Opozitia (fara PPCD) a blocat tribuna Parlamentului

Molodva.ORG – Opoziţia de la Chişinău, cu excepţia Partidului Popular Creştin-Dempcrat (PPCD), a blocat, la 16 mai 2008, tribuna centrală a Parlamentului. Şedinţa în plen a început cu dezbatearea ordinii de zi, care a durat mai bine de o oră. Tradiţional, toate propunerile formaţiunilor de opoziţe sunt respinse, în timp ce comuniştii şi aliaţii lor – PPCD, votează în mare grabă proiectele de lege incluse pe agenda de lucru. Opoziţia începe să se revolte şi decide să blocheze tribuna centrală în momentul în care coaliţia majoritară respinge propunerea de a crea o comisie specială care să analizeze situaţia de la spitalul din Hânceşti (unde activează, în paralel, doi medici-şefi – n.r.) şi a sistemului sanitar naţional. Mai mult, deputaţii comunişti şi sateliţii lor au respins, pentru a câta oară!, propunerea fracţiunii AMN de a-l invita pe ministrul Afacerilor Interne pentru a răspunde unei interpelări în problema capturii-record de droguri din luna martie.

Partidul Democrat anunţă că părăseşte sala de şedinţe a Parlamentului. Celelalte partide de opoziţie (cu excepţia PPCD) au blocat tribuna centrală a Parlamentului. Speakerul Marian Lupu îşi anunţă colegii comunişti că şedinţa în plen îşi continuă lucrările şi coaliţia majoritară continuă să discute subiectele incluse pe ordinea de zi. Liderul fracţiunii AMN, Serafim Urechean a pus în funcţiune o porta-voce care „bruiază” discuţiile deputaţilor comunişti. Deputatul PNL, Vitalia Pavlicenco s-a "înarmat" cu un fluier. Deputaţii din sală bat din picioare şi scandează "ruşine!".

În acest moment, opoziţia, cu excepţia fracţiunilor PPCD şi PD (care pur şi simplu a părăsit sala), a blocat tribuna centrală a Parlamentului. În timp ce deputaţii comunişti votează proiectele de lege fără a le discuta, deputaţii din opoziţie au scandat: „Jos dictatura!” şi "Jos comuniştii!". Speakerul Marian Lupu anunţă „şedinţa plenului Parlamentului închisă în condiţii de maximă veselie". În timp ce deputaţii comunişti ies din sală, opoziţia scandează: "Un, doi, un, doi – comunişti la gunoi!" "Câte doi, câte doi – comuniştii la gunoi!". – Moldova.ORG

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.