru Investigatii Jurnalistice, a subliniat ca evenimentul este foarte binevenit, deoarece s-au facut auzite problemele de care se ciocnesc jurnalistii de investigatie: accesul limitat la informatia ce tine de cazurile de coruptie. Pe de alta parte, functionarii refuza sa raspunda la intrebarile jurnalistilor pe motiv ca nu au acordul sefilor si, prin urmare, ziaristii sint nevoiti sa foloseasca in articolele sale o singura sursa, fapt ce contravine legii cu privire la etica jurnalistului, sau sa abandoneze subiectul investigat. Toate acestea au un singur final: de cele mai dese ori jurnalistii sint actionati in judecata nemotivat, fiind plasati pe o pozitie inferioara persoanelor care-i acuza.

Totodata, jurnalistii le-au cerut reprezentantilor organelor de drept sa ia o anumita atitudine vizavi de materialele de investigatie publicate in presa. in acest context, Grigore Ciocanu, reprezentant al CCCEC, a declarat ca in articolele lor, jurnalistii nu aduc probe suficiente, pentru ca acestea sa poata servi drept temei pentru intentarea unui dosar penal. Reprezentantii organelor de drept, la rindul lor, isi doresc ca relatiile lor cu presa sa fie structurate in cadrul unui eventual memorandum, care sa prevada principii concrete de cooperare.  // Moldova Suverana

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.